Duminică, 5 aprilie 2015, de Duminica Floriilor, Corul mixt al Facultăţii de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, dirijat cu multă măiestrie de maestrul dr. Mircea Buta, conferenţiar universitar la instituţia teologică amintită, a organizat un pelerinaj la cea mai veche mănăstire atestată documentar din ţara noastră, la Hodoş-Bodrog. Corul a împlinit o tradiţie deja consacrată de mai mulţi ani, ca de fiecare dată în Postul Mare să se roage împreună cu preacuvioşii părinti vieţuitori ai acestei mănăstiri. Şi de data aceasta, părintele stareţ, preacuviosul părinte arhimandrit Nestor Iovan, ne-a primit cu modestia-i caracteristică şi cu mare dragoste părintească. De asemenea, impresionant pentru studenţii facultăţii au fost sutele de credincioşi care aşteptau cu multă răbdare să se spovedească la părintele stareţ şi ceilalţi părinţi ai mănăstirii.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost cântate de studenţi după compozitorul Nicolae Lungu, iar la momentul pricesnei, aceştia au interpretat următoarele piese specifice Postului Mare: ,,Până când, Doamne?” de Dimitrie Bortneanschi, ,,Uşile pocăinţei” de pr. Ioan Şerb, ,,Miluieşte-mă Dumnezeule” de Gheorghe Cucu, în aranjamentul părintelui Nicu Moldoveanu, ,,Cămara Ta” de Nicolae Lungu şi cunoscutul ,,Cântec de Florii” de Timotei Popovici în aranjament pentru cor mixt de Mircea Buta.
Ca o privire de ansamblu asupra acestui pelerinaj, se poate spune că el afirmă şi confirmă valorile Ortodoxiei la începutul celui de-al treilea mileniu şi de asemenea, evidenţiază rădăcinile creştine existente în această parte de vest a ţării. Fiecare generaţie este chemată la rândul ei să ducă mai departe închinarea şi slujirea Dumnezeului Celui Viu şi să beneficieze de tot ajutorul şi binecuvântarea Lui.
Student teolog Ionuţ Mîlcomete