Sărbătoarea Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

La sărbătoarea Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi în exteriorul Catedralei Arhiepiscopale.Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. Dr. Mircea Cricovean, preot slujitor la catedrală. Descoperind pe Dumnezeul adevărat, prin convertirea cuplului imperial cursul istoriei a fost schimbat.
În cadrul slujbei s-au rostit ectenii speciale pentru bolnavi și rugăciunea pentru încetarea noii epidemii care cuprinde lumea întreagă. De asemenea, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, în cadrul Sfintei Liturghii s-a rostit o ectenie specială pentru odihna veșnică a IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, trecut la cele veșnice.
Totodată, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, a fost pomenit la ectenia funebră și Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, care l-a avut patron spiritual pe Sfântul Mare Împărat și întocmai cu Apostolii, Constantin.
La finalul slujbei, credincioșii au fost îndemnați să respecte cu strictețe toate îndrumările și dispozițiile autorităților de stat și ale Sfintei Patriarhii cu privire la regulile și măsurile de prevenire și limitare a eventualelor îmbolnăviri cu virusul COVID – 19.
Preot Dr. Mircea Cricovean