Slujire Arhierească de Praznicul Botezului Domnului, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog

Sute de arădeni au luat astăzi, în ziua marelui praznic al Botezului Domnului, calea Mănăstirii Hodoș-Bodrog din Arad, acolo unde Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobr de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească și Slujba Aghesmei Mari, „ca toți cei ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa, să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință”.

Liturghie, Agheasmă Mare, dar și procesiune până la Râul Mureș după frumoasa tradiție a Bisericii ca slujitorii Sfintelor Altare să meargă în această zi la apele din apropiere și să le sfințească. Iar ziua de astăzi a fost cu totul specială pentru că procesiunea la Râul Mureș a fost prima cu Arhiereu din ultimii 50 de ani.

Undeva între primele sute de articole ale începutului de Glasul Cetății, fără a vrea am pus bazele și unei altfel de tradiții. Ca în această zi să dăm un mesaj zilei de Bobotează a următorului an.

Recitind, așadar, articolul despre Botezul Domnului scris în 2020, am regăsit mesajul învelit în nădejdea ca ziua de 6 ianuarie a lui 2021 să ne afle în fața roadelor ascultării de îndemnul Ierarhului de „a face lumină în sufletele noastre și de a răspândi în jurul nostru lumina Domnului Iisus Hristos care luminează tuturor” și să ne putem bucura împreună de roadele acestei lumini: o lume mai bună, mai blândă, mai așezată în Dumnezeu. Și tot așa mesajele pentru anii următori aveau să vorbească despre roade. Roade pe care nu putem decât să nădăjduim a le afla cât mai grabnic, tocmai pentru a domoli „războiul cel dintre noi”, iar ziua de mâine să ne găsească mai demni și conștienți că în brațele părintești ale dragostei lui Dumnezeu și sub razele soarelui Său avem cu toții loc. Iar Arătarea Preasfintei Treimi de astăzi vine să ne lumineze și să ne arate iar și iar pentru a ne arăta calea spre Acasă.

CUVÂNTUL IERARHULUI

Arătarea Preasfintei Treimi – luminarea noastră

„Praznicul Botezului Domnului (Boboteaza) reliefează unul dintre cele mai importante evenimente din viața pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

De la momentul Nașterii Domnului Hristos în Betleem ajungem la Iordan unde boteza Sfântul Ioan, loc în care Fiul lui Dumnezeu merge la vârsta de 30 de ani să primească botezul. Sfântul Ioan (care se traduce „Dumnezeu S-a milostivit”) era o personalitate deosebită, postitor renumit, vorbitor cu har, foarte cunoscut, ascultat, urmat de mulți oameni și practica un botez al pocăinței. Acesta a fost întrebat de oameni dacă este Mesia, iar el a răspuns: „Nu sunt eu Mesia”;  Eu sunt doar Înainte-Mergătorul, acela despre care a zis prorocul Isaia, „Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”; „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor”, spunea Sfântul Ioan. Iar Sfântul Ioan Evanghelistul a scris despre el: „Nu era el Lumina, ci fusese trimis ca să mărturisească despre Lumină”. Tot despre Hristos Domnul… Sfântul Ioan Botezătorul spunea că: „Eu vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai tare decât mine….Acela vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc”.

Mântuitorul Hristos a venit de la Nazaret la Iordan și S-a amestecat printre mulțimea care-și aștepta rândul să ajungă la Sf. Ioan. Ajungând Domnul Hristos în fața lui Ioan, acesta a avut o descoperire de la Dumnezeu și a văzut în Cel care se afla în fața lui pe Cel care trebuia să vină, pe Mesia. L-a întrebat cu mirare: „Eu se cuvine să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?”. Sfântul Ioan Botezătorul era la curent cu așteptarea mesianică și presimțea că trăiește „plinirea vremii”, că Mesia este undeva în preajma lui. Mântuitorul Hristos îl face să înțeleagă pe Ioan, prin câteva cuvinte: „Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”. Ioan L-a botezat și, drept neașteptată recompensă, lui cel dintâi i s-a descoperit Sfânta Treime. A văzut „Duhul lui Dumnezeu coborându-Se ca un porumbel peste El și glas din cer care zicea: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”. 

Domnul Iisus Hristos nu avea nevoie de botez, pentru că nu avea păcate, însă plinește dreptatea, se descoperă Sfânta Treime și în acel context Sfântul Ioan dă mărturie oamenilor despre El.

Sfântul Ioan Botezătorul dă prima mărturie publică despre Iisus Hristos și îl recomanda oamenilor pe Mesia, prin cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii”. Ioan a avut această convingere că se află în fața lui Mesia. Mântuitorul l-a prețuit pe Sfântul Ioan Botezătorul în chip cu totul deosebit și a zis despre el: „Între cei născuți din femei, nu s-a ridicat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul”.

Botezul Domnului este momentul în care pentru prima oară în mod clar S-a revelat Dumnezeu ca Treime.

Botezul lui Ioan era al pocăinței, însă Botezul instituit de Domnul Hristos va fi al iertării de păcate și al înfierii în Dumnezeu.

Mântuitorul Hristos va prelua de la Ioan același cuvânt, începând propovăduirea tot cu: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor”. Iar pe Sfinții Apostoli îi trimite în lume spunându-le: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. 

Prin Botez se intră creștinism. Botezul este taina cea mare, cea dintâi, că Îl acceptăm pe Iisus Hristos ca Mesia, că Îl acceptăm ca Dumnezeu și că recunoaștem pe Dumnezeu în Sfânta Treime.

Venind Domnul Hristos să Se boteze în Iordan, ne spune Sfânta Tradiție, că s-au sfințit apele. Apa Iordanului și toate apele. De aceea și noi sfințim apa astăzi, în numele și cu puterea Sfintei Treimi, iar noi ne sfințim gustând din apa sfințită.

Prezența noastră pe malul râului Mureș în apropiere de mănăstirea Hodoș Bodrog, arată ca o icoană a Botezului de la Iordan. Prin Botez, Domnul Hristos a sfințit materia, iar noi cu apa sfințită sfințim casele și locurile în care trăim și muncim, aducând cu ea binecuvântarea Iordanului. Apa înseamnă viață, iar apa sfințită înseamnă viață în lumina harului lui Dumnezeu.

Să ne sfințim și să ne luminăm viața prin participarea noastră activă la Sfânta Liturghie, la Tainele, Ierurgiile și Slujbele Sfintei noastre Bisericii.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul. 

6 ianuarie 2022, Botezul Domnului, Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arad, prima procesiune din ultimii 50 de ani cu Arhiereu la Râul Mureș. O zi în care credincioșii arădeni, prin participarea la Sfânta Liturghie și procesiunea până la râul Mureș, au refăcut imaginea/icoana de peste veacuri a zilei în care „Duhul lui Dumnezeu coborându-Se ca un porumbel peste El și glas din cer care zicea: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”. 

Să ne ajute Dumnezeu a ne regăsi într-un 6 ianuarie de an 2023, mai buni, mai luminoși, mai demni, mai determinați în a fi tot mai mult ”noi” și cât mai puțin ”eu”. 

Sursa:https://www.glasulcetatii.ro/articol/4222/foto-prima-procesiune-cu-arhiereu-la-raul-mures-in-ultimii-50-de-ani-in-ziua-de-boboteaza-manastirea-bodrog-neincapatoare-pentru-aradenii-veniti-sa-ia-agheasma-mare