Cerc pastoral- misionar la parohia Cicir

Duminică, 22 martie 2015, Cercul Preoțesc nr. 6 Vladimirescu, s-a întrunit în parohia Cicir sub coordonarea P.C. Părinte Petru Bercean de la parohia Vladimirescu I.

Întâlnirea a debutat cu slujba Vecerniei săvârșită în sobor după care a urmat prezentarea referatului cu titlul Parohia-centru de întărire duhovnicească a omului confruntat cu o lume plasată sub semnul desacralizării, al globalizării și al migrației, de către P. C. Pr. Dr. Flavius Ardelean de la parohia Mândruloc. Tema, una actuală și deosebit de importantă, a fost dezbătută cu multă acribie de către părintele Flavius Ardelean.

Părintele a menționat că dincolo de faptul că parohia este o unitate administrativă sau geografică, ea este o comunitate spirituală în care se continuă lucrarea lui Hristos în lume; iar această lucrare s-a desfășurat constant de-a lungul timpului, în ciuda tuturor obstacolelor care s-au ivit. Și în zilele noastre Biserica în general și parohia în special se confruntă cu un mediu deloc favorabil sau chiar uneori ostil.

Desacralizarea, generată de necredință, de necunoștință sau de reaua credință a unor grupuri de persoane față de tot ceea ce este legat de credință se manifestă pe toate căile mediatice, fără nicio rezervă. Dintre modalitățile de propagare, care contribuie la desacralizarea societății românești, părintele a amintit difuzarea diverselor emisiuni non-culturale (Big Brother, Ciao Darwin, etc.), filme imorale la ore de maximă audiență; totodată importarea și popularizarea  unor practici și sărbători străine de credința și tradițiile noastre străbune (Valentine’ Day, Hallowen) care la origine au fost sărbători cu caracter creștin, dar mai apoi au devenit prilej de dezvoltare al interesului comercial. La fel se întâmplă și cu Sărbătorile Crăciunului și Paștilor, ale căror semnificații religioase sunt substituite de alergarea după cumpărături și pregătirea unor mese copioase. Totodată părinte a dzbătut și problema proiectului L.U.C.I.D., adică crearea unui sistem giganic de colectare și prelucrare a datelor privind identitatea fiecărei persoane prin cip sau cartelă electronică.

Globalizarea tinde și ea la crearea unui conglomerat de religii, tradiții și culturi diferite ajungându-se în cele din urmă la un sincretism religios. Ultima problemă dezbătută a fost aceea a migrației, care de cele mai multe ori duce la depopularizarea și dispariția comunităților sătești și astfel la dispariția parohiilor rurale. Biserica Ortodoxă Română a venit însă în ajutorul celor aflați în diferitele colțuri ale lumii, înființând parohii, care asigură asistența religioasă și promovează tradițiile creștine ale poporului nostru.

Noi, credincioșii parohiilor Bisericii noastre  se cuvine să fim precum peștii care trăiesc în marea sărată da nu sunt sărați, sau să fim cuprinși de „neliniștea cea bună”, despre care vorbea Cuviosul Paisie Aghioritul.

Seara s-a încheiat cu o agapă frățească, dăruită de P. C. părinte paroh Teodor Mureșan, care a mulțumit deopotrivă preoților și credincioșilor prezenți.

 

Pr. Ilota Sorin- Ioan

Parohia Aluniș