Slujire Arhierească la Parohia Chelmac, în Duminica Vameșului și Fariseului

În Duminica Vameșului și Fariseului, a XXXIII-a după Rusalii (17 februarie 2019), Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix și cu un numeros sobor de preoți și diaconi, în Parohia Chelmac, care este și satul natal al Ierarhului românilor din Ungaria și Serbia.

Din sobor au mai făcut parte Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei din Ungaria, Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Părintele Florin Olteanu, Protopopul de Giula și Părintele Origen Sabău, Protopopul de Dobrițân (Debrecen), din Episcopia Ungariei, Părintele Mircea Șirian, Secretarul Protopopiatului de Lipova, Părintele Cornel Ardelean, Parohul Chelmacului și alți clerici, iar slujba a fost prilejuită și de împlinirea unui an de la trecerea la cele veșnice a credinciosului Mănuilă Constantin Alexandru, tatăl Preasfințitului Părinte Siluan. Alături de credincioșii din Chelmac, la slujbă au participat și clerici, monahi și monahii din Ungaria și credincioși din Lipova, Arad, Timișoara, Hunedoara, sau din alte părți, veniți la Chelmac cu acest prilej.

Răspunsurile liturgice au fost date în stil tradițional local bănățean de grupul coral de tineri din sat, intitulat „Anastasis”, care a luat ființă în anul 2007, sub conducerea Părintelui Matei Vasile Florin, Preot Paroh la Parohia Bata și originar din Chelmac, fiind continuatorul primul cor din acest sat, corul plugarilor, înființat la începutul secolului al XX-lea, de Părintele Pavel Bichicean, Parohul satului din acea vreme.

Cuvântul de învățătură al zilei a fost rostit de Preasfințitul Părinte Siluan care a subliniat importanța aparte a acestei duminici, ce inaugurează perioada Triodului și începutul pregătirilor pentru Postul cel Mare din acest an și care ne îndeamnă din nou să ne străduim, prin mersul la biserică, mai multă nevoință, rugăciune, smerenie și post, să sporim duhovnicește, asemenea, vameșului, dar să ne cunoaștem și păcatele și neputințele noastre, cerând ajutorul lui Dumnezeu, și să încercăm să fugim de ispitele fariseului, care deși se nevoia duhovnicește, ajungând să se creadă mai bun decât alți oameni, și-a pierdut plata ostenelilor sale. Toate învățăturile și Tainele Bisericii noastre au un rost adânc și un folos duhovnicesc, încercând să vină în sprijinul creștinului ortodox și să îi arate care sunt lucrurile bune și de ce primejdii trebuie să se ferească în această viață pentru a-și putea îndeplini menirea și a fi mai aproape de Dumnezeu și de semenii săi.

La momentul potrivit, copiii au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

Îndată după Sfânta Liturghie, soborul slujitor, condus de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit slujba parastasului la 1 an de la trecerea la cele veșnice a robului lui Dumnezeu Constantin Mănuilă, fiu al acestui sat, în care s-a născut în data de 3 iulie 1941 și unde și-a trăit întreaga sa viață, alături de soția și familia sa, din care a rânduit Bunul Dumnezeu să se nască și un slujitor al Sfintelor Altare ale Bisericii Strămoșești. Aici a făcut primele clase ale Școlii Generale, aici a muncit mai târziu, alături de familia sa, îndeplinind diferite activități, în sat, sau la comuna Conop, în administrația locală, sau în gospodăria sa, aici a învățat să iubească Biserica Străbună, pe care a urmat-o cu credincioșie, până în cea din urmă zi a vieții sale, petrecută în urmă cu 1 an, în Duminica lăsatului sec de brânză, pentru începutul Postului Mare, din Anul Mântuirii 2018 (în 18 februarie), îndată după încheierea Sfintei Liturghii, unde a cântat la strană. În semn de cinstire pentru memoria sa și răspunzând chemării familiei și a Preasfințitului Părinte Siluan, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, dimpreună cu ceilalți clerici slujitori, au venit la acest popas tradițional de rugăciune săvârșită pentru odihna sufletului celui mutat la cele veșnice și a rostit un cuvânt părintesc, de mângâiere și de învățătură. În acesta, Chiriarhul arădean a rememorat de pe parcursul vieții celui pomenit cele care au constituit meritele dobândite ca cetățean devotat țării și credincios de frunte al bisericii. Timp îndelungat, ca primar al satului s-a îngrijit aparte și de bunul mers al parohiei. Drept aceea, este cu cale a fi menționat cu cinste la acest moment comemorativ tocmai în Anul omagial al satului românesc  în care se face referire și la primarii gospodari, astfel rămânând ca exemplu pentru localnici.

Potrivit tradiției locale, celor prezenți la slujbă le-au fost împărțite pachete cu dulciuri, iar pomenirea de la biserică s-a încheiat prin îndătinata agapă care se oferă în astfel de împrejurări.

Biserica de zid din Chelmac datează din anul 1815 și a fost ridicată în locul unei biserici mai vechi, din lemn, care a fost mai apoi transportată cu plutele, pe Mureș, în amonte și mutată în localitatea Tisa, unde există până în ziua de astăzi.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

IMG_6505

IMG_0013

IMG_0034

IMG_6511

IMG_6516

IMG_6517

IMG_6519

IMG_6520

IMG_0107

IMG_0113

IMG_6522