O pioasă datorie de conştiinţă ne determină ca, împlinind îndemnul apostolic de a ne aminti de înaintaşii care cu vrednicie ne-au ,,grăit cuvântul Domnului, spre a le urma credinţa” (Evrei 13,7), să evocăm personalitatea Părintelui Ioan Hornea, la un an de la trecerea sa la cele veşnice.Cei care l-au cunoscut şi au fost în apropierea lui păstrează în minte şi în inimă imaginea personalităţii sale ce reliefează nedisimulat trăsăturile specifice omului duhovnicesc. Ne apare, astfel, privirea lui blândă şi senină izvorâtă din pacea cu Dumnezeu şi cu sine, pe măsură să-l angajeze mereu într-o atitudine de generozitate deschisă oricând în favorul semenilor aflaţi în nevoi, în suferinţe, în dificultăţi şi dezorientări spirituale…Din înţelepciunea lui plină de har picurau îndemnuri sfinte ce convingeau prin puterea exemplului personal, iar caracterul ferm şi neconvenţional făceau din el un mărturisitor al credinţei şi din preoţie o misiune desfăşurată în numele lui Hristos şi al Bisericii Sale…De aceea a întâmpinat foarte multe privaţiuni, obstacole, şicanii, maltratări şi sacrificii din partea reprezentanţilor puterii comuniste atee şi abuzivă angajată fără scrupule împotriva credinţei. Iar spre exemplificare, se cuvine să dăm cuvântul istoriei: ,,…Pe când era student în anul lV la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, a fost arestat, la 5 iunie 1948, condamnat de Tribunalul Militar Timişoara, la un an închisoare pe care l-a executat până la 28 septembrie 1949. Citiți în continuare →
