Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a târnosit duminică, 13 mai 2018, biserica ,,Sfântul Apostol Andrei” din Satul Bruznic, Parohia Zăbalț, Protopopiatul Lipova. Chiriarhul arădean a fost întâmpinat cu multă bucurie și emoție în curtea noului lăcaș de cult de către un sobor de preoți, de oficialitățile locale în frunte cu domnul primar Florin Țole și de mulțimea de credincioși.
Ierarhul a târnosit lăcașul de cult cu Sfântul și Marele Mir, l-a stropit cu apă sfințită, a așezat sfinte moaște în piciorul Sfintei Mese și a săvârșit întreaga rânduială de sfințire a picturii și a Sfântului Altar.
Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei în lăcașul de cult, înconjurat de soborul de preoți și cu participarea mulțimii de credincioși. Din soborul de slujitori au făcut parte, Părintele Nelu Mercea, Protopopul Lipovei, Pr. paroh Cristian Ungureanu, Pr. pensionar Gheorghe Dehelean, Pr. Dumitru Popa de la Parohia Neudorf, Pr. Aurel Blidariu de la Parohia Țela, Pr. Daniel Ungur de la Parohia Păuliș, Pr. Cosmin Balint de la Parohia Lipova Băi, Pr. Arxinte Mureșan de la Parohia Sederhart, Pr. Valentin Săvușcă de la Parohia Dorgoș și Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector bisericesc.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a vorbit despre ,,Lumina lui Hristos Domnul” (în baza pericopelor scripturistice ale duminicii:Fp. Ap. 16; Ioan 9) care luminează tuturor dând strălucire puterilor sufletești, minții, simțirii și voinței, spre o deplină afirmare a vieții, așa cum arată încă de la început Evanghelia Sfântului Ioan (cap. 1). Biserica, atât prin cuvinte, cât și prin lucrare, în sfintele slujbe subliniază acest adevăr, din citirile biblice ale zilei deprinzându-se acest aspect cu ceea ce un mare filosof și literat îndeamnă a face spre dobândirea de cât mai multă lumină (Goethe), adică înzestrările omului spre desăvârșire. Domnul Însuși a venit în lume ca aceasta să aibă viață, și mai multă să aibă (cf. Ioan 10). Mai ales în perioada pascală, ridicarea unei biserici, prin tot ceea ce înseamnă ea, este o mărturie a luminii sfinte primite și întreținute în sufletele oamenilor de credință, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
Spre finalul sfintei slujbe, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a oferit preotului paroh Cristian Ungureanu distincția de iconom în semn de aleasă prețuire și apreciere pentru hărnicia și purtarea de grijă de care a dat dovadă în treburile gospodărești ale parohiei, în mod special, în construirea acestei frumoase biserici.
Părintele paroh a mulțumit tuturor celor care au contribuit la înălțarea și înfrumusețarea sfintei biserici. A mulțumit Bunului Dumnezeu și Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru aleasa purtare de grijă, dar și pentru prezența în mijlocul bunilor credincioși din Bruznic, preoților și credincioșilor prezenți.
Scurt istoric al satului
Satul Bruznic este atestat documentar pentru prima dată în anul 1440. Principala ocupație a locuitorilor este creșterea animalelor și munca pământului. Satul Bruznic a fost comună până în anii comunismului când locuitorii satului au plecat la Lipova, astfel satul depopulându-se continuu; dacă la începutul anilor 1900 număra 970 de locuitori azi se mai găsesc în sat în jur de 40 de locuitori. Trebuie menționat că în anul 1774 se înființează prima școală românească care în 1823 avea 115 elevi.
O veche vatră a așezării a fost pe valea Dominuţului, alta pe Pârâul preotesei, unde a existat o biserică de lemn. După statornicirea locuitorilor pe vatra prezentă, ei își vor ridica o altă biserică, tot din lemn; dimensiuni: 20x 9m. În anul 1805 se sfințea biserica cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie”.
În 2010 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică ce poartă hramul ,,Sf.Ap. Andrei”, construită cu ajutorul localnicilor dar și al celor plecați în alte colțuri ale țării. Dimensiunile ei sunt: lungime -16m și lățime – 6m. Pictura este executată de către pictorul Radu Moldovan.
Satul Bruznic este filie a Parohiei Zăbalț, Protopopiatul Lipova.
Protos. Iustin Popovici