Patriarhul Daniel la Întâlnirea Tineretului Ortodox 2023: Biserica este chemată să transmită tinerilor iubirea lui Hristos

Părintele Patriarh Daniel a participat joi la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox (ITO), care se desfășoară la Timișoara între 31 august și 3 septembrie 2023. Preafericirea Sa a vorbit despre tema evenimentului, care este prietenia omului cu Dumnezeu, și despre rolul Bisericii în viața tinerilor.

Pornind de la tema ITO 2023, Patriarhul Românei a subliniat că, „potrivit Sfintei Scripturi și Sfinților Părinți ai Bisericii, prietenia lui Dumnezeu cu oamenii și prietenia oamenilor cu Dumnezeu au ca scop principal și permanent dobândirea vieții veșnice și a slavei din Împărăția lui Dumnezeu”.

„Biserica este chemată să transmită tinerilor iubirea lui Hristos pentru copii și tineri și să-i ajute să devină prieteni ai lui Hristos și prieteni ai tuturor oamenilor, copii, tineri, adulți și vârstnici, care au nevoie de prezența și acțiunea tinerilor credincioși și prietenoși, rugători și ajutători”, a mai afirmat Patriarhul României.

Mesaj integral:


Prietenia lui Dumnezeu cu oamenii este începutul fericirii veșnice

Tema principală a acestei Întâlniri Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) de la Timișoara o constituie cuvintele Domnului Iisus Hristos adresate ucenicilor Săi, „Voi sunteți prietenii Mei…” (Ioan 15, 14).

I. Prietenia în Antichitate și în Sfânta Scriptură

Prietenia este, încă din antichitatea greco-romană, o virtute mult prețuită și lăudată de Platon, Aristotel, Plutarh, Seneca, Cicero ș.a. Aceasta presupune relații între două sau mai multe persoane, bazate pe reciprocitate, deschidere și egalitate [1]. În prietenie se exprimă și se cultivă relații de deschidere (dialog), încredere, recunoaștere a valorilor, fidelitate și susținere reciprocă [2].

Cu alte cuvinte, prietenia este o relație de prețuire reciprocă, de ajutorare reciprocă, până la jertfelnicie. Până și în Antichitatea păgână se spunea că prietenia cea mai profundă se poate exprima uneori prin jertfa pentru a salva pe cineva sau a-l ajuta într-o situație dificilă.

În Vechiul Testament, „Cartea Înțelepciunea lui Isus Sirah” (6, 14-16) precizează: „Prietenul credincios este acoperământ tare; și cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară. Cu prietenul credincios nimic nu se poate asemăna și nu este măsură a bunătății lui. Prietenul credincios este leacul vieții și cei ce se tem de Domnul îl vor afla pe el”. Așadar, textul acesta arată clar că numai cei ce se tem de Dumnezeu sunt capabili de adevărată prietenie și numai aceștia sunt prieteni cu adevărat [3]. Deci prietenul credincios este o comoară.

De asemenea, „Cartea Pildelor” laudă prietenia adevărată astfel: „Prietenul iubește în orice vreme, iar în nenorocire el este ca un frate” (Pilde 17, 17). Aceeași carte, însă, avertizează că „sunt prieteni aducători de nenorocire, dar este și câte un prieten mai apropiat decât un frate” (Pilde 18, 24). Foarte realistă această Carte a Pildelor!

În mod deosebit, Sfânta Scriptură scoate în evidență prietenia lui Dumnezeu cu Avraam, numit prieten sau iubit al lui Dumnezeu (cf. Isaia 41, 8 – unde Avraam este numit iubitul lui Dumnezeu, și Iacov 2, 23 – singurul loc din Noul Testament în care Avraam este numit prieten al lui Dumnezeu).

Sfânta Scriptură îl numește pe Avraam și „Părinte al multor popoare” (cf. Facere 17, 4-6). Dumnezeu cheamă pe Avraam la misiune sfântă, mai precis, îi cere să părăsească țara sa natală (Urul Caldeii, care era plin de închinători la idoli) și să meargă într-o țară îndepărtată, necunoscută (Canaan), pe care Dumnezeu o va da lui ca moștenire (cf. Facere 12, 1).

Prin credință smerită, Avraam răspunde chemării lui Dumnezeu, fără să cunoască țara respectivă.

Mai târziu, Dumnezeu îi cere lui Avraam să-I aducă jertfă pe Isaac, unicul său fiu (cf. Facere 22, 1-2). Avraam împlinește porunca, dar, în locul lui Isaac, îngerul Domnului îi cere să aducă jertfă un miel din apropiere (cf. Facere 22, 11-13).

Atunci, Isaac prefigura pe Iisus Hristos, Ce Se va aduce pe Sine Jertfă pe lemnul Crucii. Atunci când mergea pe Muntele Moria spre jertfă, Isaac purta lemnele pentru jertfă, pentru focul de jertfă, pe spate. Sfinții Părinți au văzut acolo taina crucii de lemn pe care a purtat-o Hristos pe Muntele Golgotei.

Pentru credința sa în Dumnezeu și pentru smerita sa ascultare de El, Avraam a fost considerat „iubitul” sau „prietenul lui Dumnezeu” (cf. Isaia 41, 8).

Acest titlu reprezintă cea mai mare onoare pentru un om în Vechiul Testament: să fii numit „prietenul lui Dumnezeu”. Mai târziu, „prieten al lui Dumnezeu” a fost numit și Moise, precum și unii profeți ai Vechiului Testament [4]. Dar cel dintâi și cel mai mult este cunoscut Avraam, care, prin însuși numele dat lui de Dumnezeu, devine „părinte al multor popoare”, sau al multor neamuri.

Sfinții Părinți ai Bisericii consideră că binecuvântarea lui Dumnezeu dăruită lui Avraam de a fi prieten al Său și numele dat lui de „Părinte al multor neamuri” (Facere 12, 3 și 17, 4-6) a fost transferată de la Avraam la ucenicii lui Hristos, pe care Iisus Hristos îi numește „prietenii Mei” și îi „rânduiește să aducă roadă” (cf. Ioan 15, 14-16).

Ucenicii nu au fost aleși pentru că aveau merite, ci pentru că li se va da de lucru, li se va da o misiune de împlinit. După cum a chemat Dumnezeu pe Avraam în Vechiul Testament, tot așa cheamă Iisus pe ucenici la misiune în Noul Testament.

El îi va trimite în țări îndepărtate și la neamuri sau popoare diferite (cf. Matei 28, 19), pentru a binevesti acestor popoare credința în Iisus Hristos. Astfel, și apostolii lui Hristos devin „părinți ai multor popoare”.

Subliniind acest adevăr, Sfântul Chiril al Alexandriei († 444), în Comentariul său la Evanghelia Sfântului Ioan, scrie: „S-a spus către maica iudeilor, adică Sinagoga, prin glasul Psalmistului: «În locul părinților tăi, s-au născut ție fii» (Psalmi 44, 19). Căci, deși sunt fii ai Sinagogii iudeilor, dumnezeieștii ucenici (care prin moravuri erau înscriși între mozaici) s-au făcut părinți, luând locul lui Avraam, adică s-au făcut începutul unui neam duhovnicesc. De aceea, s-au hirotonit începători în toată lumea, slujind Evangheliei lui Hristos, precum acela (Avraam) a fost început al lui Isaac, care era chip al lui Hristos” [5].

Părintele Dumitru Stăniloae, comentând acest cuvânt al Sfântului Chiril, spune că „Hristos îi numește pe ucenicii Săi și pe urmașii acestora «prieteni» pentru că sunt în stare să împlinească porunca Lui de a-L iubi (pe El) și de a se iubi unii pe alții. De aceea, le-a și descoperit cea mai înaltă voință a Tatălui Ceresc: aceea de a-L iubi și de a se iubi unii pe alții. Dar Tatăl a și dat oamenilor această putere, întrucât L-a făcut pe Fiul Său, Unul dintre oameni”.

Fiindcă Dumnezeu a devenit om, oamenii au putut să-L iubească pe Hristos și ca pe un Frate al lor.

„Acesta, ca om (Iisus Hristos), fiind în stare să iubească în grad superior pe Dumnezeu, le dă această putere și oamenilor.”  Concluzia Părintelui Stăniloae este aceasta: „Este cea mai înaltă cinste pentru oameni ca Dumnezeu să-i facă prietenii Săi și să le dea puterea și curajul să-L iubească (pe Hristos) ca pe Fratele și Prietenul lor (sublinierea Ne aparține)” [6].

Referitor la calitatea de a fi „prieten al lui Hristos”, Sfântul Chiril al Alexandriei precizează: „Ia seama că această demnitate e mai presus de înseși hotarele firii omenești (…) Nu este egal creatul cu Creatorul niciodată, ci Dumnezeu stăpânește peste toți și conduce operele (lucrările) Sale” [7].

Adică, această calitate sau demnitate de a fi „prieteni ai lui Hristos” se oferă ucenicilor Săi, ca un adaos sau un dar deosebit [8]. Iar Părintele Stăniloae arată valoarea eternă – nu doar utilitatea de moment – a acestei prietenii a oamenilor cu Hristos-Dumnezeu, zicând: „Oamenii sunt ridicați la prietenia și frăția cu Fiul lui Dumnezeu, făcut om pentru vecie, ceea ce înseamnă înaintarea lor veșnică în bunătatea dumnezeiască infinită” [8].

Deci perspectiva prieteniei cu Hristos nu este doar pentru viața aceasta pământească, ci este pentru veșnicie.

În concluzie, remarcăm că potrivit Sfintei Scripturi și Sfinților Părinți ai Bisericii, prietenia lui Dumnezeu cu oamenii și prietenia oamenilor cu Dumnezeu au ca scop principal și permanent dobândirea vieții veșnice și a slavei din Împărăția lui Dumnezeu, potrivit făgăduinței Domnului Iisus Hristos: „Mă duc (la cer) să vă găsesc loc (…), ca să fițși voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 2-3).

Destinația ultimă a prietenului lui Hristos nu este mormântul, ci viața cerească veșnică. El ne pregătește un loc în veșnicie tocmai pentru că este Prietenul nostru și noi suntem prietenii Lui.

II. Viața Bisericii și viața cotidiană sunt mediul în care se cultivă prietenia credincioșilor cu Hristos Dumnezeu, cu Sfinții Lui și cu oamenii aflați în nevoi

Tinerii sunt binecuvântare și bucurie pentru familie, Biserică și popor. De aceea, Biserica este chemată să transmită tinerilor iubirea lui Hristos pentru copii și tineri și să-i ajute să devină prieteni ai lui Hristos și prieteni ai tuturor oamenilor, copii, tineri, adulți și vârstnici, care au nevoie de prezența și acțiunea tinerilor credincioși și prietenoși, rugători și ajutători.

Prietenia tinerilor ortodocși cu Domnul Iisus Hristos se cultivă, în primul rând, prin rugăciune personală și comunitară, prin participarea la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe ale Bisericii, deoarece, așa cum spune Sfântul Isaac Sirul, „dragostea curată se naște din rugăciune”.

Mai precis, prin rugăciune, sufletul creștinului se umple de iubirea smerită și milostivă a lui Hristos, iar mâinile creștinului rugător pot deveni „mâinile iubirii milostive a lui Hristos” arătată oamenilor aflați în nevoi spirituale și materiale.

Numeroasele activități desfășurate până acum de tinerii ortodocși arată că ei cunosc și trăiesc în mare măsură legătură sfântă care există între Liturghie și filantropie, între rugăciune și acțiune creștină, deoarece, așa cum spunea Părintele Dumitru Stăniloae, „Sfintele Taine ale Bisericii sunt multipla dăruire a lui Hristos către oameni”.

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să vedem prezența tainică a lui Hristos în aproapele nostru suferind, sărac sau bolnav, trist sau descurajat, și să îi răspundem cu iubire smerită și milostivă, aceasta fiind singurul criteriu al judecății sau evaluării finale a vieții omului pe pământ (cf. Matei 25, 31-46).

Deci fiecare va fi evaluat, sau judecat, după cât a iubit cu iubire milostivă și smerită pe semenii săi cât a trăit pe pământ.

În concluzie, reținem că prietenia omului cu Dumnezeu, prin rugăciune, și cu semenii, prin fapte bune, este lumina cea mai sigură a vieții, lumina pe care o va purta fiecare om în sufletul său la orice vârstă, în orice loc, în timp și în eternitate.

Pentru bucuria comuniunii ecleziale, mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, tuturor organizatorilor acestei Întâlniri Internaționale a Tinerilor Ortodocși de la Timișoara, precum și tuturor participanților, clerici, mireni și mai ales tineri din Biserica noastră și din alte Biserici Ortodoxe Surori.

Ne rugăm Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și tuturor Sfinților să ne ajute tuturor să devenim cât mai mult „prieteni ai lui Hristos”, pentru a rămâne totdeauna tineri bucuroși în Domnul, potrivit îndemnului apostolic: „Bucurați-vă pururea în Domnul! Și iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4, 4).

Doresc doar să adaug, văzând turla Catedralei Mitropolitane, una dintre cele mai frumoase catedrale ortodoxe, că, în această catedrală, am primit darul sfânt al arhieriei în 1990, în ziua de 4 martie.

Venim cu bucurie și pentru că această catedrală ne-a inspirat foarte mult în Catedrala Mântuirii Neamului. Doar turlele nu sunt moldave, ci florentine, cum sunt turlele Catedralei Mitroplitane din Iași.

Timișoara este un oraș bogat în evenimente istorice semnificative, bogat în frumoase edificii, frumoase parcuri, numit și „Orașul Florilor” și, mai ales, bogat în oameni buni.

Mulțumim.


NOTE

[1] Michael Theobald, art. „Freundschaft”, in „Lexikon für Theologie und Kirche” vierter Band, Verlag Herder in Freiburg im Breisgau, 2017, col. 132.

[2] Wolfgang Krone, art. „Freundschaft”, in „Lexikon für Theologie und Kirche”, col. 134.

[3] Vezi φίλος, φίλη, φιλἱα (friendship) in „Theological Dictionary of the New Testament”, Edited by Gerhard Friedrich, Volume IX, Michigan, 1974, p. 157.

[4] Vezi Theological Dictionary of the New Testament, ed. cit., p. 168, nota 184.

[5] Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, tomul 3 (cărţile IX-XII), traducere şi note de Preotul Academician Dumitru Stăniloae, Ed. BASILICA, 2022, p. 299.

[6] Cf. Pr. Dumitru Stăniloae în: Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, n. 307, p. 300.

[7] Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, pp. 294-295.

[8] Cf. Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, p. 296.

[9] Cf. Pr. Dumitru Stăniloae în: Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, nota 302, pp. 297-298.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

https://basilica.ro/patriarhul-daniel-la-intalnirea-tineretului-ortodox-2023-biserica-este-chemata-sa-transmita-tinerilor-iubirea-lui-hristos/