27 Iunie | Ziua Internațională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Asigură 70% din locurile de muncă în lume

Organizația Națiunilor Unite a stabilit în 2017 Ziua Internațională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, pentru a sublinia importanța crucială a acestora la economia lumii și subzistența familiilor.

Conform datelor ONU, acestea reprezintă peste 90% din totalul firmelor din lume și oferă 60-70% din totalul locurilor de muncă la nivel global. Acestea contribuie cu aproximativ 50% din Produsul Intern Brut (PIB) al țărilor.

Cu toate acestea, principala problemă a acestora este accesul la finanțare.  ONU recomandă politici financiare prietenoase pentru microintreprinderi și facilitarea accesului lor și la diverse piețe de desfacere a produselor lor.

Ediția din 2020 a Zilei Internaționale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii se desfășoară sub semnul efectelor economice ale măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19.

ONU atrage atenţia că aceste întreprinderi sunt cele mai afectate și au nevoie de măsuri de sprijin la nivel național.

Un sondaj online efectuat de Consiliul Judeţean Mureş în rândul agenților economici pentru evaluarea impactului pandemiei de coronavirus asupra mediului de afaceri confirma, la 24 iunie, acest fapt: 95% din microintreprinderi au declarat că au fost afectate, 80% dintre ele confruntându-se cu o scădere a cererii pentru produsele și serviciile lor.

Pentru a sprijini aceste mici companii, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a deschis programul IMM Invest România.

Programul oferă finanţări pentru care statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, comisionul legat de garanţia statului și cel de rambursare anticipată sunt zero, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

Foto credit: Facebook / Piața volantă Timișoara

27 Iunie | Ziua Internațională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Asigură 70% din locurile de muncă în lume