Itinerar chiriarhal în ziua de Crăciun la Arad

Înaltpreasfințitul Părinte  Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit miercuri, 25 decembrie 2013, Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, înconjurat de soborul de preoți și diaconi, în prezența a sute de credincioși.

În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a dezvoltat tematica Pastoralei cu titlul ,,Apropierea Împărăţiei Cerurilor”, legată de pericopele sărbătorii şi Anului Omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, insistând asupra legăturii pământului cu cerul, a coborârii Fiului lui Dumnezeu şi a ridicării omului, viaţa pământească constituind o pregătire a celei cereşti, a spus ierarhul.

În seara aceleiaşi zile, chiriarhul a participat la slujba Vecerniei în Parohia Micalaca Veche II, cu ocazia hramului bisericii noi. Răspunsurile la Slujba  Vecerniei, fiind date de Corul mixt ,,Naşterea Domnului” . La final, corul a susținut un concert prin interpretarea a 10 colinde bisericești, piese specifice perioadei în care ne aflăm. Colindele alese, reuşind să capteze interesul şi atenţia credincioşilor.

Chiriarhul Aradului, în cuvântul de învăţătură a dezvoltat aspect legate de tematica amintită, prin adâncirea concepţiei despre spaţiul şi timpul pământesc, ca trecere spre nesfârşitul Împărăţiei Cerurilor, după care a felicitat membrii formaţiilor corale parohiale ,,Naşterea Domnului” pentru premiile obţinute prin participarea la Festivalele Internaţionale si Naţionale cât şi pentru truda şi dragostea lor pentru muzica bisericească.

Momentul aniversar s-a încheiat prin cuvântul de mulțumire adresat de părintele paroh Iacob Bupte, Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru sprijinul și cuvintele frumoase adresate acestui cor la acest ceas aniversar.