CERC PASTORAL-MISIONAR ÎN PAROHIA IERCOŞENI, FILIA HODIŞ

Duminică, 09.06.2019, în biserica din Hodiş, filie la parohia Iercoşeni, a avut loc întrunirea cercului pastoral-misionar Târnova, condus, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului arhiepiscop Timotei, de către părintele Gabriel Streulea, de la parohia Şilindia.

Evenimentul a început la orele 15:00 prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, unde a slujit un sobor format din 7 preoţi. Credincioşii prezenţi s-au bucurat de frumuseţea liturgică a slujbei, de cântările şi de rugăciunile care duc la tămăduirea noastră duhovnicească şi trupească. La finalul slujbei părintele Costel Teodor Bun, de la parohia Tauţ, a rostit un frumos cuvânt de învăţătură, prezentând câteva aspecte importante ale Sfântului Maslu. Părintele a menţionat un aspect foarte important, şi anume că cel care vine la maslu trebuie să-şi pregătească conştiinţa pentru primirea acestei sfinte taine, trebuie să se mărturisească şi să primească Sfânta Cuminecătură în virtutea iertării păcatelor, ca vindecarea pe care o aduce Sfântul Maslu să fie una deplină. De asemenea, în legătură cu Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic, părintele a vorbit despre păstrarea dreptei credinţe, despre neabaterea de la învăţăturile moştenite de la străbunii noştri Părinţi, credinţă pe temelia căreia s-a format şi dezvoltat neamul nostru românesc.

După slujbă, preoţii s-au îndreptat spre casa parohială, unde părintele paroh Iulian Valerian Ivănuţ a susţinut, în conformitate cu tematica anului omagial 2019, referatul cu tema „Şcoala în tinda Bisericii: primele forme de educaţie în satul românesc.” Părintele referent a prezentat pe scurt istoria şcolii româneşti, arătând că aceasta s-a format în tinda Bisericii, primii dascăli fiind preoţii, iar primele manuale şcolare, cărţile de slujbă: Sfânta Scriptură, Psaltirea, Cazania, etc. Părintele a mai menţionat faptul că multe din şcolile de astăzi au fost ridicate de Biserică; de faptul că în multe sate există lângă biserică o clădire care activa înainte-vreme ca şcoală; dar şi de faptul că multe din şcolile de astăzi poartă numele unor preoţi vrednici;  toate acestea arătând strânsa legătură care a fost şi care trebuie să se păstreze între Biserică şi Şcoală.

La final, părintele paroh Iulian Ivănuţ a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi pentru osteneală, oferind o agapă frăţească.

Preot Gabriel Streulea,

Parohia Şilindia