Astăzi, 08.09.2016 Biserica din Pătârș cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, filie a Parohiei Ortodoxe Dorgoș și-a sărbătorit Ocrotitoarea. Programul liturgic a început cu Utrenia și Sfânta Liturghie urmate de înconjurarea bisericii și Taina Sfântului Maslu.
Cu binecuvântarea Inaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei al Aradului, în mijlocul credincioșilor ca delegat al Centrului Eparhial a poposit Preacucernicul Pr. Octavian Mihai Blaj, consilierul economic al Arhiepiscopiei Aradului, însoțit de Preacucernicul Pr. Protopop al Lipovei Terentie Ioan Jidoi și alți preoți din localitățile învecinate.
În cuvântul de învățătură Părintele Consilier a elogiat prin cuvinte alese importanța sărbătorii de astăzi în contextul în care aceasta este totodată și hram făcând referire și la cuvintele evangheliei citite astăzi : ,, Dar un lucru trebuie : căci Maria partea cea bună și-ales, care nu se va lua de la ea ,,(Ev.Luca Cap. 10 v.42), explicând importanța pe care trebuie să o acordăm în calitate de creștini în raport cu Domnul nostru Iisus Hristos cel care ne caută permanent la fel ca pe Maria și Marta din Evanghelia de astăzi. La finalul cuvântării învăluit de emoția slujirii dar și a revederii credincioșilor pe care i-a păstorit Pc. Pr. Blaj le-a adresat acestora îndemnuri și sfaturi duhovnicești în lumina pericopelor evanghelice rânduite la Taina Sfântului Maslu.
La încheierea slujbei părintele paroh a mulțumit soborului de preoți și prin ei Înalt Prea Sfințitului pentru împreună slujire și vizită pe care au făcut-o acestei ,, turme mici ,, a lui Hristos.,care are o istorie veche.
Prima atestare a satului Pătârş este în 1274, toponimul indicând şi modul în care a luat fiinţă, prin defrişarea unei suprafeţe de pădure, fapt des întâlnit în evul mediu. Între anii 1274-1340 descoperim prima menţiune documentară: „Peturched în comitatu Orodiensi”. De-a lungul timpului numele suferă schimbări fiind denumită: Peterche, Peturched
Localitatea Patârş se învecinează la est cu satul Zăbalț, la vest cu Varniţa, la sud cu Lalașinț şi la nord cu Dorgoș.
Conform Monografiei Banatului Pătârșul era situat în județul Timiș – Torontal, plasa Lipova, cu 409 locuitori români. Are 80 de case și hotar de 2993 jughere. Locuitorii sunt de religie ortodoxă. Localitatea avea școală primară și funcționa cu un învățător. Se amintește de la 1337 când formează proprietatea familiei Makofalvi. În harta lui Mercy din 1723 -1725 figurează sub numele de Petriș, aparținând districtului Lipovei. În harta din 1761 se numește Petersca, când este pustie. În hotarul comunei este mină de aramă, fier și var.
. Vechea biserica ortodoxă s-a ridicat în a doua jumătate a secolului XVIII, mai târziu fiind demolată ce avea ca hram pe ,,Sfântul Mucenic Gheorghe” sfințită în anul 1796 de protopopul Constantin Ioanovici al Lipovei În 1925 se ridică o altă biserică tot din lemn cu hramul celei vechi.
Conform Calendarului Eparhiei Ortodoxe Române a Timișorii din anul 1943, biserica zidită și pictată în 1925 este renovată în anul 1938 și sfințită de episcopul Grigorie Comșa când primește hramul ,, Nașterea Născătoarei de Dumnezeu”. Parohia avea 104 familii cu 355 de suflete, 49 de elevi ortodocși. Biserica avea cor bisericesc, 32 de jug. și casă parohială. Cantor era Avram Zărie, director școală și diriginte de cor era Ioan Crișan.
Preoții care au slujit aici sunt: Gheorghe Popovici ( 1767 ); Iosif Popovici ( 1776); Ioan Bencescu ( 1904 – 1915); Teodor Marcu ( 1915 – 1930); Viorel Savi. După acesta toți ceilalți au slujit si la parohia Dorgoș, Pătârșul devenind filie.
Biserica din lemn care există acum în satul Pătârș a fost ridicată în anul 1995. Filia servește pentru 10 familii cu 23 de credincioși Hramul Bisericii Ortodoxe din Pătârș este la data de 8 septembrie.
BIBLIOGRAFIE:
Pr. dr. Pavel Vesa, „Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalități (1706-1918)”;
Ioan Lotreanu, Monografia Banatului, vol.I,Institutul de Arte Grafice ,,Țara”, Timișoara,1935.
Calendarul Eparhiei Ortodoxe Române a Timișorii pe anul de la Hristos 1948, anul 1948, Institutul de Arte Grafice ,,Luceafărul”, Timișoara I.
A transmis, preot paroh Valentin Săvuşcă