Hramul bisericii din parohia Prunişor

Parohia Prunişor din Protopopiatul Sebiş a fost în sărbătoare, deoarece biserica satului poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. La invitaţia Părintelui Paroh Alexandru Botea slujirea liturgică, de praznic, a fost înfrumuseţată prin participarea Preoţilor Filip Albu, de la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad şi Gheorghe Cora, de la Parohia Milova (Protopopiatul Lipova), răspunsurile psaltice fiind date de către un grup de studenţi teologi.

La momentul predicii, Pr. Filip Albu a vorbit, numeroasei asistenţe, despre învăţătura de credinţă a Bisericii privitoare la cinstirea îngerilor. Pornind de la primul articol al Simbolului de credinţă, ce a fost explicat şi dezvoltat prin apelul la Sfânta Scriptură, s-a ajuns la evidenţierea înrudirii noastre cu îngerii din perspectiva a trei coordonate: dimensiunea spirituală, trăirea în comuniune şi vocaţia slujitoare.

După încheierea Sfintei Liturghii, câţiva dintre tinerii şi copiii prezenţi pe tot parcursul slujbei, îmbrăcaţi în straie populare, au recitat câteva poezii dedicate acestui moment.

Soborului i s-a alăturat şi Pr. Axente Petcuţ, de la Parohia vecină Cărand, fiind oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii şi binefăcătorii bisericii parohiale. Sărbătoarea s-a încheiat cu înconjurarea bisericii şi citirea Sfintelor Evanghelii îndătinate, Preotul Paroh Alexandru mulţumind atât preoţilor slujitori cât şi credincioşilor pentru frumoasa cinstire a hramului bisericii parohiale.