Școala pentru părinți. Mononucleoza infecțioasă sau boala sărutului

Bună să vă fie Inima! Cunoscută pe vremuri ca boala sărutului, pentru că se exprima clinic mai des la adolescenți, iar modalitatea de transmitere era contactul apropiat, revine în forță prin afectarea tuturor categoriilor de vârstă  (până la 40 de ani – peste 90% din populația globului este afectată), cu   expresii clinice variabile, de la forme ușoare la cele atipice, la cele clasice sau cu complicații.

Ce este mononucleoza infecțioasă?

Mono sau febra glandulară sau boala sărutului este o boală acută infecțioasă de etiologie complexă, dar predominant determinată de virusul Epstein Barr, exprimată clasic prin – febră înaltă, faringită acută, adenomegalie – umflarea ganglionilor, ficat și splină crescute, iar biologic prin modificări hematologice de tip monocitoză și limfocite atipice.. de unde denumirea de mononucleoză.

Etiologia este complexă:

•Virusul Epstein Barr, implicat cel mai frecvent

•Citomegalovirus

•Adenovirusul

•Virusul imunodeficienței umane

•Virusul rubeolic

•Toxoplasma gondii

Cum se manifestă?

Perioada din momentul contractării virusului până la primele semne durează 4-8 săptămâni. Copiii transmit virusul prin saliva de pe jucării sau prin utilizarea unor obiecte sanitare comune sau tacâmuri de masă.  De asemenea, lacrimile, mucusul din nazofaringe sunt surse de infecție… virusul persistă în salivă peste 6 luni după infecția acută și intermitent toată viața.

Debutul bolii este insidios, cu modificarea stării generale, aparență de copil suferind, oboseală, cefalee, dureri la înghițit, mialgii, dureri abdominale.

Tabloul clinic clasic descris conține următoarele elemente:

•Febră înaltă și prelungită, ce se poate întinde pe o perioadă de 10-14 zile, cu croșete febrile în anumite perioade, asociate cu frison.

•Adenomegalie generalizată, cu localizare predominentă la nivelul gâtului, ceea ce dă un aspect modificat al feței cu gât proconsular. Adenopatia localizată epitrohlear este sugestivă pentru mononucleoză.

•Faringită acută cu depozite de puroi sau cu false membrane, puncte roșii pe mucoasa palatină. Copilul prezintă dureri intense la înghițit, motiv pentru care refuză alimentația și lichidele, ceea ce duce, mai ales în caz de asociere cu vărsături, la deshidratare. 

•Splenomegalie moderată, rar gigantă – creșterea moderată a acestui organ plin de sânge duce la distensia capsulei, ceea ce determină dureri în flancul stâng.. friabilitatea splinei din această perioadă poate duce la ruptură de splină, urgență majoră, care apare chiar la traumatisme minore

•Hepatomegalie – creșterea în dimensiuni a ficatului.. uneori însoțită de hepatită mononucleozică.

•Oboseală marcată

•Erupție maculară după administrarea de Ampicilină sau Amoxicilină

•Edeme palpebrale

•Erupție maculo – papulară la nivelul extremităților – Sindromul Gianotti – Crosti.

Aceste trăsături clinice pot apare în diferite constelații, care exprimă diferite intensități ale bolii, de la formele monomorfe cu faringită acută, la cele complexe, dramatice, cu stare generală sever influențată, icter, hepatită.

De asemenea, multe cazuri evoluează inaparent, cu perioade de astenie mai accentuată, dar majoritatea lumii face boala până la vârsta adultă… de multe ori se depistează anticorpii IgG pentru Epstein Bar sau citomegalovirus pentru alte comorbidități, ceea ce arată trecerea insidioasă prin boală.

Insist și pe modificarea tabloului, de la formele specifice descrise în literatura de specialitate la alte configurări sau manifestări atipice. De obicei copiii mici fac forme dominate de amigdalită cu puroi și false membrane, motiv pentru care primesc antibiotic nejustificat, iar adolescenții fac forme mai severe, cu multe expresii clinice.

Tabloul clinic depinde și de etiologie… mult mai dramatic ca expresie în Epstein Barr, cu afectare faringiană, dar cu afectare hepatică mai intensă în citomegaloviroză.

Cum se pune diagnosticul bolii

•Clinic – de obicei triada – oboseală, faringită, adenomegalie

•Laborator – leucocite crescute, din care două treimi sunt limfocite, iar din acestea 20-40% sunt atipice, monocite crescute

•Serologic

1.testul monospot care depistează anticorpii heterofili adică anticorpii IgM îndreptați împotriva hematiilor de mamifere, este rapid, fiind pozitiv la 90% dintre cazuri.

2.Depistarea anticorpilor IgM și IgG pentru Epstein-Barr – există mai multe categorii de anticorpi, dar grosier anticorpii de tip IgM crescuți definesc o infecție acută… în timp ce anticorpii IgG apar mai târziu, dar persistă toată viața.

3.Determinarea ADN-ului viral – util mai ales în screening-ul neoplaziilor EBV asociate.. cum ar fi carcinomul nazofaringian sau limfomul Hodgkin.

Tratamentul

•Este nespecific – terapia antivirală nu este recomandată…deși Acyclovir-ul inhibă înmulțirea virală și durata răspândirii din orofaringe, nu sunt studii consistente statistice care să le indice de rutină.

•Repaus la pat, odihnă, somn, aport alimentar și lichidian adecvat.

•Tratament simptomatic – vezi  febra la copil.

•Tratamentul durerii de gât cu antiinflamatorii și calmante locale ale durerii… vezi faringita acută.

•Afectarea hepatică – necesită regim și protectoare hepatice.

Complicații

•Ruptura splinei 0,1% din cazuri.

•Sindromul de oboseală cronică.

•Obstrucția căilor respiratorii prin inflamarea și edemul țesutului limfoid orofaringian.

•Trombocitopenie – scăderea elementelor din sânge ce intervin în oprirea hemoragiei.

•Anemii hemolitice.

•Tulburări neurologice de tip encefalite, meningite, convulsii, paralizii de nervi periferici.

•Sindromul Alice în țara minunilor- percepția distorsionată a formei, mărimii și relațiilor spațiale dintre obiecte.

•Este primul virus incriminat în aproximativ 2% dintre  neoplazii- limfoame, carcinomul nazofaringian și gastric.

Prognosticul

Recuperarea totală se produce după 2-4 săptămâni pentru majoritatea simptomelor, deși adenopatia poate persista luni, iar astenia chiar ani.

Profilaxia, deși sunt studii, niciun vaccin nu a fost aprobat pentru uz clinic.

Sfaturi pentru părinți

•Majoritatea populației adulte de pe planetă trece prin acest tip de infecție până la 40 de ani.. majoritatea neștiind că au făcut această viroză..

•Boala se transmite prin salivă. Un copil contagios poate răspândi virusul din orofaringe până la 6 luni.

•Boala se poate preveni prin măsuri de igienă – evitarea spațiilor închise aglomerate, spălarea frecventă pe mâini, curățarea și dezinfectarea jucăriilor din grădinițe, creșe, evitarea folosirii în comun a paharelor, veselei, etc.

•Predomină formele asimptomatice sau atipice, cu monoexpresii clinice.

•Odihna, relaxarea, hidratarea, evitarea efortului fizic intens pentru 2 luni sunt cuvintele cheie în mononucleoză.

•Cuparea febrei se face cu împachetări hipotermizante și antitermice.

•Evitați administrarea Aspirinei pentru a evita un sindrom Reye cu encefalopatie și hepatopatie asociată.

•Administrarea antibioticelor este nejustificată, în unele cazuri introducerea de Ampicilină sau Amoxicilină determină apariția unor erupții generalizate.. fiind un criteriu de diagnostic pozitiv pentru boală.

În speranța că sfaturile v-au fost de folos, vă doresc o săptămână sub Lumina și Dragostea Lui!

Dr. Simona Dumitra

Sursa:https://www.glasulcetatii.ro/articol/1800/scoala-pentru-parinti-mononucleoza-infectioasa-sau-boala-sarutului