Cuvântul PS Emilian Crișanul la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului

Clopotele bisericilor de pretutindeni (că de avem români de pretutindeni și biserici este firesc a avea asemenea, și-avem) au răsunat în această dimineață din nou a Liturghie.

Liturghia românilor de pretutindeni, Liturghia semenilor de pretutindeni. Iar odată auzite și dat bun răspuns chemării lor a rugăciune, ele își plinesc menirea: aceea de a ne aduce împreună cu semenii, împreună cu Dumnezeu. Și am aflat încă de Duminica trecută, din cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, că „întâlnirea omului cu Dumnezeu aduce sfințire, viață, iertare, liniște, smerenie, demnitate și mântuire”.

În întâlnirea și la adăpostul acestei zile stau ascunse noi începuturi: este prima zi a săptămânii, este prima zi a lunii august, este prima zi în care slăbănogul din Evanghelie merge pe propriile picioare spre casa sa, și este prima zi din Postul Adormirii Maicii Domnului care ne promite vindecarea slăbănogirilor personale prin scoaterea la lumină a crucii și purtării ei cu demnitate.

Este Duminica a VI-a după Rusalii, iar prin Evanghelia citită astăzi pretutindeni s-a reamintit tuturor celor care au vrut să audă și să vadă că prietenia cu oamenii și cu Dumnezeu aduce vindecare. „Iisus a trecut marea și a venit în cetatea Sa. Și, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Și Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”.

Despre credință, Cruce și iertare pentru vindecare este și cuvântul de astăzi al Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, care părintește ne îndeamnă „să îndrăznim să avem credință și dragoste față de Dumnezeu și oameni, biruind cu puterea Sfintei Cruci și ajutorul Maicii Domnului toate neputințele, încercările și ispitele”

Cuvântul Ierarhului: Credință, Cruce și iertare pentru  vindecare

Duminica a VI-a după Rusalii coincide anul acesta cu Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului și sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci. Toate aceste evenimente sfinte au semnificații duhovnicești importante pentru viața noastră creștină.

Sfânta Evanghelie (Matei 9, 1-8) care se citește la Sfânta Liturghie ne relatează minunea vindecării săvârșită de către Fiul lui Dumnezeu pentru un slăbănog din Capernaum, ce a fost adus în fața lui Hristos de patru prieteni.

Minunea aceasta scoate în evidență puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos de a ierta păcatele și de a vindeca pe cei bolnavi: „Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale”; „Ridică-te și umblă…ia-ți patul tău și mergi la casa ta”.

Domnul Iisus Hristos Se numește pe Sine Fiul Omului, dar puterea de a ierta și vindeca Îl arată că este Dumnezeu. Totodată, El este unicul Duhovnic și Doctor desăvârșit. Iartă, dar nu divulgă păcatele omului bolnav; vindecă, dar nu judecă și nu umilește persoana suferindă. Domnul Hristos respectă demnitatea persoanei umane întristată din cauza bolii și a suferinței, o salvează și o înalță pentru viață autentică. El apreciază credința celor care l-au adus pe omul slăbănog: „văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale”.

Învățăm de aici, atât slujitorii cât și credincioșii, cum trebuie să ne comportăm față de oamenii bolnavi; cum trebuie să săvârșim Taina Spovedaniei și Taina Sfântului Maslu. Puterea dumnezeiască de a ierta păcatele a fost dăruită de Iisus Hristos ucenicilor Săi, iar prin ei, Bisericii Sale.

Domnul Hristos ne îndeamnă să avem credință puternică și să iertăm celor care greșesc față de noi. Să ne facem prieteni rugători pentru noi, iar când vedem un om bolnav, să-l ajutăm, să ne rugăm pentru vindecarea lui. Sfânta Biserică are har și rugăciuni care ne sunt de mare folos pentru sănătatea sufletului și a trupului. Să apreciem lucrarea preoților duhovnici, a medicilor, a asistenților care se îngrijesc pentru sănătatea noastră sufletească și trupească.

Suntem la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, perioadă în care dorim să ne rugăm mai mult, să postim, sa facem fapte bune, urmând pilda Maicii Domnului. Să apreciem rolul pe care îl are Născătoarea de Dumnezeu în viața Bisericii și a noastră.

Sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci (1 august)  ne aduce aminte de puterea Sfintei Cruci în viața și lucrarea împăraților binecredincioși de la Constantinopol. Sfânta Împărăteasă Elena a aflat lemnul Sfintei Cruci la Ierusalim. Sfântul Împărat Constantin cel Mare a biruit în lupte cu ajutorul Sfintei Cruci, iar împăratul Manuil Comnenul i-a biruit pe turci cu puterea și lumina Sfintei Cruci. În cinstea acestor evenimente la Constantinopol se scotea lemnul Sfintei Cruci pentru procesiune și închinare la 1 august și rămânea în biserica Sfânta Sofia până la ziua Înălțării Sfintei Cruci, 14 septembrie.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că avem această bogăție de daruri și mijloace prin care se sfințește viața noastră, putând să ducem propria cruce, dar ajutându-i și pe semeni.

Să îndrăznim, așa după cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos slăbănogului, să avem credință și dragoste față de El și față de oameni, biruind cu puterea Sfintei Cruci și ajutorul Maicii Domnului toate neputințele, încercările și ispitele din această viață pregătitoare pentru veșnicie.”, este cuvântul așezat de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul la sufletele credincioșilor, la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului și sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci.

1 august 2021, clopotele și-au sunat chemarea a Liturghie din tinda noilor începuturi, în prima zi din Postul Maicii Domnului. Au sunat pentru noi, „Noi, ce din mila sfântului / Umbră facem pământului” și împreună, astăzi:

„Rugămu-ne-ndurărilor

Luceafărului mărilor;

Asculta-a noastre plângeri,

Regină peste îngeri,

Din neguri te arată

Lumină dulce, clară,

O, Maica prea curată

Și pururea fecioară,

Marie!” (Rugăciune, Mihai Eminescu)

Sursa:https://www.glasulcetatii.ro/articol/3277/credinta-cruce-si-iertare-pentru-vindecare-cuvantul-ps-emilian-crisanul-la-inceputul-postului-adormirii-maicii-domnului