„În mormânt, Viaţă, / Pus ai fost, Hristoase, / Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, / Plecăciunea Ta cea multă preamărind…”
Este liniște astăzi pe pământ.
Este Săptămâna Patimilor, este Sfânta și Marea Vineri, este ziua în care Catedrala istorică a Cetății Aradului și-a deschis din nou larg ușile pentru arădenii care au dorit să-L prohodească pe Mântuitorul împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul și soborul împreună-slujitor.
Este liniște astăzi pe pământ.
Este Sfânta și Marea Vineri. În fața mormântului Său, cu haine cernite. cu lumânări și cărticelele cu Prohodul în mâini, Ierarhul, părinții, diaconii și credincioșii au prohodit în astă seară. Au prohodit alăturându-se celei care „Vărsând râu de lacrimi / Peste Tine, Doamne”, glăsuia zicând „Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu?”.
Este liniște astăzi pe pământ.
Este Vinerea Patimilor. După ce au cântat (Slujitorii Sfântului Altar, credincioșii și Corul mixt „Armonia” dirijat de domnul profesor Ovidiu Boar) toate cele trei stări ale Prohodului, despre care Părintele Patriarh spunea că este o capodoperă a spiritualității ortodoxe („conține atâta teologie în fiecare strofă, încât chiar unele tratate de teologie nu au reușit să concentreze atâtea sensuri duhovnicești în câteva pagini cât concentrează acest Prohod” – Patriarhul Daniel), cu diaconii înainte tămâind, cu câțiva credincioși ținând în mâini praporii, cu preoții ținând Sfântul Epitaf deasupra Ierarhului, credincioșii, luminând calea cu lumânările ținute în mâini, au înconjurat Catedrala cu o aparte îmbrățișare pentru „Cela ce în palmă / Tot pământul ţine / Sub pământ acum cu trupul Se află mort, / Slobozind pe morţii cei legaţi în iad”. Au fost patru opriri, cu rugăciuni speciale pentru toți cei ai Bisericii luptătoare și ai Bisericii biruitoare, pentru ca mai apoi, preoții să țină Sfântul Epitaf deasupra capului astfel încât totți credincioșii să poată trece pe sub el.
Este liniște astăzi pe pământ.
Este Vinerea Mare, iar Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul ne-a vorbit tuturor despre purtarea crucii în încercările vieții, subliniind că Mântuitorul Hristos este modelul nostru suprem de jertfă, de dragoste.
„Într-un dialog purtat de Mântuitorul cu ucenicii Săi, aceștia L-au întrebat pe Domnul: Iată, am lăsat toate și am urmat Ție. Cu noi ce va fi? Așa ne întrebăm și noi, cei care suntem în Biserică, participând la slujba Deniei Prohodului Mântuitorului Hristos și aflându-ne în jurul mormântului Domnului ne întrebăm: Cu noi ce va fi?
Fiecare dintre noi, pe drumul vieții, chemați fiind de la neexistență la viață, suntem însoțiți de Mântuitorul Iisus Hristos, mai ales dacă am primit Botezul în numele Lui și al Preasfintei Treimi. Suntem însoțiți și ne ajută ca să depășim toate încercările și poverile vieții și mai ales să ne ducem crucea. Suntem chemați ca împreună cu El să biruim păcatul. Ne-am pregătit o vreme îndelungată pentru sărbătoarea Învierii: post, rugăciune, nevoință, lepădare de sine, fiecare după cât a putut să împlinească, nu niște legi sau o rânduială, ci chemarea lui Hristos.
Nu ne cere Hristos să avem aceeași cruce ca și El, dar ne cere să Îl iubim pe El și pe oameni („Dragoste mai mare ca aceasta nu are nimeni, decât să își pună viața pentru prietenii Săi”). Hristos și-a dat viața pentru uncenicii Săi și pentru noi. A suferit pentru noi din dragoste nesfârșită.
Viața aceasta pământească trece, este o perioadă de pregătire pentru viața cerească, iar în această pregătire, Mântuitorul Hristos este modelul nostru suprem de jertfă, de dragoste.
Am văzut în această seară cum a fost dus de la Cruce la mmormânt, fiind însoțit de Iosif, Nicodim și Fecioara Maria, am văzut durerea unei mame prin al cărei suflet a trecut sabia. Ne gândim la mamele poporului român care suferă pentru copiii lor, câtă răbdare au, câte sacrificii fac pentru a-și crește copiii. Trăim în lume și vedem ce se întâmplă: familii destrămate, mame abandonate, părinți uitați în singurătatea lor, copii care au luat drumul străinătății și se întorc din când în când în familiile lor, fără a mai găsi aceeași așezare.
Suntem chemați să aducem alinare sufletească și trupească. Cu toții putem fi tămăduitori pentru aproapele nostru: cât de mult face un cuvânt bun, un gest, o vizită la patul bolnavilor… .
Noi ne rugăm în Biserică pentru toți. Să dea Dumnezeu ca rugăciunile noastre, ale tuturor celor care participăm la Sfintele Slujbe, să se împlinească și lumea să aibă parte de pace și înțelegere, familiile să aibă parte de înțelegere și toți să ne putem bucura de darul vieții și toate darurile pe care le primim de la Dumnezeu. Fie ca zilele pe care le-am petrecut împreună, în rugăciune, să fie înveșnicite în Împărăția lui Dumnezeu. Ne vom întâlni la Slujba Învierii, bucuroși că Hristos nu a rămas pe Cruce, nu a rămas în mormânt, ci a coborât în iad și i-a înviat pe cei drepți și ne înviază și pe noi.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
3 mai 2024, Săptămâna Patimilor, Sfânta și Marea Vineri, Denia Prohodului la Catedrala istorică a Cetății noastre. Denie în timpul căreia Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, preoții, diaconii și credincioșii L-au prohodit pe Mântuitorul.
Acolo, în timpul de început al Prohodului, o mămică a venit la Crucea împodobită a Răstignitului nostru Dumnezeu împreună cu băiețelul ei. Să fi avut vreo 5-6 ani, poate mai mult. S-au închinat, au spus cu o aparte sfială o rugăciune, iar el, băiețelul I-a așezat la picioare un buchet de flori de câmp…
Florile câmpului, mama, copilul, ochii lor, sfiita rugăciune, spuneau acolo tainic pentru noi toți:
„Ostași, degeaba mai păziți mormântul
Că pe Cel ce-i Viața, nu-L ține pământul!”
