În seara zilei de 30 iunie, biserica parohială din Aluniș a fost gazda Cercului Pastoral nr. 6, condus din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei de către P.C. Părinte Dan Mândra.

Discuțiile s-au axat în jurul tematicii propuse spre dezbatere în acest an de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și anume: Rugăciunea în viața Bisericii. Cu acest prilej părintele Ilota Sorin Ioan de la parohia Aluniș a susținut referatul cu titlul: Repere biblice de comuniune a omului cu Dumnezeu prin rugăciune: Rugăciunea profeților și a drepților Vechiului Testament.

În cadrul referatului, părintele Ilota Sorin a dezbătut mai multe aspecte referitoare la rugăciunea vetero-testamentară care exprimă în mod pregnant dependenţa omului faţă de Dumnezeu. Pentru poporul evreu, rugăciunea se bazează pe conceptul că Dumnezeu există, aude şi răspunde, că El este un Dumnezeu personal, iar omul ca făptură a Sa, tinde în mod natural după Creatorul său, fiind creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.

După ce a prezentat terminologia biblică referitoare la rugăciune părintele referent a prezentat căteva aspect referitoare la formele și manifestările externe ale rugăciunii care nu trebuiau să reprezite un lucru formal deoarece el trebuia să devină reflexul firesc al atitudinii interioare. Chemarea/invocarea în rugăciune a lui Dumnezeu reclama o atitudine plină de reverență expimată și prin intermediul manifestărilor exterioare ale trupului, prin aceasta omul recunoscându-și în fața atotputerniciei și măreției divine vremelnicia sa pe acest pământ.

Despre locul rugăciunii locurile predilecte de rugăciune pentru patriarhii evrei erau muntele sau înălțimile, o poiană lângă un râu sau deșertul. Oricum, observăm tendința oamenilor de a se retrage în locuri de liniște, astfel încât să-și poată interoriza dialogul lor cu  Dumnezeu. Mai târziu, odată cu  așezarea definitive a poporului evreu, acest loc de retragere pentru rugăciunea personală putea fi și „cămara cea ascunsă a casei” sau accoperișul casei, „acolo unde numai tatăl ascuns poate vedea și auzi”. În epoca mozaică, israelitul va căuta să-și înalțe rugăciunile lor în locul destinat pentru închinare și anume Cortul Sfânt și apoi Templul. În ceea ce privește momentul de timp și frecvența rugăciunii, conform Ps. 54, 18 se poate trage concluzia că israelitul se ruga de trei ori pe zi: „Iar eu, către Dumnezeu am strigat, şi Domnul m-a auzit pe mine. Seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, voi vesti, şi va auzi glasul meu.” (Ps. 54, 18) Întocmai vedem că și proorocul Daniel se ruga de trei ori pe zi în timpul exilului babilonian (Dan. 6, 11). Psalmii sunt plini de aluzii corespunzătoare. Timpurile de rugăciune preferate erau evident dimineața devreme (Ps. 63, Ps. 89, Ps. 3) și seara („jertfa de seară” Ps. 140, 2) respectiv noaptea , așadar timpurile cele mai liniștite ale zilei…acestea sunt și momentele în care Hristos se retrăgea de preferință pentru rugăciune în singurătate. Această practică a intrat și în tradiția creștină a rugăciunii de la ceasul al treilea, al șașelea și al nouălea.

Vechiul Testament, călăuză către Hristos, oferă astăzi pentru toţi creştinii exemple vii ale credinţei. Astfel, rugăciunea patriarhilor, rugăciunea Anei, a regelui David sau cea rostită de Regele Solomon la sfinţirea Templului şi, nu în ultimul rând, rugăciunea Psalmilor pun în lumină momente de o mare profunzime și de o desăvârşită frumuseţe spirituală a omului în faţa lui Dumnezeu, a concluzionat părintele paroh. Au urmat apoi discuții asupra aspectelor prezentate în articol, seara încheindu-se cu o agapă oferită de parohia gazdă.

Pr. Sorin Ilota