Trei femei în topul celor mai mari filantropi români

Mitropolia Ardealului organizează o campanie prin care vor fi desemnați cei mai mari 10 filantropi ortodocși din istoria neamului românesc.

În lista propunerilor se află trei doamne filantrope: Elena Ghiba Birta, Iudita Măcelariu și Eliza Sturtdza (Hurmuzaki).

Elena Ghiba Birta

Este „marea patroană a învăţământului arădean”, conform Colegiului Național din Arad care îi poartă numele.

S-a născut la Bichiș, județul Mureș, în 1801 într-o familie clericală. Tatăl său, Mihai Ghiba a fost preot ortodox. A lăsat o avere considerabilă din care a înființat o fundație de burse administrată de un consiliu condus de episcopul aradului.

Între cei 88 de bursieri ai „Fundației Elena Ghiba Birta”, între anii 1877 și 1905, au fost: Roman Ciorogariu – viitorul episcop orădean, Procopie Givulescu – viitor protopop de Radna sau Gheorghe Alexici – viitor profesor de limba română la Academia Comercială din Budapesta ș.a.

Iudita Măcelariu

Iudita Măcelariu (Tobias) – născută  în 1838 la Hălmagiu (în Abrud) a rămas în istoria neamului românesc prin fapte şi acţiuni filantropice în perioada Războiului de Independenţă 1877 – 1878.

Alături de soţul ei, considerat una dintre cele mai mari personalităţi pe care Miercurea a dat-o istoriei naţionale până în prezent, Iudita a înscris fapte de voluntariat de o emoţionantă solicitudine faţă de ostaşii răniţi în crâncenul război de independenţă, rămânând în istorie prin merite excepţionale pentru acele vremi şi dincolo de ele.

Din topul filantropilor propus de Mitropolia Ardealului face parte și soțul ei, Ilie Măcelariu.

Astfel, a copilărit în atmosfera revoluţionară de la mijlocul secolului al XIX-lea, martoră a dramaticelor evenimente petrecute la Abrud în timpul revoluţiei de la 1848 – 1849, moment în care l-a cunoscut pe Avram Iancu şi pe tribunul Ilie Măcelariu. Tenacitatea şi curajul ei potenţate de sprijinul primit de la unchiul Alexandru – Amos Tobias şi al lui Ilie Măcelaru, i-au asigurat protecţia faţă de oficialităţile vremii, deloc prietenoase.

În aceleaşi împrejurări ostile, la începutul lunii mai 1877, împreună cu soţiile cărturarilor şi politicienilor sibieni organizează o întrunire în vederea înfiinţării Comitetului femeilor române din Sibiu cunoscut sub numele de „Societatea de dame române în Sabiiu” format din 17 persoane. Întrunirea a avut loc în locuinţa sa din Schewisgase (actualul B-dul Victoriei), nr. 29.

Cu acest prilej se lansează un „Apel” primit cu mare interes prin intermediul ziarelor româneşti şi germane din Transilvania, răspândite în toată ţara, ceea ce a generat largi mişcări atât la oraşe cât şi la sate, în acţiunea de colectare a ajutoarelor în bani, îmbrăcăminte şi diverse materiale textile necesare îngrijirii răniţilor. Acţiunea a început imediat după lansarea apelului publicat, îmbrăcând cele mai variate forme.

La scurt timp această acţiune a nemulţumit oficialităţile care printr-un Ordin al Ministerului de Interne nr. 425/24 mai 1877 a interzis funcţionarea Comitetului de femei în scopul ajutorării răniţilor, aprobând doar organizarea preluării coletelor de către persoane particulare. Iudita găseşte o nouă formulă de continuare a acţiunii şi în ciuda interdicţiilor se angajează public să adune ofrande pentru răniţi înfiinţând Centrul de colectare din Sibiu sub directa ei conducere.

Toate satele şi oraşele aflate sub dominaţie habsburgică, au răspuns în număr uriaş expediind zilnic colete care după ce erau centralizate, luau drumul Bucureştiului spre Societatea de Cruce Roşie. Un nou apel lansat de Iudita în 10/22 septembrie 1877, popularizat ca şi primul „Apel”, se încheie cu reuşită şi rezultate lăudabile după 12 luni de febrilă activitate pentru care Iuditei Măcelariu i se conferă medalia „Crucea Elisabeta” de către Guvernul de la Bucureşti, fiind apreciată drept „una dintre cele mai distinse dame din Ardeal”.

Eliza Sturtdza (Hurmuzaki)

S-a născut în 19 noiembrie 1821 la Cernauca, Bucovina și a trecut la cele veșnice în 03 aprilie 1895 la Dulceşti, ţinutul Roman.

Eliza Sturdza a fost cunoscută și apreciată cu denumirea „mecena din Dulceşti”.

Actele filantropice ale Elizei Sturdza (Hurmuzaki) sunt puțin cunoscute, întrucât „nu suferea ca să ştie stânga ce face dreapta”, fiind apreciată ca un ideal de vestală care impune tăcere prin bunătate şi blândeţe cuceritoare”.

George Barițiu menționa că doamna Eliza G. Sturdza în lipsă de prunci proprii, împarte cu profuziune (profunzime – n.a.) ajutoare la alte familii, ai căror prunci au lipsă de educaţiune.

Eliza Sturdza (Hurmuzaki) a sprijinit cauza românilor din Tansilvania și Bucovina:

  • Pe Simion Bărnuțiu l-a ajutat financiar să continue studiile juridice la universitate.
  • Împreună cu fratele său, Constantin Hurmuzaki, în 1851 a „ajutat bisericele prădate de unguri în Transilvania cu vestminte, cărți bisericești și preste acelea 1000 fl. Mon. conv, iar în 1852  au mai trimis o sumă de bani în aur la casa episcopiei din Sibiu, și tot odată 60 de galbeni pentru casa reuniunei femeilor române transilvane din Brașov”.
  • Eliza Sturdza a sprijinit în toate chipurile, inclusiv materialiceşte, pe intelectualii implicaţi în activitatea de deşteptare a conştiinţei naţionale şi de creare a culturii româneşti, desigur, în primul rând a celor de peste hotarele de atunci ale Moldovei: Gh. Bariţiu când a căzut în captivitate și pentru a scotea la Sibiu „Gazeta de Transilvania”, August Treboniu Laurian, pe fraţii săi, Alexandru şi Gheorghe, care editau la Cernăuţi ziarul „Bucovina”, având de înfruntat multe greutăţi şi obstrucţii, şi pe Aron Pumnul, pe care l-a sprijinit pentru imprimarea vestitelor sale „Lepturarii”etc. În anul 1859, împreună cu fratele ei, Constnatin Hurmuzaki, a restaurat biserica din Dulcești, ținutul Roman, iar în timpul vieții  sale a „împodobit și înzestrat biserica cu odoare prețioase și veșminte de toată frumusețea”.
  • În anul 1861, Eliza Sturdza a donat pentru biserica moşiei Români, două rânduri veşminte adamască de mătasă, cu toate cele trebuitoare, pentru biserica,  iar acest act filantropic al Elizei ar fi rămas necunoscut dacă Epitropia Sf. Spiridon nu menționa acest aspect în M.O
  • La 27 decembrie 1872, Eliza Sturdza cere sprijin lui D.A. Sturdza pentru școli, menționând  școala comunală din Dulcești unde copiii trebuie să meargă în comunele învecinate, și ajung seara acasă.
  • Pentru îngrijirea bolnavilor de la curte palatului şi din exterior Eliza Sturdza (Hurmuzaki) achita  toate reţetele prescrise la Spiţeria Minerva din Roman. Drept recunoştinţă pentru devoţiunea ei, populaţia locală i-a scos lui Săftica renumele de „Mama bolnavilor”. Eliza  Sturdza (Hurmuzaki) descrisă de Sever Zotta: „Săftica Sturdza nu era numai foarte inteligentă, cultă, bună şi impresionabilă (după moartea tatălui a refuzat să se culce, dormea şezând pe două scaune, şi să mănânce, alarmând familia), dar şi foarte evlavioasă. Această evlavie i-a adus o moarte frumoasă; în a doua zi de Paşti, după un post îndelungat care a slăbit mult organismul ei debil, a murit în strana Bisericei de lângă curte”.

2020 este „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români” în Patriarhia Română.

Poți vota pe marifilantropi.ro.

Trei femei în topul celor mai mari filantropi români