Ziua Mondială a Artei

Ziua Mondială a Artei este serbată în data de 15 aprilie. Aceasta a fost instituită în 2012 la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale de Artă, în cadrul celei de a 17-a Adunări generale din 2011, de la Guadalajara, Mexic.

Data de celebrare a fost aleasă în memoria lui Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian, născut în data de 15 aprilie 1452.

Arta se prezintă în multe forme care sunt înțelese în mod deplin în special de persoanele cu o sensibilitate aparte. În Grecia antică au fost stabilite 6 forme ale artei: arhitectura, pictura, sculptura, muzica, literatura şi dansul. Acestora li s-a adăugat în 1911 cinematografia, considerată cea de a șaptea artă.

Astăzi nu sunt celebrate doar artele, ci și artiștii care contribuie la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Asociația Internațională de Artă, inițiatoarea proiectului Zilei Mondiale a Artei, a fost formată în anul 1952, la inițiativa a 23 de guverne și 48 de asociații din 19 țări. În 1954 a avut loc prima Adunare Generală la Veneția, în care s-au stabilit obiectivele și structura organizației. Uniunea artiștilor Plastici din România este membră a Asociației Internaționale de Artă.

În timpul pandemiei de coronavirus, Ziua Mondială a Artei a fost serbată în mediul online. Odată cu ridicarea restricțiilor, oamenii au avut posibilitatea de a vizita galeriile de artă, muzeele, de a viziona piese de teatru și filme în cinematografe.
Foto credit: Freepik

https://basilica.ro/ziua-mondiala-a-artei-este-serbata-in-data-de-15-aprilie/