Duminică, 10.03.2019, preoţii din cadrul Cercului Pastoral-misionar Nr.3 Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de către preotul Moţ Crăciun-Dorel, s-au întrunit în filia Iacobini, parohia Secaș, în biserica cu hramul „Sfântul Mucenic Teodor Tiron” din protopopiatul Sebiş.
În cadrul acestei întruniri s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului la care au luat parte credincioșii parohiei şi a parohiilor învecinate. Din sobor au făcut parte: pr. Moț Dorel coordonatorul cercului, pr. Oarcea Marian de la parohia Almăș, pr.Rocsa Sebastian de la parohia Pescari, pr.Cristea Silviu de la parohia Guravăii, pr.Vesa Ioan de la parohia Iosășel, pr.Groza Ștefan de la parohia Tălagiu, pr.Bej Florin de la parohia Crocna, pr. Zbârcea Teodor de la parohia Mădrigești, pr.Tulcan Dănuț de la parohia Secaș.
Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta, ca „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti Patriarhia Română”, au fost susţinute temele : 1. Cooperarea dintre Biserică şi școală – contribuţie majoră în promovarea educaţiei copiilor şi tinerilor de la sate; 2. Valori culturale şi spirituale create şi promovate de satul românesc: cântece populare, jocuri populare, costume populare, meşteşuguri, artizanat, tradiţii, obiceiuri etc.Temele au fost tratate şi prezentate de părintele Cristea Ionel Silviu de la parohia Guravăii.
În susținerea temei, părintele Cristea spunea: în dezvoltarea unei educații autentice pentru viață, este estențială cultivarea unei legături statornice și a unei cooperări rodnice între Biserică, familie și școală, precum și valorificarea contribuțiilor specifice acestora.În acest sens educația religioasă oferă un orizont spiritual, cuprinzător sau integrator, un liant care relaționează și integrează cunoștințele de la celelalte discipline, spre a forma împreună un reper spiritual luminos și edificator pentru viață, trăită în comuniune de iubire și conresponsabilitate pentru binele comun. De aceea, Biserica Ortodoxă Română, prin proiectele sale “Hristos împărtășit copiilor “ și “Alege Școala! ”, dorește să refacă legătura copiilor cu parohia, cu o comunitate vie, mărturisitoare și rugătoare, care prețuiește familia și școala.În mod special, biserica este preocupată de prevenirea abandonului școlar, în familiile sărace sau în familiile în care părinții sunt plecați la muncă în străinătate.
La cercul pastoral au luat parte şi cântăreţii bisericeşti din parohiile învecinate.
În finalul întâlnirii, preotul paroh Tulcan Dănuț a mulțumit tuturor pentru participare.
Moț Aurelian Iulian