Anul 2019 în 12 evenimente ortodoxe

1.În prima zi a din ianuarie, 2019 a fost proclamat Anul omagial al satului românesc în Patriarhia Română. Agenția de știri Basilica a dat startul evenimentelor omagiale prin organizarea Expoziției de fotografie „Chipul satului românesc”.

50 „chipuri” ale satului românesc, în viziunea a 14 artiști fotografi, au putut fi admirate la Palatul Patriarhiei în perioada 27 februarie – 9 martie 2019. Expoziția a ajuns ulterior în SUA, dar și în Suedia.

2. În aprilie, Patriarhul Daniel și membrii Sfântului Sinod au sfinţit Marele Mir în Catedrala Patriarhală la împlinirea a 134 ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de Patriarhia Ecumenică. Mirul a fost preparat timp de trei zile la Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” din Capitală. A fost cea de-a 22 sfințire a Marelui Mir în cei 134 de ani de autocefalie ai Bisericii noastre.

3. La Catedrala Națională a fost montată în data de 7 mai, icoana Maicii Domnului „Platytera” din absida altarului, fiind cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului în mozaic din România şi una dintre cele mai mari din lumea ortodoxă. Icoana are aproximativ 16 m de la bază până la vârful aureolei.

4. Ulterior, lăcașul de cult de pe Dealul Arsenalului avea să fie vizitat de Papa Francisc, aflat într-o vizită de trei zile în România.

5. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat campioanei Simona Halep, în data de 18 iulie, distincția Crucea Patriarhală. Campioana a primit cea mai înaltă distincție a Bisericii ca apreciere a realizărilor în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, pentru mărturisirea publică a credinţei prin semnul Sfintei Cruci pe marile terenuri ale lumii.

6. Cel mai vârstnic ierarh român, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților,  a împlinit în august 90 de ani. Ierarhul a fost omagiat de Primăria Suceava care a denumit o stradă din municipiu „Pimen Suceveanul”. Vezi interviul exclusiv oferit de Arhiepiscopul Pimen la împlinirea vârstei de 90 de ani pentru Basilica.ro.

7. Mitropolia Ardealului a înaintat Sfântului Sinod în septembrie dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Cuviosului Părinte Arsenie de la Mănăstirea Prislop. Subcomisia sinodală pentru canonizarea sfinților români va analiza dosarul.

Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a recomandat clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui.

8. Tot în septembrie, a avut loc a șasea ediție ITO. Peste 4.000 de tineri ortodocși din toată lumea s-au reunit timp de patru zile la Craiova. În 2020, Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi va fi organizată la Timișoara.

9. Unul dintre cele mai mari pelerinaje anuale din țara noastră a atins un număr record de participanți. Peste 90.000 de credincioși au mers în octombrie la Iași să aducă cinstire moaștelor Sfintei Parascheva și ale Sfântului Spiridon aduse din Corfu cu acest prilej.

10. Tot în octombrie, un alt mare pelerinaj anual, cel de la București, a prilejuit Proclamarea Canonizării Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe Ismail. Evenimentul a fost unul al comuniunii, cu participarea clericilor și credincioșilor din Mitropolia Chișinăului (Patriarhia Rusă) și din Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română). La sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aduse moaștele Sfântului Dionisie, dar și ale Sfintei Filofteia.

11. În noiembrie, Patriarhia Ecumenică a anunţat canonizarea cuvioşilor Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul. În urmă cu o lună, la propunerea Mitropolitului Serafim de Kastoria, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice hotărâse și canonizarea a şapte neo-martiri din nordul Greciei.

12. La finalul lunii noiembrie, în Johannesburg, a avut loc un eveniment istoric: sfințirea primului lăcaș de cult ortodox românesc de pe continentul african. Mitropolitul Iosif  al Europei Occidentale și Meridionale a oficiat slujba de sfințire împreună cu Mitropolitul Damaschin de Johannesburg şi Pretoria. Ioan Cuemjiev, ctitorul bisericii a primit „Crucea Patriarhală” pentru mireni.

Tot în 2019 au fost sfințite prima biserică ortodoxă românească din Regatul Norvegiei și prima mănăstire românească din Portugalia.

Foto credit: Basilica.ro

Sursa:https://basilica.ro/anul-2019-in-12-evenimente-ortodoxe/