Arădenii au sărbătorit Ziua Forțelor Terestre

Ziua Forțelor Terestre din Armata României este marcată România, pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, ocrotitorul spiritual al acestei arme. Cu acest prilej, militarii din Batalionul 191 Infanterie „Col. Radu Golescu” din Cetatea Aradului au organizat o serie de activități la Monumentul Osteșului Român din Piața Avram Iancu din centrul Aradului, în prezența domnului Mihai Pașca, prefectul Județului Arad. Citiți în continuare

Biserica Spitalului Orășenesc din Ineu s-a îmbogățit cu primirea părticelelor din moaștele a trei sfinți

În după-amiaza zilei de marți, 22 aprilie, în a treia zi de Paști și totodată ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Biserica ,,Izvorul Tămăduirii” – Capela Spitalului Orășenesc Ineu, prin implicarea Părintelui Radu Constantinescu, slujitor la această biserică, a primit în dar trei părticele de sfinte moaște ale unor mari și binecunoscuți sfinți ai Bisericii noastre: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și Sfântul Iustin Martirul și Filosoful. Citiți în continuare