Duminică, 15.10.2017, în biserica parohială cu hramul „ Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Dezna, a avut loc întâlnirea preoților din cadrul Cercului Misionar Sebiș I.
În prima parte a întâlnirii, începând cu orele 16,00, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, în cadrul căreia soborul preoților și credincioșii prezenți au înălțat rugăciuni pentru vindecare de neputințe trupești și sufletești, iertare de păcate și întărire în credință.
Cuvântul de învățătură, fost rostit de către Pr. Sandu Costin, de la Parohia Sălăjeni, care pornind de la Evanghelia Duminicii a XXI- a după Rusalii – a subliniat responsabilitatea pe care fiecare creștin, după modelul Cuvioasei Parascheva, o are spre a-și primeni ogorul sufletesc, prin intermediul credinței, spre a primi sămânța cea bună – Cuvântul lui Dumnezeu și a aduce rod însutit spre bucuria sfinților și slava Preasfintei Treimi.
În partea a doua întâlnirii, în conformitate cu tematica anului omagial „2017 – Anul omagial al sfintelor icoane și an comemorativ al Patriarhului Iustinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului“, Pr. Ioan Iercoșan – de la Parohia Aldești, a susținut referatul cu titlul – „Actualitatea, importanța și necesitatea sfintelor icoane pentru viața și misiunea bisericii azi“.
Părintele referent arăta, că poate nu întâmplător, a rânduit Bunul Dumnezeu, să abordăm o asemenea temă, într-o duminică în care Biserica Ortodoxă face pomenire Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic din 787 de la Niceea, care prin hotărârea luată sublinia atât faptul că închinarea la sfintele icoane nu este idolatrie cât și necesitatea împodobirii sfintelor lăcașe și a caselor creștinilor cu icoane, acestea fiind adevărate ferestre spre cer, care prin rolul lor multiplu vorbesc despre cele viitoare și frumusețea veșnică a Împărăției lui Dumnezeu.
Astfel icoanele reprezintă o mărturisire tăcută și neâncetată a dreptei credințe, o imagine care cheamă spre sfințenie, în contextul dependenței de imagine, dar o imagine desacralizată în care se găsește omenirea astăzi.
Totodată părintele referent, a evocat și personalitatea și rolul esențial pe care patriarhul Iustinian l-a avut în vremea prigoanei comuniste în apărarea mănăstirilor.
Patriarhul Justinian a apărat monahismul ortodox românesc și a încercat să tempereze agresiunile puterii totalitare la adresa mănăstirilor, acestea fiind bastioane ale luptei spirituale împotriva comunismului. După deposedarea mănăstirilor de o mare parte a bunurilor materiale, Patriarhul Justinian a fost preocupat să găsească surse de finanțare care să permită așezămintelor monahale să supraviețuiască în vremurile vitrege care se întrezăreau. Cu multă chibzuință, el a susținut înființarea în incinta mănăstirilor a unor ateliere meșteșugărești care să execute comenzi ale unităților de stat, viețuitorii mănăstirilor asigurându-și astfel veniturile necesare vieții zilnice. Astfel, monahii și monahiile care au rămas în mănăstiri au salvat aceste mănăstiri, arătând utilitatea unirii rugăciunii cu munca.
Patriarhul Justinian s-a opus cu vehemență proiectului de așa zisă „reformă” a mănăstirilor, prin care au fost scoși forțat din mănăstiri aproximativ cinci mii de viețuitori. Deși nu a reușit să oprească aplicarea decretului nefast, Patriarhul Justinian a încercat totuși să-i atenueze efectele. el a încurajat călugării să nu plece din mănăstiri sau să revină în ele, ajutând astfel ca începând cu anul 1964, monahismul românesc să cunoască o anumită revigorare, prin restaurări și consolidări de biserici și chilii monumente istorice, dar și prin misiunea duhovnicească desfășurată de unii duhovnici îmbunătățiți, așa cum a fost cazul părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie, care, la îndemnul Patriarhului Justinian, a reînviat viața monahală a unor mănăstiri din Moldova, Muntenia și Banat.
Datorită eforturilor Patriarhului Justinian, au fost restaurate numeroase biserici și mănăstiri.
Părintele referent, a evocat și figurile a doi poeți creștini Radu Gyr și Traian Dorz – mărturisitori în temnițele comuniste, îndemnând preoții mai tineri să se inspire din poeziile lor.
Referindu-se la poetul Radu Gyr, părintele referent amintea printre altele și caracterizarea lui Atanasie Berzescu care în opera „Lacrimi și sânge ” scria – „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbărbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”.
Traian Dorz, era animat de o credință cu rădăcini direct în scrierile biblice,el și-a petrecut în detenție, multe nopți plângând, rugându-se și scriind, dar nerenunțând la idealul lui, fiind un înfocat cântăreț al iubirii. Tema majoră a creației dorziene o constituie Golgota, „izvorul nețărmuritei și veșnicei iubiri”, și biruința învierii lui Iisus cel Răstignit. Pentru unii, poetul ar putea să pară o liră monocordă: Iisus, Iisus, Iisus. Dar pe această liră, cântarea poetului ne face să simțim adâncimile inefabile ale credinței. În mod metaforic el a devenit, „o harfă spânzurată de-o streașină de închisoare”.
La finalul întâlnirii, preotul paroh Gheorghe Breteanu, a adus mulțumiri preoților și credincioșilor prezenți, rugând pe Sfânta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea bisericii din Moneasa – să fie împreună rugătoare către Preamilostivul Părinte Ceresc care să reverse din darurile sale cele bogate peste toți cei prezenți, seara încheindu-se cu o agapă creștinească oferită de parohia gazdă.

Pr. Valentin-Nicu Herbei