Liniște, împăcare, bucurie și împreună-rugăciune în sărbătoare, la Slujba Privegherii săvârșită în această seară de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un bogat sobor de preoți și diaconi, la hramul Paraclisului Facultății de Teologie din Arad, în Ajunul prăznuirii Sfântului Maxim Mărturisitorul.
Așezat sub ocrotirea Sfântului Maxim Mărturisitorul și a Sfântului Mare Mucenic Mina, Paraclisul teologilor arădeni aduce, așa cum am subliniat și în alte articole, indiferent de slujba săvârșită acolo, liniște, așezare în bine și un duh aparte de rugăciune. Soborul slujitor, Preasfinția Sa, pe care adesea l-am regăsit în acest Paraclis universitar, mulțimea copiilor prezenți, cântarea de la strană, Sfinții care țin cu strășnicie zidurile lăcașului de închinare, curtea cu mult verde și Cer din belșug și chipurile credincioșilor vorbesc fără rostite cuvinte despre toate acestea.
Poate tocmai de aceea, din Acatistul Sfântului Maxim Mărturisitorul, găsit-am potrivite ca pecete peste această aseară două stihuri din Icosul I: „Bucură-te, tăcere ce lași să se audă voia Domnului / Bucură-te, dar și negrăită bucurie a împlinirii ei….”.
Slujba Privegherii s-a săvârșit afară. Pentru câteva clipe, însă, am zăbovit în bisericuța de lemn. Salba de Sfinți, doar în lumina lumânărilor, cântul tocmit de Grupul Psaltic „Sfântul Ioan Damaschin”, ca întotdeauna, pe „undele” potrivite ale sufletului, sunetul cădelniței auzit în surdină, mirosul de tămâie… toate au făcut ca în această seară pământul și Cerul, Cerul și pământul să își unească mâinile în cea mai frumoasă strângere a lui împreună.
În Cuvântul de învățătură rostit în această seară, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a așezat la sufletele credincioșilor candela veșnic aprinsă a vieții Sfântului Maxim Mărturisitorul, care pe mulți a întărit și întărește în credință.
CUVÂNTUL IERARHULUI
Sărbătoarea Mutării Moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul (13 august)
„Într-un cadru bisericesc și natural (Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă cu hramurile Sf. Cuvios Maxim Mărturisitorul și Sfântul M. Mucenic Mina), cu mintea și inima îndreptate către Învierea Domnului (Duminica) și Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos (fiind Odovania Praznicului), cugetăm la înduhovnicirea și sfințirea noastră prin lucrarea și Harul Preasfintei Treimi.
Cinstirea Sfântului Cuv. Maxim Mărturisitorul astăzi (13 august), reprezintă evenimentul mutării Moaștelor Sfântului din Țara Lazilor (coasta de răsărit a Mării Negre), unde a fost exilat și a trecut la Domnul în anul 662, în Cetatea Constantinopolului.
Prăznuirea Sfântului Maxim se face în 21 ianuarie în fiecare an. Marele teolog creștin și apărător al dreptei credințe a trecut la viața veșnică la vârsta de 82 de ani, în urma unor cumplite suferințe, fiindu-i tăiate limba și mâna dreaptă. Când în Imperiul Bizantin era liniște și ereticii înfrânți, Moaștele Sfântului Maxim au fost mutate cu mare cinste în Constantinopol.
Viața și scrierile Sfântului Cuvios Maxim ne îndeamnă să reflectăm la păstrarea și mărturisirea dreptei credințe (Ortodoxe), la cinstirea Sfintelor Moaște și la pelerinajul vieții noastre pe pământ.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă, astfel: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32).
Cât privește cinstirea Sfintelor Moaște, și importanța trupului uman în pregătirea pentru viața veșnică, Sfântul Apostol Pavel spune: „Și avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea este a lui Dumnezeu și nu te la noi” (II Corinteni 4,7).
Tot Sfântul Pavel ne învață: „Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveți de la Dumnezeu, și că voi nu sunteți ai voștri?” (I Corinteni 6,19).
Există un dor în ființa umană de înălțime, de cer, un dor de frumos, de lumină și de a fi pelerin la locurile încărcate de sfințenie. Locurile acestea reprezintă limita de sus a pământului și limita de jos a cerului, așa cum a fost pe Muntele Tabor.
Viața pământească a omului este un pelerinaj spre Împărăția lui Dumnezeu.
În pelerinaj trebuie să acumulăm harul lui Dumnezeu care sfințește viața noastră și o binecuvântează cu daruri alese, sfințind locul viețuirii noastre, ajutând pe semeni la mântuire și slăvind pe Ziditorul a toate existente, văzute și nevăzute.
Pelerinajul nostru terestru are mai multe etape după modelul Pelerinului desăvârșit, Mântuitorul Iisus Hristos.
„Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu, 8, 34); „Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine singurul, Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Așadar, în pelerinaj mergem pe urmele Mântuitorului Hristos pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu.
Mai întâi pelerinajul înseamnă credință, pentru că ea ne poartă pașii către locurile sfinte, și dorim să ne întărim credința prin vedere și înțelegere. Credem că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, devenind și Om, credem că mărturiile Sfinților Evangheliști despre Hristos sunt adevărate, credem că Sfinții prin cinstirea lor mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru noi, dar în același timp dorim să ne bucurăm de vederea locurilor unde s-au petrecut acestea.
Pelerinajul înseamnă nădejde, pentru că pelerinul nădăjduiește că închinarea la locurile sfinte îl ajută în viață, că efortul lui este răsplătit, că rugăciunile vor fi ascultate de Dumnezeu și va dobândi mai multă lumină și har.
Pelerinajul înseamnă dragoste, pentru că din dragoste față de Dumnezeu, pelerinul săvârșește călătoria la sfintele locuri. Pelerinajul ne ajută să sporim în dumnezeiasca dragoste, la iubirea arătată de Sfânta Treime umanității, iar noi trebuie să răspundem cu aceeași măsură. Pelerinul este îndemnat să rabde cu dragoste toate încercările călătoriei, pentru că oamenii din preajmă sunt diferiți și este nevoie de multă dragoste pentru a-i înțelege și eventual a-i ajuta spre folosul lor duhovnicesc, împlinind îndemnul Sfântul Apostol Pavel: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul” (I Corinteni 13, 4-5).
Pelerinajul înseamnă smerenie, fiindcă în fața lui Dumnezeu, a sfinților Săi, în prezența locurilor sfinte (Biserica Sfântului Mormânt, Biserica Nașterii din Bethleem, ș.a.), funcțiile și rangurile, starea socială și materială sunt neînsemnate în fața smereniei și slavei Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Pelerinajul este o întâlnire a noastră cu Dumnezeu. Mai întâi Hristos, Fiul lui Dumnezeu a venit pelerin spre noi, iar acum creștinul merge în pelerinaj spre Mântuitorul lumii. După cum orice întâlnire presupune o pregătire, și pelerinajul necesită o pregătire interioară și exterioară.
În acest pelerinaj pe pământ îl cinstim și pe Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, prieten al Domnului Iisus Hristos și mărturisitor al Evangheliei Lui.
După părerea cercetătorilor creștini, Sfântul Maxim este unul dintre cei mai mari cugetători și teolog creștin. Sfântul Maxim explică cum Logosul divin este totul, explicând faptul că El dă sens vieții omenești și El umple de sensuri (rațiuni) toate lucrurile lumii.
Mai întâi pelerinajul înseamnă credință, pentru că ea ne poartă pașii către locurile sfinte, și dorim să ne întărim credința prin vedere și înțelegere. Credem că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, devenind și Om, credem că mărturiile Sfinților Evangheliști despre Hristos sunt adevărate, credem că Sfinții prin cinstirea lor mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru noi, dar în același timp dorim să ne bucurăm de vederea locurilor unde s-au petrecut acestea.
Pelerinajul înseamnă nădejde, pentru că pelerinul nădăjduiește că închinarea la locurile sfinte îl ajută în viață, că efortul lui este răsplătit, că rugăciunile vor fi ascultate de Dumnezeu și va dobândi mai multă lumină și har.
Pelerinajul înseamnă dragoste, pentru că din dragoste față de Dumnezeu, pelerinul săvârșește călătoria la sfintele locuri. Pelerinajul ne ajută să sporim în dumnezeiasca dragoste, la iubirea arătată de Sfânta Treime umanității, iar noi trebuie să răspundem cu aceeași măsură. Pelerinul este îndemnat să rabde cu dragoste toate încercările călătoriei, pentru că oamenii din preajmă sunt diferiți și este nevoie de multă dragoste pentru a-i înțelege și eventual a-i ajuta spre folosul lor duhovnicesc, împlinind îndemnul Sfântul Apostol Pavel: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul” (I Corinteni 13, 4-5).
Pelerinajul înseamnă smerenie, fiindcă în fața lui Dumnezeu, a sfinților Săi, în prezența locurilor sfinte (Biserica Sfântului Mormânt, Biserica Nașterii din Bethleem, ș.a.), funcțiile și rangurile, starea socială și materială sunt neînsemnate în fața smereniei și slavei Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Pelerinajul este o întâlnire a noastră cu Dumnezeu. Mai întâi Hristos, Fiul lui Dumnezeu a venit pelerin spre noi, iar acum creștinul merge în pelerinaj spre Mântuitorul lumii. După cum orice întâlnire presupune o pregătire, și pelerinajul necesită o pregătire interioară și exterioară.
În acest pelerinaj pe pământ îl cinstim și pe Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, prieten al Domnului Iisus Hristos și mărturisitor al Evangheliei Lui.
După părerea cercetătorilor creștini, Sfântul Maxim este unul dintre cei mai mari cugetători și teolog creștin. Sfântul Maxim explică cum Logosul divin este totul, explicând faptul că El dă sens vieții omenești și El umple de sensuri (rațiuni) toate lucrurile lumii.
12 august 2023, în tinda serii de sâmbătă, ușă larg deschisă spre ziua hramului Paraclisului Facultății de Teologie din Arad prin împreuna-rugăciune, în Slujba Privegherii, a Ierarhului, Soborului împreună-slujitor și a tinerilor credincioși de toate vârstele.
Și, totodată, cale spre darul pe care Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” îl va face mâine cetății noastre prin Concertul de cântări bisericești în cinstea Maicii Domnului, începând cu ora 19.00, în Catedrala Veche.
