Arhive din categoria: Știri

Cerc misionar la parohia Revetiş

Duminică, 5 decembrie 2010, în Ajunul sărbătoririi Sfântului Nicolae, la Parohia Ortodoxă Română Revetiş, din Protopopiatul Sebiş al Arhiepiscopiei Aradului, a avut loc o binecuvântată lucrare a cercului pastoral Buteni, împreunată de rugăciune şi înălţare duhovnicească.

Mai întâi a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de obşte de către un ales sobor de preoţi, răspunsurile fiind date de către un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, care la sfârşit ne-au încântat prin colindele pe care le-au pregătit spre audiţie, spre bucuria credincioşilor şi a copiilor care au fost de faţă.

În cadrul slujbei săvârşite, cuvântul de învăţătură cu mult folos a fost rostit de către părintele Alexandru Botea de la parohia Prunişor, care a evidenţiat credinţa femeii gârbove, vindecată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar şi mila Acestuia faţă de ea, precum şi milostenia pe care noi o putem îndeplini, necondiţionat, faţă de semenii care ne înconjoară.

La sfârşit, copiii care au fost cuminţi şi răbdători au fost răsplătiţi de către Moş Nicolae cu mici pachete. Aceştia au cântat lui Moş Nicolae câteva colinde, din cele pe care le învaţă la Sfânta Biserică, la deniile săvârşite în acest Post al Naşterii Domnului, pregătindu-se pentru Ajunul vestirii acestui mare praznic.

După slujbă, preoţii prezenţi au dezbătut tema „Milostenia în viaţa creştinilor”, susţinută de către părintele Mihai Radeş, prin care s-a arătat importanţa faptelor milosteniei trupeşti şi sufleteşti în viaţa creştinilor, avându-l mai ales cu acest prilej pildă şi exemplu pe Sfântul Nicolae, marele Ierarh din Mira Lichiei.

Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viaţa creştina şi pentru fiecare dintre noi. Pentru că la judecata din urmă Mântuitorul nu aminteşte de toate faptele bune, ci mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii creştine.

La înfricoşătoarea judecata, Mântuitorul ne subliniază în chip deosebit darul sau fapta bună a milosteniei creştine, care va avea un mare rol la mântuirea sufletelor noastre. Căci milostenia singură acoperă mulţime de păcate. De aceea suntem datori ca în toată viaţa noastră să miluim după putere pe aproapele nostru, atât prin milostenie materială, cât şi prin milostenie sufletească. Adică, sfătuire, mângâiere, cărţi sfinte, rugăciune pentru cei neputincioşi etc.

În secolul XXI, în faţa ochilor noştri se repetă zilnic întâmplarea tulburătoare: „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, în toate zilele veselindu-se în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea în faţa porţii lui, plin de bube, şi-ar fi poftit să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului…” (Luca 16, 19-21). Trebuie să fim conştienţi că pentru unii nevoiaşi e greu să accepte şi să suporte starea de umilinţă a supravieţuirii din milostenia străinului şi de a se sătura cu fărâmiturile străine. De aceea, să dăruim cu multă gingăşie milostenia noastră acestor săraci, ca să nu le fie ruşine să o primească, căci aşa le uşurăm crucea, iar noi vom scăpa şi de mândrie. Aşa făcând, va coborî spre noi binecuvântarea Domnului cerută prin rugăciunea fierbinte a nevoiaşilor pe care noi i-am bucurat cu fapta bună, iar această faptă bună ascunsă de oameni va deveni pentru noi însufleţire şi atunci vom simţi câtă bucurie şi împlinire poate aduce un lucru făcut din iubire creştină”.

Astfel, programa zilnică a vieţii noastre să fie cuvintele lui Iisus: „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie într-ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare” (Matei 6, 3-4). La finalul prezentării părintele paroh şi participanţii la cercul pastoral au discutat pe marginea temei.

La sfârşit, participanţii au fost invitaţi la o mică agapă frăţească, toată această acţiune duhovnicească fiind cu mare folos atât pentru preoţi, dar mai ales pentru credincioşi.

“Colindăm Domnului Bun” – Concert de colinde în Biserica din Seleuş

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, la iniţiativa părintelui paroh Petru Ursulescu, cu sprijinul Consiliului si Comitetului parohial si al oamenilor cu suflet din parohie, s-a desfăşurat în seara de 5 decembrie 2010 în ajunul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, prima ediţie a concertului de colinde “Colindăm Domnului Bun” în Biserica ortodoxa din Seleuş.

Au participat grupuri de colindători, copii și tineri, precum și coruri bisericeşti din Arhiepiscopia  Aradului.

Programul a început la ora 17.00 cu slujba Vecerniei cu Litie a Sfântului Ierarh Nicolae, cu participarea  Preacuviosului părinte stareţ Ilarion Tăucean, a Preacuviosului părinte Emanuel Cucu de la Mănăstirea Feredeu, a Preacucernicului părinte Marius Leucuţa de la parohia Sălăjeni si a preotului paroh Petru Ursulescu.

După terminarea slujbei Vecerniei, la ora 18.00 cei prezenţi au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfintitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, moment care a marcat deschiderea concertului de colinde. Timp de aproape două ore grupurile de colindători și formaţiile  corale de toate vârstele au bucurat sufletul și au delectat auzul.

În deschidere a colindat grupul de copii din parohia Seleuş instruit de doamnele învăţătoare Dopşa Ancuţa şi Curta Diana împreună cu domnul profesor de religie Tudur Teodor, interpretând colindele: “Moş Crăciun” și “Astăzi S-a născut Hristos”. A urmat apoi grupul de tineri colindători din parohia Pâncota, conduşi de către doamna profesoară de religie Neagoe Adina, care a interpretat colindele: “Iată vin colindători”, “La Vifleem colo-n jos ” și “Viflaime, Viflaime”.

Grupul de colindători din Parohia Sălăjeni, condus de doamna preoteasă, profesoara Amalia Leucuța a încântat asistenţa prin colindele: “Domn, Domn să-nălţăm”, “Viflaime, Viflaime” şi “Dimineaţa lui Crăciun”.

A urmat grupul tinerilor colindători din Seleuş dirijat pe rând de trei tineri: Stepan Ramona, Juc Gheorghe și Bordea Bianca, care au cântat colindele: “Doamne a Tale cuvinte”, “Steaua sus răsare” și “La Vifleem colo-n jos”.

Concertul a continuat cu participarea corurilor bisericești și a grupurilor vocale din Arhiepiscopie. Corul “Ioan Vidu” al Parohiei Ortodoxe Seleuş, dirijat de domnul profesor de religie Tămaş Radu au interpretat colinde armonizate pe patru voci ca: “În seara de Moş Ajun” , “Nouă azi ne-a răsărit”, “Colo-n sus şi mai în sus” şi “Praznic luminos”.

Atmosfera de sărbătoare a fost întregită prin participarea grupului vocal “Podgorenii” din Şiria care promovează şi scoate la lumină creaţiile și culegerile de colinde ale compozitorului Emil Monţia care a locuit și a profesat avocatura în Şiria. Aceştia au interpretat colindele: “Colo-n raiul luminos”, “Pe cel deal”, “Slobozâ’ne gazdă-n casă”, “Sus la poarta raiului” şi “Colindiţa”.

O participare de excepţie a constituit-o prezenţa Corului Seminarului Teologic Liceal din Arad, dirijat de sufletul acestuia, părintele diacon Tiberiu Ardelean. Cei 33 de tineri seminarişti au încântat auditoriul cu 5 colinde deosebite: “Gazde mari”, “La nunta ce s-a-ntâmplat”, ”Sus în casa lui Crăciun”, “În seara de Moş Ajun” şi “Pluguşorul”.

În încheierea concertului am avut bucuria de a asculta grupul “Quartet” al preoţilor din Protopopiatul Sebiş şi Ineu, înfiinţat în anul 2002 cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, primul grup de acest gen din Arhiepiscopia  Aradului, care este compus din patru preoţi: Protopop Ioja Beni (Sebiş), Preot Bătran Radu (Dezna), Preot Rus Mercea Cătălin (Prajeşti) si Preot Ursulescu Petru (Seleuş). ”Quartetul” a interpretat pe patru voci colindele: “La Betleem în noapte”, “La nunta ce s-a-ntâmplat”, “Mărire-ntru cele-nalte”, “Bună dimineaţa  la Moş Ajun” si “Pluguşorul”. Armonia colindelor ortodoxe româneşti a umplut de bucurii duhovnicești sufletele celor aproape 400 de credincioși prezenți în aceasta seară de rugaciune şi colinde.

În continuarea programului, au fost expuse câteva dintre cele mai reprezentative  icoane pe sticlă pictate de copiii și tinerii de la bisericile din Seleuş şi Pâncota, acesta fiind rezultatul programului “Hristos împărtăşit copiilor”, implementat în parohia noastră. În urmă cu două luni, la iniţiativa preotului paroh Petru Ursulescu și cu bunăvoinţa doamnei profesoare de religie Adina Neagoe, copiii și tinerii din cele două parohii în cadrul unui parteneriat au deprins tainele pictării icoanelor pe sticlă.

Ca o încununare a celor trăite în biserica din Seleuş a fost căldura cu care Înalt Preasfinţia sa Dr.Timotei Seviciu a răspuns invitaţiei de a fi în mijlocul nostru, precum și frumosul cuvânt de învăţătură  trimis către inimile celor care au participat la această manifestare.

În final, toată suflarea a intonat la unison cea mai cunoscută colindă: “O, ce veste minunată” şi s-au oferit daruri de Moş Nicolae.

Nădăjduim că vor mai fi şi alte astfel de seri de bucurie pline, în care ieslea sufletelor noastre să primească oferind toată căldura şi dragostea dumnezeiesculului Prunc.

Bucurie duhovnicească la Hălmagiu

Săvârşirea fiecărei Sfinte Liturghii Îl aduce pe Hristos pe masa Sfintelor altare, umplându-ne sufletele de bucurie duhovnicească. Atunci când se alătură acestui eveniment dumnezeiesc şi unele activităţi culturale, putem spune că o comunitate este în sărbătoare.

O astfel de sărbătoare a avut loc şi în parohia Hălmagiu, în Duminica a XXVII –a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove). După utrenia duminicală, a urmat Sfânta Liturghie oficiată de preotul paroh Viorel Nan, alături de care s-au aflat preotul Dan Mândra de la parohia Aluniş şi pr. prof. Dacian-Emilian Nan, profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad. La momentul potrivit, cuvântul de învăţătură a fost rostit de preotul Dan Mândra, care a vorbit despre gârbovenia sufletească, despre făţărnicie, precum şi despre pregătirea pentru întâmpinarea marelui praznic al Naşterii Domnului.

Imediat după otpustul Sfintei Liturghii, am avut bucuria și privilegiul de a-l avea în mijlocul nostru pe pr. Dr. Pavel Vesa , preot slujitor la Biserica ”Cuvioasa Parascheva” din incinta Spitalului Clinic Judeţean Arad. Preacucernicia sa a acceptat invitaţia de a face o a doua lansare a cărţii sale ”Un bibliofil din Ţara  Zaradului: Preotul Nicolae Butariu (1843-1890)” tocmai pe meleagurile pe care acest mare cărturar al veacului XIX a păstorit.

Prezentarea cărţii a fost făcută de preotul paroh Viorel Nan, iar, mai apoi, pr. dr. Pavel Vesa a scos în evidenţă anumite momente care au marcat apariţia acesteia. S-a pomenit faptul că a fost o mare realizare ca cineva să aibă în proprietate un număr de peste 600 de volume de cărţi în acea perioadă, mai ales că aceşti „copii de aur” ai preotului Nicolae Butariu au fost achiziţionaţi, chiar luându-şi de la gură mâncarea sau băutura sau obiectele de îmbrăcăminte. Nu în ultimul rând s-a făcut precizarea că această carte a fost dedicată profesorului Ioan Giura, dirigintele preotului Pavel Vesa la Grupul Şcolar ”Ioan Buteanu” din Gurahonţ.

Tot acum s-a făcut şi lansarea unei alte cărţi a părintelui Vesa „Episcopia Aradului între 1786-1830” dedicată profesorului univ. dr. Nicolae Bocşan – prorector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și îndrumător de doctorat al părintelui.

Ambele cărţi au trezit un real interes pentru credincioşii parohiei Hălmagiu, mulţi dintre ei grăbindu-se să intre în posesia lor, dornici mai ales să cunoască lucruri deosebite despre un om ales al acestor plaiuri, bibliofilul preot Nicolae Butariu.

Evenimentele duhovniceşti au continuat prin săvârşirea slujbei Parastasului pentru aceea dintre credincioşii parohiei trecuţi la Domnul în urmă cu 6 luni respectiv 6 săptămâni.

Mai apoi s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului pentru credincioşii parohiei la care au mai oficiat, pe lângă preoţii amintiţi mai sus şi alţi preoţi din zona Hălmagiului: Pr. Traian Golea – parohia Hălmăgel, Pr. Ioan Vand – parohia Luncşoara, Pr. Gheorghe Viţelaru – parohia Brusturi şi Pr. Gigel Groza – parohia Vaţa de Jos, protopopiatul Brad, Episcopia Devei si Hunedoarei, arătându-se astfel legătura dintre cele două eparhii. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. prof. Dacian-Emilian Nan, care a scos în evidenţă semnificaţia cifrei 7, în contextul săvârşirii Sfintei Taine a Maslului.

La finalul acestor slujbe din biserica parohială, credincioşii au fost martorii deschiderii pentru public a secţiei de etografie a Muzeului bisericii din Hălmagiu. Pe lângă obiectele bisericeşti aflate în două încăperi ale acestui muzeu, prin strădania preotului paroh şi a doamnei preotese s-au deschis publicului si alte două camere, care conţin obiecte vechi, ce se aflau odinioară în casele şi curţile localnicilor. Prima încăpere e aranjată după specificul unei vechi camere ţărăneşti (cu pat ţărănesc, masă, război şi port popular specific zonei), iar a doua încăpere cuprinde obiecte de uz gospodăresc şi de mică industrie, ce se aflau în această zonă (maşină de făcut sifon, maşină pentru ştreang, maşină de făcut pălării, ciubere, obiecte de măsurat grânele, ba chiar şi un „frigider”,care păstra reci alimentele în lipsa unei surse de curent)

Încheierea acestei zile a avut loc la casa parohială cu o îndătinată agapă frăţească. Nu putem să nu amintim răbdarea si bună cuviinţă de care au dat dovadă credincioşii parohiei pe tot parcursul acestui eveniment.

Crez şi Crăciun

Sub acest titlu, în seara zilei de joi, Aula „Dr Ilarion V. Felea” a Facultăţii de Teologie din Arad a găzduit conferinţa susţinută de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în organizarea filialei arădene a ASCOR. În expunerea Conferinţei au fost pomenite cele mai importante momente aniversare din anul în curs, atât în plan naţional bisericesc, cât şi local, precum şi motivele care au stat la baza alegerii temei enunţate. A urmat un generos excurs biblic, patristic, liturgic, literar şi ştiinţific, luând aminte la cuvintele psalmistului “Vremea este să lucreze Domnul” (Psalm 118, 126), arătându-se că la lucrarea lui Dumnezeu omul este dator să răspundă pe măsură. Credinţa dreaptă şi limpede trebuie să dăruiască o purtare pe măsură a omului pentru ca mărturisirea de credinţă şi sărbătorile să fie purtătoare de lumină, bucurie şi pace în viaţă.

Chiriarhul Aradului a prezentat auditorului, dornic de cunoaştere şi de primirea bogatelor experienţe duhovniceşti, aspecte privind felul în care trebuie înţelese astăzi moştenirile din vremuri străvechi, tocmai ca urmare a credinţei drepte statornicită de primele două sinoade ecumenice. Prin răspunsurile oferite la întrebări adresate de cei prezenţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a adus lămuriri privind frământările de zi cu zi ale studenţilor şi nu numai, seara încheindu-se cu rugăciunea de laudă către Maica Domnului pentru însoţirea, şi pe mai departe, pe calea rămasă a Postului.

Festival de colinde la Bocsig

În atmosfera specifică aşteptării Sfintelor Sărbători ale iernii, în localitatea Bocsig a avut loc – duminică, 12 decembrie 2010 – un festival tradiţional de colinde, organizat de către autorităţile de stat locale şi judeţene. Au participat formaţii corale bisericeşti şi laice, atât din Bocsig, cât şi din alte localităţi, care au încântat, realmente, numerosul auditoriu.

Punctul de atracţie al festivalului l-a constituit corala academică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Timişoara, dirijată de preot prof. dr. Nicolae Belean (fiu al Bocsigului), care oferit un recital de excepţie, precum şi corul de copii al Bisericii Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Bocsig, condus de preot Flavius Ardelean, care a impresionat în mod plăcut nu doar prin colindele intonate, ci şi prin prezenţa scenică în port popular local.

Bine primite de către public au fost şi corul cadrelor didactice al Şcolii din Bocsig, corul Bisericii Greco-Catolice din Beliu şi Bocsig, precum şi grupul vocal „Feciorii Bocsigului”, care au lăsat, de asemenea, o frumoasă impresie celor prezenţi.

Per ansamblu, Festivalul de colinde de la Bocsig a fost o manifestare cultural-artistică extrem de reuşită, care a confirmat – încă odată – adevărul potrivit căruia colindele sunt strâs legate de sufletul neamului nostru, pentru noi, românii ele fiind o parte integrantă a spiritualităţii creştine plămădite pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu şi a identităţii naţionale.

În ţara colindelor

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte dr. TIMOTEI Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, cele două coruri ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, cel bărbătesc şi cel mixt, conduse de Conf. univ. dr. Mircea Buta, au oferit marţi, 14 decembrie 2010, în Aula „Iuliu Maniu”, un înălţător concert de colinde, pus sub genericul de mai sus.

Repertoriul bogat, presărat cu vechi şi noi creaţii, unele armonizate chiar de către dirijor, a primit aplauze îndelungate şi aprecierea publicului. Câteva piese l-au avut ca solist pe PC Diac. Patriciu Covaci, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Timişoara şi absolvent al Facultăţii arădene.

La finalul audiţiei, Domnul Mircea Buta a ţinut să amintească asistenţei şi să mulţumească, totodată, Chiriarhului pentru sprijinul acordat coralei studenţilor încă din primii ani postrevoluţionari, când însăşi Înaltpreasfinţia Sa prezenta concertele de Crăciun, care a constituit, astfel, o încurajare preţioasă pentru continuarea acestei misiuni.

În cuvântul de răspuns, Arhipăstorul Aradului a felicitat corurile şi pe conducătorul lor, precum şi pe absolvenţii care au păstrat, peste timp, legătura cu formaţia corală teologică arădeană, dând mărturie prin aceasta de modul în care se studiază şi se trăieşte spiritualitatea ortodoxă strămoşească aici, urând tuturor sărbători fericite şi un an binecuvântat de Dumnezeu, Cel făcut om şi născut din Preacurata Fecioară Maria.

Amintim aici, că cea de-a doua reprezentaţie este programată pentru sâmbătă, 18 decembrie, în noua şi moderna sală de conferinţe a Universităţii.

Concert de colinde în parohia Sebiş

Duminică, 11 XII 2011 în Parohia Sebiş cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil a avut loc un concert extraordinar de colinde organizat de către  preot paroh protopop Ioja Beni.

Cei care au venit să le încânte auzul şi să aducă bucurie în sufletele credincioşilor au fost studenţii din Corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Timişoara condus de emeritul preotul paroh Nicolae Belean.

Concertul a început la orele 18:00. Pentru început, pr. paroh protopop Ioja Beni le-a adresat oaspeţilor un cuvânt de bun venit, mulţumindu-le pentru onoarea făcută parohiei de a putea fi gazda acestor tineri talentaţi.

În mijlocul bisericii pline de credincioşi, tinerii au început să cânte colinde tradiţionale care vesteau apropierea Naşterii Domnului. Din repertoriul lor bogat şi variat amintim colinde binecunoscute precum: Moş Crăciun, Floricica, Din an în an… etc.

A preluat cuvântul apoi preotul prof. dr. Belean Nicolae care a explicat credincioşilor importanţa Postului Crăciunului şi a colindelor.

Şi chiar dacă „drumul-i lung”, după cum au mărturisit colindătorii, ei nu au obosit, pentru a parafraza celebrul colind şi de la Sebiş au pornit înspre Parohia Prăjeşti pentru a onora invitaţia preotului paroh Rus Mercea Cătălin. Şi aici, virtuoşii colindători au mai susţinut un concert de colinde în prezenţa părintelui protopop şi a numeroşilor credincioşi din parohie şi din parohiile învecinate.

Clipe de înălţare sufletească la noul spital din oraşul Ineu

Miercuri, 9 februarie, în oraşul Ineu din Arhiepiscopia Aradului, a avut loc săvârşirea slujbei Aghiasmei mici sau a Sfeştaniei la noul Spital orăşenesc, care a fost dat în folosinţă cu puţin timp în urmă, după finalizarea lucrărilor de construcţie şi dotarea cu echipamentele necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor medicale. Slujba a fost oficiată de către  părintele protopop Moise Nica, protopopul Ineului, de părintele spitalului Felician Crăciun şi diaconul Dan-Marius Braiţ.

Prin slujba Sfeştaniei, Biserica este prezentă în viaţa credincioşilor, sfinţind toate lucrurile de care au nevoie în viaţa lor, pentru a o face mai bună, mai frumoasă şi mai uşoară, spre binele lor şi slava lui Dumnezeu.

După slujba Aghiasmei mici, preoţii au sfinţit fiecare salon, cât şi pe cei prezenţi: cadre medicale şi pacienţi, deoarece prin stropirea cu apă sfinţită, care are putere harică, se câştigă întărirea sănătăţii, vindecarea bolilor trupeşti şi sufleteşti.

La sfârşitul slujbei, părintele protopop, în cuvântul său de înălţare sufletească, a arătat că: “Astăzi am chemat ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, aşa după cum o face orice creştin, deoarece orice lucru trebuie să-l începem cu Dumnezeu, pentru că acolo unde este El cu harul Său, nici un lucru nu e greu. Cele mai importante momente din viaţa omului sunt binecuvântate de Biserică, purtând pecetea nevăzută a Harului dumnezeiesc. Ne găsim în clipa în care Biserica, prin preoţii săi, dă sfânta ei binecuvântare acestui spital, acestei case de oaspeţi, care îi primeşte pe aceia, care zac întru neputinţă trupească şi sufletească.”

În încheiere, părintele Felician Crăciun a adresat mulţumiri părintelui protopop, părintelui diacon, doamnei Director a Spitalului Geta Bogdan, cadrelor medicale, precum şi tuturor celor prezenţi.

Liturghie arhierească la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Arad

În Duminica XXXIII-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul dr. Timotei Seviciu Arhiepiscop al Aradului, a celebrat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din incinta Spitalului Clinic Judeţean din Arad.

Această zi a fost una de mare bucurie duhovnicească atât pentru părintele dr. Pavel Vesa, preotul duhovnic de la această unitate spitalicească, precum şi pentru cadrele medicale şi credincioşii participanţi la acest moment deosebit.

Duminica a XXXIII-a coincide, anul acesta cu începutul Triodului care prin frumuseţea cântărilor specifice acestei perioade  şi prin prezenţa IPS dr. Timotei Seviciu, au dat o conotaţie cu totul deosebită acestei zile de sărbătoare.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de IPS Timotei alături de pr. dr. Pavel Vesa şi pr. Cornel Neamţiu iar răspunsurile la strană au fost date de un grup vocal condus de prof. Paul Krizner.

În cuvântul de învăţătură Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanţa începutului Triodului, ca un urcuş duhovnicesc pe care trebuie să-l parcurgem fiecare din noi, îndemnându-ne la rugăciune şi la smerenie, dând exemplu vameşului din pericopa evanghelică şi nu precum fariseul să aşteptăm slava deşartă de la oameni.

Viaţa este darul lui Dumnezeu şi ea trebuie acceptată aşa cum este de aceea trebuie să ne rugam pentru cei ce suferă în acest spital mulţumind lui Dumnezeu pentru toate.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele duhovnic dr. Pavel Vesa a mulţumit Înaltpreasfinţitului dr. Timotei Seviciu pentru vizita canonică efectuată în biserica noastră comparând acest moment cu vizitele canonice efectuate de Episcopul Procopie Ivascovici care au fost menţionate în scris de renumitul scriitor Ioan Slavici. Nu în ultimul rând s-a subliniat importanţa unui lăcaş de cult ortodox în incinta spitalului ca un izvor de apă vie pentru tămăduirea trupurilor şi a sufletelor celor bolnavi şi internaţi în această instituţie sanitară.

Chiar dacă timpul, parcă s-a scurs nespus de repede, în această Duminică binecuvântată de Dumnezeu, rămâne totuşi bucuria duhovnicească în sufletelor tuturor că în această zi IPS dr. Timotei Sevicu a vizitat Biserica monument istoric datată de la anul 1724 şi strămutată pe cheltuiala vrednicei de pomenire acad. Cornelia Bodea şi prin grija pr. dr. Pavel Vesa.