Duminica ”Înainteprăznuirii intrării in Biserică a Maicii Domnului”, a 26-a după Rusalii, ne regăsește în parohia Camna, la Filia Luguzău, din Protopopiatul Ineu, Parohie ce azi  a avut prilejul de a fi gazda Cercului pastoral-misionar Târnova, coordonat de Pr. Ivănuț Voicu.

S-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului de către preoții: Pr. Ivănuț Voicu – Parohia Chier, Pr. Alin Pingică – Parohia Arăneag,  Pr. Achim Giani – Parohia Dud, Pr. Bun Costel – Parohia Tauț, Pr. Giurgiu Gheorghe  – Parohia Nadăș, Pr. Lucaciu Marius  – Parohia Minișel, Pr. Dan Pavel – Parohia Șilindia, Pr. Leucuța Marius – Parohia Agrișu Mare, Pr. Păiușan Florin – Parohia Târnova, Pr. Măriuță Doru – Parohia Camna. De asemenea, soborului slujitor s-a alăturat și Pr. Coșeri Lucian-Bogdan – Parohia Cuied.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Coșeri Lucian-Bogdan, punând înaintea ochilor noștri sufletești, potrivit învățăturii sfinților părinți, chemarea dumnezeiască de a lucra dragostea – prin nădejde și credință, atât față de Dumnezeu, cât și față de semenii noștri. Nădejdea – acea frumoasă îmbinare de speranță și credință – întărită de făgăduința lui Dumnezeu: ”Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele” (Ieșirea 20, 6). Credința întărește și hrănește sufletul, iar gestul, actele săvârșite din credință devin vii și lucrătoare, pornind încă de la idee, de la gândul săvârșirii lor, ca exemplu, femeia ce era bolnavă de 12 ani, și-a zis în gând mă voi atinge de poala haine Lui și mă voi tămădui, iar când a și împlinit gândul în gest, în acțiunea izvorâtă din nădejde și întărită de credință – s-a făcut minunea, s-a tămăduit. Acest gest al nădejdii se regăsește și azi la Taina Sfântului Maslu, în timpul citirii Sfintelor Evanghelii și a rugăciunilor, credincioși căutând a se atinge de veșmintele preoțești. Iar dacă nădejdea creștinul se întărește în credință, aceasta, credința, are o singură temelie statornică: ” Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (I Cor. 13, 4-8). Dragostea bunului creștin este, pe de-o parte, către Dumnezeu, către Cel ce mai înainte ne-a iubit ” Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veşnică” (Ioan 3, 16); iar pe de altă parte, dragostea milostivă și lucrătoare bunul creștin față de semeni și față de întreagă creație, este răspunsul nostru la dragostea milostivă și jertfelnică a Mântuitorului. Desigur, în mod conștient și asumat, trebuie să ne ferim de păcat, și să îndreptăm greșelile noastre. Păcatul reprezintă ruperea legăturii dragostei, ”omorârea” lui Hristos din noi, de aceea suntem chemați la legătura dragostei în Hristos, cum zicea Apostolul ” Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 8).

În încheiere preotul paroh Măriuță Doru a mulțumit preoților prezenți și credincioșilor pentru osteneala lor și a susținut referatul cu tema: ”Rugăciunea isihastă și rolul ei în sfințirea sau îndumnezeirea omului”. Apariția creștinismului a însemnat creația din nou a lumii prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, restaurarea omului, readucerea lui la dimensiunile vieţii spirituale pe care el a trăit-o în comuniunea harică cu Dumnezeu, dar pe care a pierdut-o prin păcatul neascultării. Creștinismul a restaurat natura omului și, în același timp, a arătat acestuia idealul spre împlinirea căruia trebuie să tindă. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu si în vederea ajungerii la asemănarea cu Dumnezeu (Facerea 1, 26; 5, 1). În tradiția Sfinților Părinți, această asemănare înseamnă îndumnezeirea omului. De aceea, scopul final al omului este ajungerea la îndumnezeire. Sfinţii Părinți spun că există trei etape ale desăvârșirii duhovnicești: curățirea inimii, iluminarea minții și îndumnezeirea. Despătimirea sau curățirea inimii înseamnă eliberarea ei de toate gândurile rele, detașarea persoanei umane de plăcere și durere. Iluminarea mintii înseamnă atingerea rugăciunii neîncetate a minții, prin care omul scapă de ignoranță și de uitare și, în acest fel, are mintea mereu îndreptată spre Dumnezeu. Iar vederea lui Dumnezeu înseamnă contemplarea Dumnezeirii și eliberarea omului de imaginație. Aceasta înseamnă că mintea s-a curățit de gânduri și că nu are decât o singură activitate, cea a rugăciunii neîncetate.

Pr. Lucaciu Ionuț Marius