SLUJIRE ARHIEREASCĂ ȘI BINECUVÂNTARE DE LUCRĂRI ÎN PAROHIA CHIER

Prima Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, Duminica tuturor sfinților, pentru credicioșii Parohiei Chier, reprezintă un moment de sărbătoare și bucurie duhovnicească, încununându-se munca, strădania și jertfelnicia slujitului paroh, a credicioșilor și a binefăcătorilor prin care au fost duse la bun sfârșit lucrările de reparație și înfrumusețare a Bisericii, cu bucuria de a avea în mijlocul comunității parohiale, la ceas de rugăciune și binecuvântare, pe întâistătătorul eparhiei noastre, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu dimpreună cu Preasfințitul Părinte Dr. Emilian Crișanul – Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Citiți în continuare

Proiect catehetic ASCOR Arad desfășurat în Parohia Ortodoxă Aradul Nou

Arad, 14 iunie 2025 – Cu bucurie în suflet și dorință de a aduce mai aproape de Hristos inimile copiilor, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – Filiala Arad (ASCOR Arad), în parteneriat cu Parohia și Asociația Ortodoxă „Sfântul Gheorghe Purtătorul de biruință” din Aradul Nou, organizează un demers catehetic intitulat: „Fii un copil al luminii, urmează-L pe Hristos”, desfășurat în data de 14 iunie, începând cu ora 16:00, în incinta bisericii parohiale. Citiți în continuare