Slujbă de binecuvântare a bustului Episcopului Marii Uniri, Ioan Ignatie Papp

Joi, 16 decembrie 2021, un sobor de preoți, delegați ai Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat o slujbă de binecuvântare a bustului Episcopului Marii Uniri, Ioan Ignatie Papp. Bustul este amplasat pe Aleea Personalităților din cadrul Campusului Universitar ,,Vasile Goldiș”.

În cuvântul de deschidere, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, a subliniat personalitatea marcantă a Episcopului Ioan Ignatie Papp:

,,Ioan Ignatie Papp – episcopul Unirii celei Mari”

S-au împlinit anul acesta, la 21 ianuarie, 96 de ani de la trecerea în veșnicie a vrednicului de amintire, Ioan Ignatie Papp, episcop al Aradului timp de peste două decenii, locțiitor de mitropolit al Ardealului între anii 1918-1920, anii marilor convulsii pentru edificarea și consolidarea demnității naționale a românilor transilvăneni. În această calitate a cerut episcopatului ortodox din Transilvania și Banat să sprijine Consiliul Național Român Central ca pe un „guvern provizoriu al naţiunii”, întrucât „unde merge poporul, mergem și noi, vlădicii”. În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, înaintea deschiderii Marii Adunări Naţionale, episcopul Ioan Ignatie Papp a oficiat serviciul divin în biserica din Alba Iulia, încheind cu memorabilele cuvinte: „Cel ce a înviat din morţi … a înviat astăzi şi neamul nostru românesc”. Rămâne  ierarhul care şi-a înveşnicit memoria şi şi-a legat numele, între alte multiple realizări, de actul înfăptuirii Marii Uniri.

A fost întotdeauna apropiat Aradului, prin apartenenţa la eparhia din cadrul căreia făcea parte Vicariatul de la Oradea, prin studiile la Institutul Teologic din Arad (1868- 1871) şi, nu în ultimul rând, ca ostenitor la Cancelaria eparhială a Consistoriului din Arad.

În mod cert alegerea  ca episcop al Aradului a fost una providenţială, păstorirea sa  aproape un sfert de secol (1903-1925)  reprezentând  o perioadă de împliniri în multiple planuri: bisericesc, istoric-naţional, cultural-social, administrativ-economic, toate purtând pecetea unei înţelepte cârmuiri:

  • în anul 1912 pune temelia şi în 1913 sfinţeşte „Şcoala diecezană de fete” transformată ulterior în internat de fete, ajutat de marele mecenat Vasile Stroiescu şi de instituţii româneşti din Arad;
  • din economiile personale creează un fond pentru Şcoala de fete şi un altul pentru Orfelinatul din Beiuş;
  • a renovat seminarul (Institutul) teologic şi internatele;
  • a renovat catedrala episcopală şi a pictat-o, i-a renovat clopotele, a sfinţit-o în 25 decembrie 1921 și a restaurat clădirile din dreapta şi stânga acesteia;
  • întemeiază Fundaţia pentru educarea viitorilor preoţi, căreia îi lasă la trecerea la cele veşnice 1 milion de lei.

Vasile Goldiş, unul dintre colaboratorii săi cei mai apropiaţi, impresionat de gestul episcopului avea să scrie: „Nu sunt bani mulţi 1 milion de lei pentru feudalii capitalismului bancar, dar sunt nespus de mulţi pentru cel ce avea să-i adune hrănindu-se cu chisăliţă şi stând cu reverenzile cârpite pe tronul arhieresc…Spunea că el trebuie să trăiască până îşi va aduna milionul. Vlădicii ceilalţi zâmbeau. Se făceau glume. Dar Dumnezeu vedea sufletul curat al lui Ignatie. Cu boala de moarte în piept l-a ţinut încă lungi, doi ani de zile. Acum 2 săptămâni a întregit fundaţia sa pentru educarea viitorilor preoţi la 1 milion. Apoi s-a culcat în pat şi ieri seară a murit” (vezi, Biserica şi şcoala, an. XLIX, nr. 5, 1 febr. 1925. p. 44).

Sub cârmuirea înţeleptului ierarh Ioan I. Papp, Biserica arădeană a fost o temelie de viaţă românească pe care s-a zidit apoi edificiul României Mari. Lupta pentru Marea Unire face din oraşul Arad, prin Consistoriul eparhial şi membrii săi: episcopul Ioan I. Papp, secretarul consistorial Vasile Goldiş, Gheorghe Ciuhandu, Mihai Păcăţean, dr. Gh. Crişan, dr. Sever Miclea, Roman Ciorogariu, dr. I. Suciu, Nicolae Zigre, Traian Văţean, de ceilalți înfăptuitori ai Marii Uniri: Ștefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, un bastion al românismului, locul plămădirii primelor instituţii ale României întregite: Marele Sfat al naţiunii române, Consiliul Naţional Român, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

Episcopul Ioan I. Papp a trecut la cele veşnice în seara zilei de 21 ianuarie 1925 la vârsta de 77 de ani şi după o arhipăstorire de 22 de ani. Îşi doarme somnul de veci în biserica ctitorită de el în satul natal Pociovelişte din judeţul Bihor. A rămas în amintirea posterităţii ca un ierarh vrednic cu realizări excepţionale şi totodată de o modestie impresionantă.

Onorat auditoriu,

Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, încă de la înființare, prin Președintele și Rectorul său fondator, Profesorul universitar dr. Aurel Ardelean, prin întregul corp academic, și-a  înscris între dezideratele de onoare, păstrarea și promovarea valorilor naționale, spirituale și culturale,  a memoriei marilor înaintași, înfăptuitori ai Marii Uniri. Ca o consecință a consecvenței noastre în îndeplinirea acestui deziderat, a faptului că am fost mereu în primul rând, Aradul, în general, Universitatea noastră, în mod special,  s-au îmbogățit cu monumente și edificii care reprezintă sau poartă nume de rezonanță  ce consfințesc pentru posteritate momentul de la 1 Decembrie 1918; numele Universității și monumentul lui Vasile Goldiș, din centrul municipiului, Aula Ștefan Cicio- Pop și Aula Ioan Suciu, Sala Marii Uniri, Aleea Corifeilor Unirii.

În acest context îndeplinim astăzi, cu 4 zile înaintea împlinirii a 173 de ani de la nașterea sa- 20 decembrie 1848-, o datorie de suflet și un act de restituire istorică: dezvelirea și sfințirea bustului marelui corifeu al Unirii, episcopul Ioan Ignatie Papp al Aradului. Operă a sculptorului care a înveșnicit și chipul rectorului fondator al Universității.

Așezându-i monumentul pe Aleea corifeilor din campusul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad și sfințindu-l, rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i facă răsplată cerească între drepții Săi.

Prof. Univ. Dr. Coralia- Adina Cotoraci

Președinte și Rector al Universității de Vest ,, Vasile Goldiș” din Arad

După acest moment, în biserica din incinta Campusului a avut o slujbă de pomenire a Rectorului fondator și Președinte al Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, precum și a tuturor ostenitorilor universității, trecuți la Domnului.

Părintele conf. univ. dr. Vasile Pop a evocat prin cuvinte alese personalitatea Profesorului Aurel Ardelean ,,cel care a împlinit visul arădenilor de a avea învățământ superior la Arad, cerut de Vasile Goldiș la începutul veacului trecut, în Parlamentul de la Budapesta”.

,,Omul de știință, magnificul Rector fondator, Aurel Ardelean, a fost distins cu înaltul titlu academic – Doctor Honoris Causa, acordat de prestigioase universități din țară și din lume. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a acordat Medalia și Diploma Omagială ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” – cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române pentru laici”, a amintit Părintele Vasile Pop în cuvântul rostit.

La această slujbă au fost prezenți membri ai familiei, cadre didactice, studenți ai UVVG, credincioși, personalități din conducerea municipiului și județului Arad, care au ținut astfel să omagieze memoria regretatului prof. univ. dr. Aurel Ardelean.

În continuare, în Sala de Conferințe din cadrul Campusului Universitar ,,Vasile Goldiș” a avut loc „Gala Premiilor Academice 2021”.

Protos. Dr. Iustin Popovici