CERC PASTORAL – MISIONAR ÎN PAROHIA TĂGĂDĂU

În duminica a IV-a după Paști a Vindecării slăbănogului de la Vitezda, cercul pastoral-misionar nr. 2 Beliu, s-a întrunit în parohia Tăgădău, Protopopiatul Ineu, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Morar  Ioan.

S-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, în prezența unui număr mare de credincioși. Au participat următorii preoți: pr. Ardelean Petru – Chișlaca, pr. Ic. Morar Ioan – Beliu, pr. Oprișa Ovidiu – Stoinești, pr. Sbîrcea Daniel – Agrișul Mic, pr. Ciocan Nicolae – Archiș, pr. Sas Radu – Groșeni, pr. Trip Răzvan – Bocsig Gară, pr. paroh  Monea Nicolae – Tăgădău, pr Culda Florin – Vasile Goldiș, pr. Pop Sergiu – Bochia, pr. Chivulescu Răzvan – Craiva,  pr. David Flavius – Seliștea,   pr. Vatrici Ioan – Răpsig și pr. pensionar  Huțiu Ioan.

Tematica pentru luna mai în cercul pastoral Beliu, face referire la: „Rugăciunea personală, familială și comunitară”. Părintele Florin Culda de la parohia Vasile Goldiș a arătat că în procesul vindecării omului sufletește și trupește, în calea vindecării supreme, a mântuirii, un rol foarte important îl are și rugăciunea personală sau comunitară. Rugăciunea este începutul oricărui bine şi pricina mântuirii şi a vieţii veşnice. Ea trebuie însoțită de smerenie și discreție, adică în ascuns și a făcut referire la rugăciunea minții sau cum mai este numită, rugăciunea lui Iisus, care este roditoare și puternică. Atât Mântuitorul cât și Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne rugăm des cu rugăciune scurtă și cu mici pauze, pentru că lungind rugăciunea ne putem pierde  atenția, dând astfel ocazia diavolului să se apropie de noi și să ne umple mintea cu gânduri de la el. Dacă ne rugăm cu rugăciuni scurte și dese este mai ușor să ne concentrăm atenția și să ne îndreptăm gândul spre Dumnezeu.

Apoi parintele vorbitor  a subliniat faptul că  familia ortodoxă are însă arme puternice: credinţa în Dumnezeu, rugăciunea unuia pentru celălalt şi bineînţeles, harul şi binecuvântarea primite prin Taina Cununiei. Soţii nu mai sunt singuri: cu ei este Dumnezeu! Bineînţeles nici ortodocşii credincioşi nu sunt scutiţi în viaţa familială, conjugală, de ispitele, încercările şi furtunile care pândesc orice familie obişnuită. Se poate spune că aproape orice familie trece în viaţă prin aceleaşi greşeli, într-o măsură mai mare sau mai mică. Unii depăşesc cu succes aceste dificultăţi, se călesc în ele, dobândind o şi mai mare dragoste reciprocă; alţii, din păcate, se frâng. Referinduse la  caracterul comunitar al rugăciunii, părintele  a evidențiat că Părinții Bisericii au fost într-o continuă căutare a expresiei celei mai potrivite a convorbirii omului cu Dumnezeu, care nu se poate regăsi exclusiv în vreuna dintre cele două forme de manifestare: comunitară sau privată, ci într-o simfonie a celor două, ce îmbină Liturghia solemnă cu rugăciunea ascetică a inimii, laudele cântate în comun cu rugăciunea privată. Rugăciunea în comun a dreptmăritorilor creștini este sămânța și rodul iubirii dintre oameni. Rugăciunea comunitară este condusă de un trimis al lui Dumnezeu, de un om sfințit de El, ca să stimuleze iubirea între oameni și pe cea dintre oameni și Dumnezeu. Preotul are și această harismă și misiune în Biserică. De aceea prin prezența și prin lucrarea sa, preotul este un organ al harului divin.

La final părintele paroh Nicolae Monea a mulțumit preoților pentru împreuna slujire și credincioșilor pentru participarea la această seară duhovnicească din parohia Tăgădău.

Pr. Monea Nicolae