Cele 8 sisteme de ventilație și monitorizare respiratorie achiziționate de Arhiepiscopie și UVVG au ajuns la Spitalul din Grădiște

În urmă cu câteva zile, Fundația Universitară ”Vasile Goldiș” din Arad în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului a demarat un PROIECT de achiziționare a unor sisteme de ventilație și monitorizare respiratorie necesare spitalelor arădene direct implicate în lupta cu pandemia de coronavirus.

Prin grija și implicarea directă a Doamnei prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci și a Preasfințitului Părinte Emilian Crisanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, cărora au răspuns și alți parteneri antreprenoriali, astăzi, 8 astfel de sisteme de ventilație, fabricate în Germania, au fost donate Spitalului din Grădiște. 

”8 sisteme de ventilație și monitorizare respiratorie au fost donate astăzi Spitalului din Grădiște unde sunt îngrijiți pacienții bolnavi de Covid 19!  Mulțumesc Fundației Universitare “Vasile Goldiș” din Arad, Arhiepiscopiei Aradului, Combinatului Agroindustrial Curtici, doamnei rector prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, Preasfințitului Emilian Crisanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului și domnului Dimitrie Muscă”, a declarat președintele CJA, Iustin Cionca.

Când oamenii de bine își unesc forțele, lucrurile nu pot decât să se îndrepte spre făgașul normal, iar noi să putem nădăjdui a ieși din această pandemie, pe cât posibil, cu cât mai puține pierderi de vieți omenești. Orice aparat de ventilație în plus poate însemna o viață salvată. 

”Pe lângă celelalte acțiuni prin care Slujitorii Sfintelor Altare, monahii și monahiile din Arhiepiscopia Aradului au venit și continuă să vină în sprijinul celor din prima linie care luptă cu pandemia de coronavirus, dar și a celor afectați de aceste vremuri tulburi, Centrul Eparhial împreună cu mai multe Parohii a contribuit și la acest proiect de achiziționare a sistemelor de ventilație și monitorizare respiratorie atât de necesare spitalelor care tratează pacienții cu COVID-19. Arhiepiscopia nu se oprește aici, ci va continua activitățile de ajutorare în lupta cu acest virus”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul. 

Sursa: https://www.glasulcetatii.ro/articol/1056/cele-8-sisteme-de-ventilatie-si-monitorizare-respiratorie-achizitionate-de-arhiepiscopie-si-uvvg-au-ajuns-la-spitalul-din-gradiste