Clopotele bisericii din Parohia „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”din Ghioroc au sunat, în această primă Duminică a Triodului, a sărbătoare, a bucurie și a binecuvântare. Căci sărbătoare, bucurie și binecuvântare a fost Liturghia Arhierească săvârșită astăzi de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în comunitatea din Ghioroc.
Iar tinerii îmbrăcați în straie populare, ieșiți întru întâmpinare, au așezat într-un mod cu totul aparte duhul zilei înaintea Altarului lui Dumnezeu, acolo unde El primește jertfa și strădania tuturor.
„Oriunde plec Tu ești mereu cu mine / Unde-aș fugi să nu pot fi ajuns?”
Cum nimic nu este vreodată întâmplător, iar Dumnezeu picură cu dragoste și bunăvoință la timpul potrivit întâmplări, gânduri și chiar rânduri de poeți, iar versurile-întrebare ale poetului Ioan Alexandru ne-au venit chiar zilele trecute înaintea sufletului, cum să ne mai mirăm când, citind astăzi Pisania scrijelită la intrarea în biserica din Ghioroc, am descoperit că poetului nu-i era deloc străin lăcașul de închinare în care pășisem?
„La praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie 1993, P.S. Sa Dr. Timotei Seviciu, Episcopul Aradului, fiind însoțit de poetul Ioan Alexandru, a târnosit sfânta biserică”, scria în ultima parte a Pisaniei.
Duminica, cum aminteam, prima din Perioada Triodului în care tocmai am intrat. O zi care a deschis ușa timpului celor 10 săptămâni de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului și în care, de ce nu, am putea să repetăm împreună cu poetul „Oriunde plec Tu ești mereu cu mine / Unde-aș fugi să nu pot fi ajuns?” (Psalm, Ioan Alexandru).
EVANGHELIA de astăzi, lumină în întunericul zilelor, menită a arăta calea personală de urcuș spre Înviere: „Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând drept, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, preadesfrânați, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.” (Luca 18, 10-14)
În CUVÂNTUL DE ÎNVĂȚĂTURĂ așezat la sufletele credincioșilor, Preasfinția Sa a explicat importanța perioadei liturgice în care am intrat, „o perioadă care ne pregătește într-un mod cu totul aparte pentru întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos”, o întâlnire care „trebuie pregătită nu oricum, ci prin rugăciune, spovedanie, fapte bune, milostenie și cu o atitutudine corespunzătoare, creștină, față de Biserică, față de lume și față de noi”.
Subliniind ideea acestei „atitudini corespunzătoare”, Ierarhul a explicat Pilda care astăzi a coborât din Cuvânt de Evanghelie în toate bisericile, casele și inimile celor ce au vrut să o audă.
„Prin Pilda Vameșului și a Fariseului, Mântuitorul Iisus Hristos ne așează în față exemplele a doi oameni din două categorii sociale diferite: fariseii, o grupare de elită a societății iudaice, care propovăduiau învățătura lui Moise, cunoșteau Legea și adesea îi disprețuiau pe care nu știau, și vameșii, cei care colectau taxele și impozitele adesea cu o atitudine răutăcioasă și care ajunseseră să nu fie iubiți de ceilalți. Mântuitorul rostește această pildă pentru cei care erau autosuficienți, arătându-le că nu trebuie să aibă o atitudine disprețuitoare față de ceilalți oameni. Le arată lor și nouă cum să ne raportăm la Dumnezeu, cum să ne rugăm și cum trebuie să ne fie atitudinea interioară și exterioară față de ceilalți oameni: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”.
Dumnezeu ne cere și nouă, ca atunci când ne rugăm, fie acasă sau la biserică, să nu ne comparăm cu ceilalți, să avem o rugăciune smerită, în care să ne recunoaștem starea noastră neputincioasă, umană, să-I mulțumim pentru ce ne-a dăruit, să Îl rugăm să asculte rugăciunea noastră și să ne ierte păcatele. Să plecăm din biserică folosiți de rugăciunea pe care am săvârșit-o. Important este cum ne-am rugat și cum plecăm din biserică. Această pildă ne este tuturor un model, pentru a pleca eliberați, împăcați cu Dumnezeu, cu oamenii și cu noi înșine.
Rugăciunea trebuie să fie hrană pentru suflet, un dialog cu Dumnezeu. Un dialog sincer, profund, cu inima și cu gândul, iar la toate acestea trebuie să medităm cu atât mai mult acum, în acest an declarat în Patriarhia Română drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”. Dumnezeu să ne ajute tuturor, să ne asculte rugăciunile și să întărească legătura dintre noi și dintre noi și El”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
13 februarie 2022, Liturghie Arhierească în Parohia din Ghioroc, un timp cu și pentru Dumnezeu, în care credincioșii prezenți, lângă bucuria împreunei-rugăciuni au așezat și o alta, cântând Ierarhului, care ieri a împlinit 50 de ani, dar și Părintelui Paroh Ciorogariu Mircea Vasile, care anul acesta împlinește 40 de ani de slujire la Altarul acestei comunități, „Mulți ani trăiască!”.
