În Duminica a treia din Postul Mare (Duminica Sfintei Cruci), Parohia Chisindia, din Protopopiatul Sebiş, a găzduit întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Buteni, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Marian Ciucur.
Întrunirea a debutat la ora 16,30, în biserica parohială cu hramul „Intrarea Domnului în Ierusalim”, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârșită de un sobor de 9 preoți, având în frunte pe Preacuviosul Părinte dr. Iustin Popovici, consilier cultural la Centrul Eparhial, precum şi pe Preaonoratul Părinte Alexandru Botea, Protopopul Sebişului. Citiți în continuare