Procesiunea Sălcuțelor şi sfințirea Centrului de cateheză ,,Prietenii Mei” în Parohia arădeană Scânteia

Tradiţia Pelerinajului de Florii în parohia Scînteia – Domeniul Lupaş, protopopiatul Arad, îmbrăcată în programul misionar-cultural „Sărbătoarea Sălcuţelor” ajunsă la ediţia a V-a, a fost încununată anul acesta cu sfinţirea Centrului de Mediere a Implicării Comunitare – Centrul M.I.C „Prietenii Mei” (Ioan 15,14).

Din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Eparhiei Aradului, procesiunea cu sălcuţele, Vecernia Floriilor, sfinţirea sălcuţelor şi sfinţirea Centrului M.I.C „Prietenii Mei” au fost săvârşite de către Părintele Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Aradului Protos. Dr. Iustin Popovici.

Alături de credincioşii parohiei Scînteia, la sărbătoare au luat parte invitaţi din parohiile învecinate: Şimand, Andrei Şaguna, Zimand Cuz, Arad și Sîntana, P.C. Iustin Popovici fiind însoţit în slujire de către preot Mircea Hurdea, parohia Şimand, preot Vlad-Sergiu Sandu, parohia Firiteaz și preot Gabriel Ioan Vladu, parohia Scînteia.

Centrul M.I.C „Prietenii Mei”, proaspăt inaugurat, a fost gazda unui program cultural-religios special susţinut de: Corul „Eutherpe” al Colegiului Naţional de Arte „Sabin Drăgoi” cu o suită de piese sub titlul „Istoria Muzicii”, Grupul Coral al Asociaţiei „Anastasis Orbis” din Şimand condus de Pr. Mircea Hurdea, Alexandru Şomlea cu un recital la pian. Acelaşi centru a găzduit, pe parcursul sărbătorii, pentru copii şi tineri, ateliere de creaţie în artă tradiţională a satului românesc coordonate de Loredana Postolache – Asociaţia „Chemarea Naturii”, artă culinară şi meşteşuguri.

Centrul îşi propune pe viitor să medieze implicarea comunităţii pentru comunitate, prin activităţi cum ar fi: cateheze pentru toate vârstele, cursuri de formare şi educaţie non-formală, dialoguri tematice şi de socializare pentru tineri din medii sociale-culturale-religioase diverse, ateliere practice de arte şi meşteşuguri, activităţi sportive, excursii, acţiuni complementare de asistenţă socială şi medicală, programe pentru „Școala Altfel” şi altele, fiind de asemenea pusă la dispoziţia publicului şi o bibliotecă de peste 1000 de volume realizată cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Alexandru D. Xenopol” Arad prin implicarea domnului director Ionel Dorel Sinaci.

Sărbătoarea de astăzi şi Centrul M.I.C. „Prietenii Mei” sunt rezultatul aplicării în viaţa de zi cu zi a principiilor de viaţă creştină dăruite nouă de Mântuitorul Iisus Hristos şi asumate prin implicare de către credincioşii parohiei cu sprijinul Asociaţiei „Mobilizează-te”, a Domeniului Lupaş prin domnul Marian Lupaş şi echipa, şi prin colaborarea şi aportul Consiliului Judeţean Arad şi a Centrului Cultural Judeţean Arad reprezentaţi de vicepreşedinte Răzvan Cadar şi respectiv director Ionel Bulbuc.

Întreaga manifestare se înscrie atât în specificul Anului Omagial al satului românesc proclamat de Patriarhia Română cât şi în conştiinţa spirituală şi civilizaţională a unei Europa Christiana supusă încercărilor unui prezent aflat în redefiniri identitare şi provocări culturale, morale şi ființiale.

pr. Gabriel Ioan Vladu

4

3

2

WhatsApp Image 2019-04-20 at 21.13.53

WhatsApp Image 2019-04-20 at 21.33.45

57502953_290952571823748_1952250068404797440_n