Cerc misionar în parohia Guravăii, filia Rostoci

În data de 18.02.2024, preoţii din cadrul Cercului Pastoral-misionar  Nr. 3 Gurahonţ, coordonat de către preotul Moţ Aurelian Iulian, s-au întrunit în filia Rostoci, parohia Guravăii, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din protopopiatul Sebiş.

În cadrul acestei întruniri s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului la care au luat parte credincioșii parohiei și din parohiile învecinate.

Din sobor au făcut parte: pr. Moț Iulian coordonatorul cercului, pr. Lușcă Ciprian de la parohia Zimbru, pr.Groza Ștefan de la parohia Dieci,  pr. Cristea Silviu de la parohia Guravăii, pr. Pasc Darius de la parohia Bonțești, pr. Rocsa Sebastian de la parohia Pescari, pr.Bej Florin de la parohia Crocna, pr. Bele Raul de la parohia Secaș și pr. Zbârcea Teodor de la parohia Mădrigești.

Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta, ca „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor ” și „ Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, în Patriarhia Română, preotul Rocsa Sebastian de la parohia Pescari a susținut următoarele teme:

  1. Dumnezeu îi iubește pe cei îndelung răbdători în vreme de boală (Ioan5, 5-9; Marcu 5, 25-34);
  2. Catehizarea credincioșilor cu privire la sănătate și la cercetarea și îngrijirea bolnavilor, ca datorie mântuitoare a fiecărui credincios.

În cuvântul său părintele Sebastian spunea că: Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să împlinim mai uşor poruncile Domnului; fiindcă Domnul iubeşte pe cei ce se străduiesc să împlinească voia Lui şi astfel ei află mare odihnă în Dumnezeu.

Cel ce împlineşte voia lui Dumnezeu e mulţumit de toate, chiar dacă e sărac, bolnav sau se chinuie, pentru că îl veseleşte harul Domnului. Dar cel nemulţumit de soarta lui, care murmură pentru boala lui sau pentru cel ce l-a supărat pe el, acela e bine să ştie că în el se află un duh de mândrie care a luat de la el mulţumirea faţă de Dumnezeu.

 Într-o lume în care credincioşii au nevoie de o călăuză dreaptă şi tare pe marea vieţii acesteia, actul de catehizare, adică de transmitere a mesajului oficial, corect şi drept al Bisericii în ceea ce priveşte conţinutul şi practica credinţei creştine, trebuie să se îndrepte în mod special de la om la om, faţă către faţă.

Actul catehizării face parte din activitatea învăţătorească a preotului cu care acesta este învestit prin harul Hirotoniei, după cuvintele rostite de Mântuitorul Hristos Apostolilor Săi: „Mergând, învăţaţi toate neamurile…” Matei 28,19).

Catehizarea individuală ţine de procesul de pastoraţie individuală pe care preotul îl poate folosi în activitatea sa prin diverse mijloace practice, adică diferitele forme şi modalităţi ale muncii de lămurire şi îndrumare de la om la om, ce se cer înfăptuite cu răbdare şi stăruinţă, pe calea contactelor personale, a convorbirilor şi a discuţiilor purtate cu diferiţi credincioşi şi nu numai, pentru luminarea şi întărirea credinţei personale a acestora.

În finalul întâlnirii, preotul paroh Cristea Ionel Silviu  a mulţumit tuturor pentru participare.

Pr. Moţ Aurelian Iulian