Comunicat: Clopotele bisericilor din Patriarhia Română vor bate de Înălțarea Domnului în semn de veșnică pomenire a eroilor

Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis marți un comunicat de presă prin care anunță că de praznicul Înălțării Domnului, Ziua Eroilor, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase în semn de veșnică pomenire, prețuire și recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru libertatea poporului român, credinţa creștină şi ţară. Citiți în continuare

Misiune a Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad în Parohia Bonțești

În dimineața zilei de 9 iunie, în Parohia Ortodoxă Bonțești, comuna Gurahonț a fost săvârșită slujba Utreniei, urmată de Dumnezeieasca Liturghie, în sobor de către Pr. Conf. Dr. Lucian Farcașiu, împreună cu părintele paroh George Darius Pasc, răspunsurile liturgice fiind date de grupul coral al cântăreților bisericești din strana biseriici acestei parohii. Citiți în continuare

Prezență chiriarhală la biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Arad-Centru

În Duminica a 6-a după Paști (a vindecării orbului din naștere), 9 iunie 2024, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi în biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Arad-Centru. Citiți în continuare

PS Părinte Emilian Crișanul a slujit în sobor de arhierei la târnosirea bisericii Schitului Cucuiș

În Duminica a șasea după Paști, 9 iunie 2024, biserica Schitului Cucuiș, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, a fost târnosită, slujba fiind oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Citiți în continuare

Prof. Dr. Martin Illert de la Universitatea din Halle a prezentat cea mai nouă carte a părintelui profesor Cristinel Ioja, apărută la prestigioasa editură Brill din Germania

Cartea A History of Dogmatics în the Romanian Orthodox Theology. From the Establishment of Communism to the Challenges of Postmodernity (O istorie a Dogmaticii în Teologia Ortodoxă Românescă. De la instaurarea comunismului la provocările postmodernității) scrisă de Părintele Prof. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad a fost prezentată la Universitatea din Halle de către Prof. Dr. Martin Illert. Citiți în continuare