Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad

În data de 23 ianuarie 2011, în cea de-a 31-a Duminică după Rusalii, Înaltpreasfinţitul dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfânta Treime” din Arad.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a vorbit despre vindecarea orbului din Ierihon, subliniind mai întâi rolul rugăciunii în viaţa creştinului. „Noi trebuie să învăţăm să ne rugăm şi Biserica ne pune diferite rugăciuni la îndemână. Desigur că fiecare avem ceva de adăugat la rugăciunile Bisericii şi tocmai acest adaos e necesar să fie în concordanţă cu rugăciunea Bisericii. Ne putem ruga pentru multe trebuinţe ale noastre, dar în mod deosebit trebuie să rămânem în contextul rugăciunii Bisericii şi rugăciunea Bisericii este pentru toate trebuinţele. Desigur că nu ştim toate rugăciunile, ci numai pe care cărţile de rugăciuni ni le oferă în mod aparte. Dar cărţile noastre de slujbă au rugăciunile pe care preoţii trebuie să le rostească la cererea credincioşilor. Credincioşii, la rândul lor, în intimitatea rugăciunii particulare, vin să adauge la rugăciunile Bisericii tocmai această stăruinţă pe care a avut-o orbul în rugăciunea lui”.

În al doilea rând, Chiriarhul a făcut câteva reflecţii asupra participării fiinţei umane la rugăciune: „În învăţătura noastră, când se întreabă ce este rugăciunea, răspunsul cel mai frecvent este înălţarea minţii spre Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că numai intelectul nostru, raţiunea noastră, în primul rând cea de a fi, este solicitată în cazul rugăciunii, pentru că rugăciunea angajează toate puterile sufleteşti. Unde este rugăciune nu este numai minte, ci, cum spun Părinţii Bisericii, este şi inima. Inima fără minte, mintea fără inimă nu pot să ajungă la scopul lucrării pe care Dumnezeu Însuşi îl vizează. Şi încă nu sunt toate puterile sufleteşti, este şi voinţa noastră. Orbul acesta din Sfânta Evanghelie n-a avut numai minte  şi n-a avut numai inimă, ci a avut o voinţă puternică, a trecut peste toţi cei din jurul său. În nevederea lui, peste toţi ce aveau vedere  şi a biruit pentru că Lumina lui Hristos a fost aceea care a strălucit dintru început”.

În încheiere, Ierarhul a făcut referire la ziua de 24 ianuarie, ca moment comemorativ al unirii Principatelor Române.

Răspunsurile liturgice au fost date, într-un mod înălţător, de către Corul Catedralei, condus de diac. prof. Laviniu Morariu.

Şedinţa Consiliului Profesoral la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad

În data de 13 ianuarie ac s-au desfăşurat lucrările primului Consiliu Profesoral al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad din acest an. La această întâlnire a participat, ca delegat al ÎPS Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu, PC Părinte Vasile Pop, consilier cultural la centrul eparhial, precum şi cadrele didactice ale acestei facultăţi, sub preşedinţia PC Părinte Prof. dr. Ioan Tulcan, decanul instituţiei.

Au fost dezbătute unele probleme organizatorice, legate de examenele de semestru. Discuţiile între cadrele didactice au avut în vedere şi importanta dimensiune pentru orice instituţie universitară, aceea a cercetării ştiinţifice, prognozându-se organizarea a două simpozioane internaţionale.

Primul, va urma propunerea Sfântului Sinod pentru anul acesta, închinat Anului Familiei Creştine, sub titlul: „Existenţa umană integrată eclesial prin Taina Botezului şi a Cununiei. Implicaţii Pastoral – Misionare şi Sociale”, ce se va desfăşura în luna mai.

Al doilea este legat de omagierea a două decenii de existenţă a Facultăţii de Teologie din Arad, sub genericul: „Dinamica Facultăţii de Teologie Ortodoxă Ilarion V. Felea din Arad în context contemporan (1991-2011). Teologia ca vocaţie eclezială, pastoral-misionară şi dimensiunea academică”, în perioada lunii octombrie.

A fost discutată şi propunerea de a încheia un parteneriat cu Facultatea de Teologie – Tubingen, din Germania.

Un alt aspect abordat în şedinţa Consiliului profesoral a fost cel legat de optimizarea activităţilor de formare duhovnicească: programul la capelă, consilierea studenţilor, în special a celor din anul I, evaluarea activităţii spirituale a studenţilor în vederea elaborării Certificatelor de competenţă.

În cadrul şedinţei s-a reiterat necesitatea menţinerii legăturii cadrelor didactice cu Chiriarhul eparhiei sub a cărui oblăduire se află Facultatea, precum şi cu ierarhii care au studenţi la Facultatea de Teologie din Arad

Ultima actualizare (Luni, 17 Ianuarie 2011 15:53)

Întrunire pentru organizarea Săptămânii Ecumenice de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

În perioada 18-25 ianuarie a.c., în întreaga ţară se desfăşoară Săptămâna Ecumenică de Rugăciune, acţiune menită să promoveze buna înţelegere şi colaborarea între cultele religioase.

La sediul Protopopiatului Ortodox Român din Arad, a avut loc în data de 14 ianuarie a.c. întâlnirea reprezentanţilor cultelor religioase din municipiu în scopul elaborării calendarului manifestărilor dedicate acestei activităţi.

Au fost prezenţi părintele dr. Nicu Breda, protopop al Aradului, pr. Mathe Z. Pius, din partea Parohiei Romano-Catolice Arad Centru, pastor Levente Baracsi din partea Parohiei Reformate Arad Centru, pastor Jacab Istvan şi pastor Aurelia Gyurkucza, din partea Parohiei Evanghelice-Luterane, Pr. Sorin Seviciu şi pr. Romeo Bodea din partea Parohiei Greco-Catolice Centru si dl. Ionel Shlessinger, din partea Comunităţii Evreilor din Arad. Din partea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a fost delegat Prea Cucernicul Părinte Vasile Pop, consilier cultural, care a adresat un cuvânt de bun venit invitaţilor.

După consultări, s-a stabilit un calendar al întâlnirilor ce vor urma în Săptămâna de rugăciune, după cum urmează:

– Miercuri     19.01.2011  la Paroha Romano -Catolică Arad Centru, ora 17,30

– Joi            20.01.2011  la Parohia Ortodoxă Sârbă, ora 11,30

– Joi            20.01.2011  la Parohia Reformată, ora 17,00

– Vineri        21.01.2011  la Parohia Greco-Catolică Arad Centru, ora 17,30

– Duminică   23.01.2011   la Catedrala Ortodoxă Veche, ora 17,30.

În ceea ce priveşte programul acestor manifestări ecumenice, ele vor ţine seama, de îndrumările Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România şi, vor cuprinde citirea mesajelor conducătorilor cultelor religioase angajate în această activitate, citiri biblice, un comentariu sau un cuvânt de învăţătură şi o rugaciune.

Nădăjduim ca rugăciunea comună să aducă folos duhovnicesc prin stăruinţa în „comuniune fraternă de iubire în Duhul Sfânt”, potrivit cuvintelor din mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Întâistătătorul Bisericii noastre.

Itinerar arhieresc de Crăciun

La marele Praznic al Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Sfânta Treime, alături de soborul preoţilor şi diaconilor, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. În ajun Înaltpreasfinţia Sa a fost colindat la reşedinţa arhiepiscopală de formaţii corale din întreaga eparhie, care, şi în acest an, au dorit să aducă bucuria Naşterii Pruncului Iisus mai întâi la ierarhul lor.

În cuvântul de învăţătură rostit de Chiriarh la Sfânta Liturghie s-a făcut referire la taina Naşterii Domnului şi la faptul că în curgerea timpului lucrarea noastră după voia lui Dumnezeu adaugă frumuseţe oricărei fapte şi de aceea Crăciunul este sărbătoarea înnoirii, a renaşterii după voia lui Dumnezeu. În centrul atenţiei este Pruncul nou născut, imnele Bisericii şi colindele actualizând momentele religioase care cuprind taina naşterii dumnezeieşti, din veci şi în timp.

Întâistătătorul eparhiei a reamintit, de asemenea, momentele de sărbătoare şi bucurie trăite în ziua de 28 noiembrie când a avut loc festivitatea de ridicare în rangul de Arhiepiscopie a eparhiei Aradului şi a Chiriarhului în cel de arhiepiscop de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un mărit sobor de ierarhi, în prezenţa autorităţilor de stat, a reprezentanţilor cultelor religioase, a preoţilor şi credincioşilor.

La sfârşitul Sfintei Liturghii Înaltpreasfinţia Sa a adresat urările tradiţionale de a petrece Sfintele Sărbători în pace, cu bucurie şi linişte sufletească, rugând pe bunul Dumnezeu să ne facă părtaşi darurilor Sale cereşti, iar atmosfera înmiresmată a Sfintelor Sărbători să se păstreze întocmai între noi.

Ceasul Vecerniei l-a găsit pe Înaltpreasfinţitul Timotei în paraclisul cu hramul Naşterea Domnului de la biserica aflată în construcţie din parohia Micălaca Veche. În cuvântul de întâmpinare adresat Înaltpreasfinţiei Sale, PC Părinte Iacob Bupte de la parohia arădeană a spus că cel dintâi popas în prima zi de Crăciun, după Sfânta Liturghie de la Catedrală arhiepiscopală are loc în, de-acum de câţiva ani buni, la paraclisul cu hramul Naşterii Domnului. “Aţi venit şi în acest an, învăluit în lumina lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc pentru a Vă ruga cu noi şi pentru noi. Vă adresăm invitaţia de a participa şi la concertul de colinde susţinut de corurile parohiei noastre, după ce aseară, la reşedinţa eparhială ele au prefaţat prin cele câteva colinde, programul din această seară”, a mai spus părintele paroh.

După săvârşirea Vecerniei a urmat concertul de colinde al Corurilor de copii, de tineret şi a celui mixt din parohie, la finalul căruia Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit pentru invitaţia făcută şi a felicitat membrii corurilor pentru interpretare.

“Am venit pentru a fi părtaşi la bucuria pe care Naşterea Domnului şi Moş Crăciun o aduce tuturor, dar mai ales copiilor. Ne gândim la Pruncul Iisus în iesle, la cântarea îngerilor, la darurile magilor în această zi când facem pomenirea Maicii Domnului, cea prin care a venit Darul întrupat la toată lumea,” a spus Înaltpreasfinţia Sa. “Crăciunul ne strânge pe toţi laolaltă, fiind sărbătoarea familiei, a copiilor, e sărbătoarea care ne bucură pe toţi, pe cei mici şi pe cei mai înaintaţi în vârstă. Suntem aci la o biserică aflată în construcţie, care prin arhitectura ei va fi una dintre cele mai frumoase pentru zona aceasta. Vă doresc tuturor sărbători fericite, Anul Nou să Vă aducă numai bine în case şi familii, Dumnezeu să ne ajute şi să ne binecuvinteze întru mulţi şi fericiţi ani”, a mai spus Înaltpreasfinţitul Timotei.

În final, Moş Crăciun a dăruit tuturor membrilor corurilor pachete cu dulciuri şi fructe, ca semn al bucuriei Naşterii Mântuitorului şi ca preţuire pentru frumuseţea cultului creştin ortodox adus în biserică prin cântările ei şi prin colindele strămoşeşti şi româneşti.

Pr. Mircea Bupte

CONSILIER SOCIAL

VREME DE SLUJIRE SFÂNTĂ – Pastorală la Naşterea Domnului 2010

†  T I M O T E I

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini,

binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu –Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos

CINSTIŢI CREDINCIOŞI ŞI CREDINCIOASE,

Crăciunul anului ce se încheie în câteva zile, încununează curgerea celui dintâi deceniu al primului secol din mileniul al treilea. În el se cristalizează gânduri, făuriri la început de etapă nouă în viaţa lumii, nădăjduită mereu înspre mai bine. Acest fapt constituie într-un fel o reprezentare concretă a anilor, deceniilor, secolelor şi chiar mileniilor ce urmează, o zeciuială a vremii în continuă schimbare sub semnul providenţei. Naşterea Mântuitorului ne călăuzeşte o atare cugetare întrucât deja de două mii de ani patronează şi împarte în diferitele măsuri ale timpului terestru lucrarea omenească în perspectiva veşniciei. Făcând şi o retrospectivă asupra civilizaţiei planetei, prospectarea spaţiului cosmic în unitatea timpului tinde spre infinitul din care desigur că un deceniu dă mai multe date decât o clipă. De altfel, psalmistul mărturiseşte lui Dumnezeu: „că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri care a trecut şi ca straja nopţii”[1]. Evenimentele se petrec continuu, iar la răstimpuri cei ce le prilejuiesc fac bilanţurile necesare, sistemul zecimal permiţând poate ca cel de acum să fie mai aprofundat, cifra ca atare fiind ilustrativă. În fiecare an al deceniului trecut, în cuvântul pastoral al praznicului s-a adâncit semnificaţia numărului anilor nu doar sub aspectul material, ci şi sub aspectul implicaţiilor spirituale. Ajungând la ordinea zecilor am putea opri aici, socotind că de acum înainte temeiul tălmăcirilor rămâne tot cel privind unităţile, doar amplificând valoarea cifrei superioare şi tot aşa mai departe la ordinul sutelor sau miilor. De pildă, la semnificaţia cifrei şapte, a desăvârşirii, multiplul zece îi va adăuga virtute din punct de vedere spiritual potrivit cu realitatea însăşi cum ar constata, iarăşi, acelaşi psalmist: „ Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen. Zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere; că trece viaţa noastră şi ne vom duce… Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune… Şi caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor”[2]. Cercetând mai de aproape deci înţelesul cifrei anului se poate spune că e compusă din suma numerelor sfinte trei şi şapte sau a primelor patru numere fundamentale, totul privind deplinătatea şi sfârşitul, având şi o valoare memotehnică, adică de luare aminte şi reţinere, cele zece degete ale celor două mâini indicând poruncile dumnezeieşti pe care se bazează toate normele şi orânduielile; deasemenea, după Sfânta Scriptură, cele zece plăgi, înţelegând dezlănţuiri ale naturii, molime şi pieiri de oameni şi vietăţi, prin care Dumnezeu a pedepsit Egiptul pentru încrâncenarea faraonului de a menţine în robie poporul lui Israel, exemplificând practic sancţiunea pentru încălcarea voii divine[3]. Cartea Facerii menţionează şi zeciuiala pe care patriarhul Avraam o dă regelui Salemului, adică Melchisedec, ca o subliniere a faptului că respectă legea teocratică în virtutea căreia Dumnezeu stăpâneşte toate, omul fiind doar administrator sau iconomul care sub forma sacrificiului recunoaşte darurile primite[4]. Pe paginile Sfintei Evanghelii se dă şi pilda celor zece fecioare, dintre care cinci înţelepte şi cinci nepăsătoare faţă de datoria muncii şi privegherii în aşteptarea Mântuitorului[5]. În număr de zece sunt şi coarnele şi cununile împărăteşti ale fiarei apocaliptice, ca semne ale potrivniciei de-a lungul timpului, pe care le biruieşte Biserica[6]. Numărul vizează sensul totalităţii, a săvârşirii şi întoarcerii la unitate, mai ales după încheierea ciclului primelor nouă numere. Decada este pentru matematicienii şi filosofii vechi de o importanţă sacră, simbol al creaţiei universale. Se cunoaşte şi aceea că zece e formulă binară, care se împarte în două componente putând exprima atât alternaţa, cât şi consonaţa sau coexistenţa. De menţionat şi aceea că uneori cifra pe lângă valoarea numerică reprezintă şi noţiuni de un cu totul alt ordin şi care scapă percepţiei obişnuite[7]. Ceasornicul istoriei pendulează neîncetat între ecourile trecutului şi armoniile visării viitorului, arătătoarele sale edificând asupra clipei prezente. Dar pentru o zi de sărbătoare sfântă el îşi pierde rostul, căci timpul trece în veşnicie. Dumnezeu vine în lume, cerul coboară pe pământ; omul primeşte darul, dar se cuvine şi a dărui ceea ce este spre propria înălţare. Puterile cereşti însele aduc laudă prin imnul evenimentului Naşterii Domnului: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oameni bunăvoire!”[8] Înaintăm într-un timp sacru, dar şi retrăim permanent, începuturile, cu norul de mărturii ale credinţei atâtor aleşi ai planului dumnezeiesc, potrivit cuvintelor Apostolului neamurilor: „şi toţi aceştia mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.”[9]

 

IUBIŢI FRAŢI ŞI SURORI ÎN HRISTOS DOMNUL,

Timpul Bisericii aparţinând lumii spirituale însuşi este consacrat. Pentru a fi rodnic trebuie să se arate în semnele văzute, prin slujbele sfinte şi sărbătorile religioase, a căror reluare anuală se împleteşte cu ritmul timpului cosmic.[10] Este azi cunoscut cum calendarul religios, cel creştin cu precădere, călăuzeşte activitatea omenească şi pe celelalte planuri, cultural, social, economic şi altele, agricultura constituind o preocupare aparte ţinând seama de ritmul pământului. Aceasta tocmai datorită coştiinţei omului că a fost pus de Dumnezeu să-l stăpânească şi împreună să dea roada aşteptată. Fiecare sărbătoare oricât de mică, încă din vechime se leagă într-un loc sau altul de o anume muncă a pământului, ea însăşi asociată cu practici şi obiceiuri felurite, adevărate ritualuri, observate cu stricteţe, înveşnicind astfel timpul. Crăciunul în fruntea sărbătorilor din timpul iernii, în care pământul se pregăteşte pentru roada viitorului, oglindeşte cu prisosinţă atmosfera spirituală ce o crează. Actualizarea venirii Fiului lui Dumnezeu în lume trezeşte în fiinţa omenească un nesfârşit dor după o stare iniţială în care a aşezat-o Creatorul, nostalgia paradisului cum ar numi-o un scriitor creştin. O consideraţie în acest context din partea unor gânditori ar fi edificatoare. Astfel, cel la care ne-am referit spune următoarele: „afirmând că nostalgia paradisului e impulsul primordial al creaţiilor omeneşti, ne-am gândit mai întâi la Edenul terestru, a cărui amintire e atât de creatoare în voinţa de civilizaţie a omenirii şi la paradisul ceresc, a cărui aspiraţie ridică până la vecinătatea cerului plăsmuirile culturii. Spiritul omenesc, însă, hrănit de nostalgie, descoperă urmele paradisului chiar în această viaţă, ce se zbate sub imperiul păcatului. Ideea acestor urme ale gloriei din care a căzut omul nu e o născocire a fanteziei, ci o proprietate a doctrinei creştine, care atestă că fondul adânc al naturii create a rămas totuşi bun sub păcat şi e capabil de o nouă biruinţă când îl aprinde fulgerul harului divin. Nostalgia aceasta hrăneşte asceza creştină, când aşează mănăstirile în colţurile cele mai frumoase ale naturii, când vede în nevinovăţia copilăriei măsura şi posibilitatea sfinţeniei, când împodobeşte locaşurile de rugăciune cu artele ce simbolozează cerul duhovnicesc al Bisericii şi când năzuie să realizeze viaţa îngerească în monahi”.[11][12]Şirul gândurilor desigur continuă dar dintre ele redăm cele următoare ale unui teolog român: „conlucrarea omului cu Dumnezeu în istorie determină realizarea adevăratei istorii. Această colaborare cere din partea omului un efort stăruitor de a-şi controla pornirile inferioare, de a se ridica la concepţii şi comportamente superioare de viaţă. Eroismul istoriei nu este dat de fapte măreţe, meteoritice, ci de stăruinţa în efortul duhovnicesc ce duce la marile acte creatoare ale istoriei mântuirii. În acest mod de a înţelege istoria transpare prezenţa lui Dumnezeu în istorie… În efortul de adâncire a comuniunii, surprindem taina istoriei care este legată de sfinţenie… Se poate vorbi la omul religios de o nostalgie a paradisului, în sensul de un dor după timpul originar  şi de o tendinţă de a recupera acea stare primordială… Nostalgia  este transfigurată în momentele de sărbătoare. Trăirea acestora nu însemnează o repetiţie monotonă a unor acte cultice, ci înţelegerea fiecărei clipe ca o şansă unică pentru posibilitatea transformării prezentului efemer în veşnicie… Timpul sărbătorii este prin excelenţă cel al lui Dumnezeu… Menirea noastră este aceea de a regăsi şi nu de a găsi sensul timpului dat de Dumnezeu. În veşnicia lui Dumnezeu este presupusă posibilitatea existenţei timpului, dar a unuia în care să se concretizeze un răspuns liber din partea omului la chemarea de iubire dumnezeiască din veşnicie. În această perspectivă trebuie înţelese cuvintele Eclesiastului: „Vreme este să te naşti şi vreme să mori; … vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti;…” Expresia vreme este nu înseamnă că omul are vreme. Este diferenţa fundamentală între a fi şi a avea. Omul nu are timp, ci este în timp. Şi dacă este în timp va fi capabil să actualizeze la momente diferite sensurile puse de Dumnezeu în timp. În acest fel el se află într-o mişcare care converge spre Dumnezeu şi trăieşte timpul ca o înaintare spre veşnicie.”[13] Cu privire la gândirea menţionată a părintelui Stăniloae acelaşi autor menţionează, că este revelatoare, întrucât „leagă timpul şi mişcarea ca realităţi specifice creaţiei nedesăvârşite. Însă, pe de altă parte, ele nu sunt văzute ca realităţi negative sau păcătoase, ci care mediază spre eternitatea lui Dumnezeu; este subliniată aşadar participarea lui Dumnezeu la timp, pentru a primi creaţia temporală în veşnicia Sa.”[14] Sfânta Tradiţie prin glasul Părinţilor Bisericii confirmă adevărurile biblice în cuvinte ca acestea: „Să învăţăm că lumea a fost creată, dar să nu gândim că Dumnezeu a făcut-o pe când exista timpul… Înţeleptul nu slujeşte şi nici nu cinsteşte pe Dumnezeu într-un loc anumit, nici într-un locaş special de închinăciune şi nici la sărbători şi zile rânduite, ci toată viaţa lui, în orice loc, fie că este singur, fie că are lângă el pe alţii care cred la fel cu el. În tot locul şi în tot timpul cinsteşte pe Dumnezeu, adică Îi mulţumeşte pentru cunoaşterea şi vieţuirea sa… Este sfânt orice loc şi orice timp în care gândul nostru se îndreaptă spre Dumnezeu;”[15] sau următoarele „Marele Melchisedec a fost descris ca „fără tată, fără mamă, fără neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii” precum a lămurit cuvântul adevărat despre el al bărbaţilor purtători de Dumnezeu, nu din pricina firii celei create şi a celor din nimic, după care a început şi a sfârşit de a fi, ci din pricina harului dumnezeiesc şi necreat care există pururea, mai presus de toată firea şi tot timpul, din pururea existentul Dumnezeu, har după care se cunoaşte ca fiind născut întreg cu totul prin alegerea voii Sale.”[16] În legătură cu textul, tălmăcitorul şi totodată comentatorul continuă: „experienţa ieşirii din timp şi fire o trăieşte sfântul însă în grad culminant ca unul a cărui minte a uitat de toate, pătrunzând fără idei, fără cuvinte, în chip neştiut şi neînţeles în Dumnezeu, Cel mai presus de toate cele cunoscute şi explicabile; starea aceasta fiind nu numai o stare a minţii, ci şi a întregii sale fiinţe, pentru că întreagă a primit însuşirile lui Dumnezeu întreg, care  au copleşit însuşirile ei, aşa cum fierul încălzit în foc primeşte însuşirile focului care le-au copleşit pe ale sale.”[17] În consonanţă cu scrierile teologilor imnografia praznicului intonează cele spre lauda Celui Veşnic: „Astăzi Firea cea nevăzută se împreună din Fecioară cu oamenii. Astăzi Fiinţa cea nemărginită se înfăşoară în scutece”[18] sau „Fecioara astăzi pe Cuvântul cel mai înainte de veci merge să-L nască în peşteră în chip de negrăit. Dănţuieşte lumea auzind, slăveşte cu îngerii şi cu păstorii pe Cel ce vine să se arate Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.”[19] Într-un fel propriu credinciosului obişnuit colindele atestă şi ele raportul între timp şi veşnicie, privit prin Întruparea Domnului, ca de pildă în versurile cunoscute: „Astăzi s-a născut // Cel făr’ de-nceput”[20] sau „Şi de-acum până-n vecie // Mila Domnului să fie.”[21] Spre înţelegerea acestor cugetări am găsi temeiul potrivit în cele ale psalmistului, pe care le reia şi Sfântul Apostol Pavel cu privire la Fiul lui Dumnezeu întrupat: „Întru început, Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrurile mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi; şi ca pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”[22] Timpul îşi păstrează rostul în această reîntoarcere simţită ca prezentă. Părintele Dumitru Stăniloae zice: „timpul nu e nici opus eternităţii, dar nici una cu ea. Numai un timp ce îşi are originea în veşnicie, pentru creşterea spirituală a unor fiinţe create de iubirea unui Dumnezeu veşnic iubitor sfârşeşte iarăşi în eternitate, ducând cu el persoanele care s-au silit să crească în cursul lui pentru eternitate… Fiul lui Dumenzeu cel etern care a creat persoanele din timp pentru a le aduce imprimate de cele bune câştigate în timp, se îmbracă în umanitatea naostră temporală, pentru a o duce plină de cele temporale în eternitatea Sa, ca prin ea să ne ajute şi nouă să urcăm cu cele bune, câştigate de fiecare din noi în timp în mod deosebit în veşnicia Lui… Dar, adunându-ne în El, Hristos ne uneşte în El cu toţi cei care am fost creaţi prin El şi care am primit să ne readunăm în El, umplându-ne de eternitatea Lui dumnezeiască, trăită de umanitatea Lui ca veşnicie purtând urmele temporalităţii Lui, făcându-ne astfel să ne simţim şi mai apropiaţi de El. Şi El ne va reunifica astfel pentru veci în Sine, cu Sine şi între noi, într-o iubire universală, dar în care fiecare aduce nota sa personală, iar popoarele specificul lor.

 

DREPTMĂRITORI CREŞTINI ŞI CREŞTINE,

Cunoaştem din cele arătate că praznicul de azi înseamnă retrăirea evenimentului de referinţă, plinirea vremii, a mântuirii oamenilor prin improprierea de către aceştia a ceea ce Fiul lui Dumnezeu a făcut pentru ei. Pricepem mai bine această lucrare ca răscumpărare a timpului şi spaţiului pierdut prin greşeala de la început sau lipsa de la împlinirea datoriei proprii. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă aşa pe fiii săi duhovniceşti: „Luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.”[23] Aceasta întrucât timpul însuşi scapă, iar spaţiul este încă departe de cel al Împărăţiei dorite a păcii şi bunăvoirii. Întruparea Domnului ne este spre luare aminte în a-L urma. Pe lângă făuririle lumii civilizate este nevoie de o creştere spirituală. Sfânta Evanghelie însăşi arată: „Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui.”[24] Tot Sfântul Pavel se exprimă astfel în această legătură: „Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi,…[25] Este de trebuinţă har ceresc şi voinţă omenească pentru urmarea lui Hristos pe calea veşniciei. Precum odinioară a fost un început, aşa e necesar ca fiecare să pună începutul timpului renaşterii proprii; vremea de azi să fie a lui Hristos Domnul, iar locul consacrat oricărei fapte înălţătoare. Rugăciunea însăşi se înalţă astfel neîncetat, după cum îndeamnă tot Apostolul, către Cel ce este în toată vremea şi în tot locul închinat şi slăvit…[26] Spre atragerea atenţiei asupra începerii slujirii Sfintei Liturghii, sfinţitul slujitor preia cuvintele psalmistului: „vremea este să lucreze Domnul…”[27] Aceasta arată pe de o parte că Dumnezeu lucrează în taina Bisericii, dar şi faptul că omul trebuie să Îi slujească. Luăm într-adevăr aminte la faptul că în Hristos timpul găseşte axa sa. Înainte de Mântuitorul istoria s-a îndreptat spre El printr-un timp de prefigurări sau aşteptare. După venirea Sa în lume totul se interiorizează mergând spre împlinire, astfel că singurul conţinut al timpului este prezenţa lui Dumnezeu.[28] Cu voia lui Dumnezeu şi la împlinirea unor date sărbătoreşti, am consacrat anul acesta Crezului nostru ortodox, Autocefaliei Bisericii noastre şi Patriarhiei Române, în plus pe plan local primei aniversări a Arhiepiscopiei Aradului. Toate momentele au reprezentat imbolduri la noi împliniri prin pronia dumnezeiască cu credincioşie şi strădanie. Drept aceea, împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur, din ale cărui Sfinte moaşte o părticică se cinsteşte şi în noua catedrală arhiepiscopală, să mulţumim cu rugăciunea: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Într-un fel, luând ca sprijin şi aspecte de ordin filosofic sau filologic, deceniul la care s-a făcut referinţă ar putea însemna şi o zeciuială pentru toate ale veacului, care adesea, la rândul său, arată  veşnicia. În consecinţă, lucrarea omenească în vremea de acum trebuie împlinită ca şi pentru veacul veacului. Iar de luminatul praznic şi cele următoare să ne urăm unii altora în colindă străbună, ca întru sănătate, înzilire şi spor în toate cele bune  „aşa să fie, de acum până-n vecie”, prin milostivirea lui Dumnezeu în Treime Sfântă, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. Amin.

Al vostru, de tot binele doritor,

†  T I M O T E I

Arhiepiscop al Aradului

ÎNSEMNARE: Această pastorală cu nr. 2 300 / 2010, având titlul „Vreme de slujire sfântă” se va citi în fiecare biserică parohială sau mănăstirească la Sfânta Liturghie din prima zi, iar în filii a doua zi de Crăciun.


[1] Psalm 89, 4;

[2] Idem, 89, 10 – 18;

[3] Ieşirea, 7, 14 şi 34, 28;

[4] Facerea, 14, 20;

[5] Matei, 25, 1 – 13;

[6] Apocalipsa, 13, 1 şi 17, 12; Pr. Dr. Ioan Mircea, Apocalipsa, Bucureşti, 1995, p.213, 299 ;

[7] Pr. Victor Aga, Simbolica biblică şi creştină, Timişoara, p. 363; Pierre Grelot şi Jean de Fraine, Nombre, în Xavier Leon Dufour, Vocabulaire de Theologie Biblique, Paris 1966, col. 691; Pierre Grison, Alain Gheerbrant, Dix, în Dictionnaire des symboles, Paris, 1969, p. 292;

[8] Luca, 2, 14;

[9] Evrei, 11, 39 – 40; 12, 1;

[10] Pierre Grelot, Michel Joint-Lambert, Temps în Xavier Leon Dufour, Vocabulaire de Theologie Biblique, Paris 1966, col. 1055;

[11] Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, Iaşi, 1994, pp. 264 – 265

[12] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Bucureşti, 1987, pp. 276 – 277;

[13] Eclesiastul 2, 1 urm.; la Adrian Lemeni, Sensul eshatologic al creaţiei, Bucureşti, 2004, pp. 275 – 279;

[14] Idem, p. 288;

[15] Clement Alexandrinul, Scrieri, Stromatele, Partea a II-a,  în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 5, trad. Pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1986, VI, p. 464; VII, pp. 497 – 498; 502;

[16] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 80, trad. Pr. Prof. D. Stăniloae, Bucureşti, 1983, p. 141;

[17] Ibidem;

[18] Şi acum…, Laudele Utreniei Ajunului de Crăciun;

[19] Condacul Înainteprăznuirii Utreniei Ajunului de Crăciun;

[20] O ce veste minunată, la Prof. Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 5;

[21] Astăzi s-a născut Hristos, la Idem, p. 42;

[22] Psalm 101, 26 – 27; Evrei, 1, 10 – 12;

[23] Efeseni, 5, 15 – 16;

[24] Luca 2, 40;

[25] I Corinteni, 3, 1- 2;

[26] I Tesaloniceni, 5, 18; cf. Rugăciunea Ceasurilor;

[27] Psalm 118, 126;

[28] Paul Evdochimov, LOrthodoxie, Neuchatel, 1965, p. 206;

Ultima actualizare (Miercuri, 29 Decembrie 2010 11:37)

Biserica este cu noi! 20 de ani de la Revoluţia Română

Se împlinesc anul acesta 20 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989. Şi la Arad, oraş martir al ţării, după Timişoara, oamenii au avut curajul să se revolte împotriva unui regim opresiv, cerând libertate şi o viaţă mai bună. Revoluţia arădeană, în prima etapă, până în seara zilei de 22 decembrie a fost non violentă, oamenii de ordinul zecilor de mii, adunaţi în Piaţa din faţa Palatului administrativ, au manifestat paşnic, scandând lozinci, rugându-se, colindând.

Între multele episoade petrecute la Revoluţie, în municipiul nostru, menţionate de altfel în lucrarea de referinţă a scriitorului arădean Emil Şimăndan (Întrebătorul din Agora, vol. I-III), s-a petrecut şi acesta, pe care presa locală, reiterând an de an, pe zile şi ore, desfăşurarea evenimentelor, uită – deliberat sau nu – să îl prezinte.

Era în 22 decembrie 1989 în jurul orei 10 dimineaţa. La Centrul eparhial un grup de manifestanţi, câteva zeci, cer episcopului, Preasfinţitul Timotei, să trimită preoţi în piaţa Primăriei, ,,să facă parastas” (panihidă) pentru morţii Timişoarei. Pornesc cu manifestanţii, părintele Traian Micoroi, consilier administrativ bisericesc, părintele Iacob Bupte, consilier economic şi părintele diacon Teodor Babuţia, împreună cu cântăreţul bisericesc Gheorghe Gornic. Lor li se alătură preotul Vasile Pop, de la parohia Şofronea, misionar protopopesc.

Traseul spre Piaţa Primăriei a fost pe strada Episcopiei (fosta 7 Noiembrie) în Strada Horia, şi apoi în Piaţă. Am fost urcaţi pe scena improvizată. La vederea noastră, cei peste 80.000 de arădeni prezenţi, au început să strige: ,,Biserica-i cu noi!”, ,,Biserica-i cu noi!” şi ,,Dumnezeu este cu noi!”. Ne-am pus epitrahilul la gât …, am început slujba. Când am rostit ,,Tatăl nostru” toţi cei prezenţi s-au aşezat în genunchi…”. ,,Încă ne rugăm pentru eroii martiri, morţi la Timişoara…”…,,Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletele lor unde drepţii se odihnesc…”.

Am avut curajul să rostim aceste cuvinte care, dacă Revoluţia ar fi avut alt deznodământ, ne-ar fi putut costa viaţa. Am colindat ,,O ce veste minunată”, ,,Trei păstori” … Cei din tribuna improvizată ne mulţumeau cu lacrimi în ochi. Valentin Voicilă, liderul revoluţionarilor, avea să ne spună peste ani: ,,prezenţa voastră, a preoţilor, atunci, a fost providenţială. Am simţit că Dumnezeu, prin Biserica Sa, este cu noi!”

Am plecat din piaţă pe la ora 11, însoţiţi de sute de oameni, prin centru, pe bulevard, apoi pe strada Vasile Goldiş la Catedrală şi de acolo la Episcopie. Căderea dictatorului ne-a găsit în reşedinţa episcopală, relatând chiriarhului cele petrecute. Înaltpreasfinţia Sa în toate acele zile şi în cele care au urmat, şi-a asumat, cu mult curaj, responsabilitatea de a fi între înfăptuitorii Revoluţiei române.

Nu trebuie să lăsăm ca uitarea sau deliberata omitere să se aştearnă peste aceste realităţi care, alături de altele petrecute în acele zile, la care au fost protagonişti fraţii noştri preoţi, atestă, pentru istorie, prezenţa Episcopiei Aradului, a preoţilor şi ierarhului, alături de popor la evenimentele care ne-au schimbat viaţa şi ne-au adus libertatea.

Activitate metodică a profesorilor de religie

Vineri, 03 decembrie 2010, la Şcoala Generală „Gheorghe Popovici” din Apateu, a avut loc activitatea metodică a profesorilor de religie din zona Ineu. Lecţia demonstrativă a fost susţinută, cu acordul inspectorului de religie diac. prof. Florin Sirca, de către domnul prof. Matei Adrian, la clasa a V-a  şi a avut ca temă „Sărbătorile domneşti cu dată fixă”.

La activitate au fost prezenţi următorii profesori: pr. Zaha Adrian – Şcoala Generală Craiva, Cotuna Călin – Şcoala Generală Sepreuş, Voştinar Cristian – Şcoala Generală Zărand, Piroc Mihai – Grupul Şcolar Cermei, Nicola Claudia – Grupul Şcolar „Sava Brancovici” Ineu iar de la Grupul Şcolar „Mihai Viteazul” Ineu –  Gaşpar Marcel, Şandor Cristian – responsabilul comisiei metodice şi Ardelean Lăcrămioara – metodician al I.S.J. Arad.

Această activitate metodică a fost, pentru toţi cei prezenţi, un bun prilej de observare şi analiză a impactului utilizarii metodelor şi mijloacelor moderne de predare ale religiei asupra formabilului. Prezentarea în PowerPoint a sărbătorilor domneşti a permis utilizarea, în acelaşi timp, a imaginii – icoanele praznicale, a textului asociat sărbătorilor şi a unui fundal muzical religios specific fiecărui praznic, fapt ce a ajutat foarte mult la fixarea noilor cunoştinţe. De asemenea, elevii au demonstarat un limbaj religios bogat, ceea ce  arată ancorarea lor în viaţa Biserii prin participarea la sfintele slujbe.

Seară duhovnicească la Bocsig

Vineri, 3 decembrie 2010, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Parohiei Ortodoxe Bocsig, Protopopiatul Ineu, Arhiepiscopia Aradului, s-a organizat o seară duhovnicească cu participarea preoţilor din cadrul Cercului Misionar I Ineu şi a unui mare număr de credincioşi.

Evenimentul a constat în săvărşirea slujbei Vecerniei în sobor şi în susţinerea unui miniconcert de colinde de către corul de copii al parohiei.

Soborul părinţilor slujitori a fost alcătuit din: preot Călin Negruţ (Parohia Gurba, secretar protopopesc), preot Augustin Braiţ (Parohia Mocrea), preot Sever Mocan (Parohia Ineu-Traian), preot Cristian Ardelean (Parohia Ineu II), preot Gheorghe Mance (Parohia Iermata), preot Alexandru Pop (Parohia Berechiu), preot Florin Borca (Parohia Moţiori), preot Mircea Oală (Parohia Şicula), preot Flavius Ardelean (Parohia Bocsig, coordonator al Cercului Misionar I Ineu) şi diacon Marius Braiţ. Răspunsurile la strană au fost date de către membrii corului bărbătesc al Parohiei ortodoxe Bocsig, dirijaţi de cântăreţul bisericesc Ioan Cilan. Ele au fost completate de un scurt recital de colinde oferit de corul de copii al aceleaşi parohii, instruiţi de către profesoarele Nicoleta Diaconescu şi Mihaela Cilan, apreciat de toţi cei prezenţi.

La finalul slujbei, părintele Călin Negruţ a ţinut o frumoasă cateheză despre post şi despre aspectele sale practice, îndemnând pe credincioşi să recurgă la post, nu doar în scopul întîmpinării cu vrednicie a Praznicului Naşterii Domnului, ci în vederea curăţirii trupeşti şi sufleteşti permanente, fiecare putând să-şi aleagă modalitatea de postire care i se potriveşte structurii sale psihofizice şi aspiraţiilor duhovniceşti (ajunare totală, ajunare parţială, post uşor), împletind postirea cu rugăciunea şi milostenia pentru jertfa postului să fie, astfel, una deplină şi bineplăcută înaintea lui Dumnezeu.

A urmat apoi un scurt cuvânt rostit de către preotul paroh, Flavius Ardelean, care a subliniat frumuseţea şi măreţia serii duhovniceşti trăite, aducând, totodată, mulţumiri tuturor participanţilor şi tuturor celor implicaţi în buna reuşită a acestei seri.

Evenimentul spiritual  derulat la Bocsig s-a dorit a fi o lucrare pastoral-misionară – înscrisă în activitatea Cercului Misionar I Ineu – ce va continua cu evenimente similare ce se vor desfăşuara şi în alte parohii din cadrul acestui cerc, la date ce urmează a se stabili ulterior.

Seară duhovnicească la Păuliş

Una din datoriile pe care fiecare dintre noi trebuie să o ţinem cu sfinţenie este aceea de a păstra nealterate tradiţiile şi obiceiurile specifice fiecărei zone din ţara noastră-

Duminică, 5 decembrie, cu ocazia înainte prăznuirii hramului Sf. Nicolae, biserica parohială din Păuliş (1783) a găzduit întrunirea preoţilor ce alcătuiesc Cercul misionar Radna, Protopopiatul Lipova.

Întâlnirea din această lună a avut o desfăşurare  mai specială şi asta pentru că a debutat cu un  program specific Crăciunului cu o grupă de colindători, o grupă a şubelor precum şi grupa ce a interpretat şcena naşterii Domnului. Rolurile şi colindele au fost interpretate de elevii Şcolii Generale ,,Căpitan Ioan Fătu” din Pulis, incluşi în programul ,,Hristos împărtăşit copiilor”, elevii fiind pregătiţi de către învăţătorul Murgu Emil și prof. de religie Bedelean Mihaela, sub îndrumarea directorului Nicoară Florin şi sub coordonarea pr. paroh Rusu Gheorghe.

Apoi copiii au fost răsplătiţi cu dulciuri şi calendare de buzunar cu icoana Sf. Nicolae, nu înainte ca Pr. Protopop Onea Crinel să rostească un cuvânt de învăţătură legat de importanţa sărbătorii Sf. Nicolae, ocrotitorul copiilor. Pr. Protopop a mai evidenţiat şi importanţa ce trebuie acordată tradiţiilor locale într-o lume tot mai secularizată, felicitând totodată pe cei ce s-au ostenit să pregătească elevii pentru acest programul dăruit auditoriului.

După aceea soborul alcătuit din 16 preoţi în frunte cu Pr. Protopop Onea Crinel, a oficiat Taina Sf. Maslu spre folosul trupesc şi sufletesc al celor prezenţi în Sfânta biserică iar la final credincioşii au fost miruiţi în timp ce strana a încântat auditoriul cu o suită de colinde specifice Postului Craciunului.