Slujire Chiriarhală de Florii, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, sau a Floriilor, cum mai este numit în popor, este un moment de popas duhovnicesc și de smerită cugetare spre ceea ce va urma în Săptămâna Mare. Este o sărbătoare a bucuriei dar și a tristeții, totodată, a bucuriei –  pentru că Domnul este întâmpinat în Cetatea Ierusalimului ca un adevărat rege dar unul smerit, mânzul asinei fiind simbolul smereniei și a ascultării.

De asemenea este un praznic și al tristeții pentru că peste doar câteva zile va fi batjocorit, va muri pentru întreaga umanitate, pe crucea Golgotei. Moartea lui Hristos ca și jertfă, culminează cu Învierea Sa care înseamnă, nu doar izbânda vieții asupra morții, ci și împăcarea lui Dumnezeu cu omul sau restaurarea omului vechi, prin noul Adam – Hristos Domnul.

În acest duh de  comuniune și de așteptare a slăvitei Învieri, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a săvârșit sfânta și dumnezeiasca liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, înconjurat de soborul preoților și al diaconilor sfântului locaș, cu participarea multor credincioși.

Sfânta slujbă a fost înfrumusețată într-un mod deosebit, prin taina hirotoniei, căci teologul Filip Nicolae-Bogdan a fost rânduit preot pe seama bisericii cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, din localitatea Archiș, Protopopiatul Ineu.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Corala Mixtă a Catedralei, condusă cu multă pasiune și dragoste de Părintele Diacon Laviniu Morariu.

La momentul cuvenit, Ierarhul a rostit un bogat cuvânt de învățătură despre semnificația praznicală a Floriilor, prin citirile pericopelor evanghelice și ale apostolului (Ev. Ioan, 12; Ap. Filipeni, 4) și a arătat că Intrarea Domnului în Ierusalim înseamnă o pregătire în sensul jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe cruce și, mai apoi, a Învierii Sale.

La finalul Sfintei Liturghii, toți ce prezenti au primit ramuri de salcie. Potrivit tradiţiei, în această zi, oamenii duc la biserică ramuri de salcie, care sunt sfinţite şi puse apoi la icoane, la pomii fructiferi pentru a-i ajuta să rodească sau la uşa casei pentru ca locuinţa să fie protejată tot timpul anului. Salcia înlocuieşte la români ramurile de măslin şi de finic cu care Mântuitorul a fost întâmpinat de iudei ca un adevărat împărat.

Arhid. Claudiu Condurache