ISTORICUL BISERICII ORTODOXE ŞEITIN

 

Primele informaţii despre biserica din Şeitin datează din septembrie1728 când într-un caiet de dări bisericeşti al Episcopiei Aradului este amintită şi parohia Şeitin  cu 46 de case şi doi preoţi. Date noi privind  biserica din localitate apar  la mijlocul secolului al XVIII-lea când episcopul Sinesie Jivanovici 1751-1768 a făcut o vizitată canonică în  satele din episcopia arădeană pentru a cunoaşte mai bine situaţia. Ajuns episcop în 1751 Sinesie a luat o serie de măsuri pentru a opri răspândirea greco-catolicisumului şi la sfârşitul anului 1754 şi pe parcursul anului 1755 a „întreprins o mare vizită canonică în parohiile din cele opt protopopiate arădene”[1] În timpul, vizitei episcopul a realizat o conscripţie de unde reiese situaţia bisericilor şi a satelor vizitate. Ajuns în 1755 şi la Şeitin constată cu amărăciune că a ajuns „într-un sat dărâmat” dar unde exista o biserică de lemn ridicată de grăniceri care au început a se retrage în Rusia iar zona a fost depopulată. Biserica de lemn avea hramul Sfântul Nicolae şi avea în 1755 doi preoţi Constantin şi Nicolae.

Pe parcursul secolului al XVIII-lea parohia Şeitin a făcut parte din Protopopiatul Pecica urmând ca după desfiinţarea protopopiatului la sfârşitul secolului al al XVIII-lea, să ajungă în Protopopiatul Nădlac.  Potrivit datelor statistice din 1767 parohia avea trei preoţi şi făce parte din Protopopiatul Pecica. Preoţi nu erau din localitate,  Constantin şi Ioan Han[2] erau născuţi în localitatea Cacova Aiudului iar Ioan Popovici în Iara[3], fapt ce demonstrează mişcarea popolaţie la începutul secolului al XVIII-lea atunci când datorită măsurilor luate de autorităţile de la Viena au fost populate satele de pe Mureşul Inferior. În a doua jumătatea a secolului biserica din Şeitin a ajuns în ruină satul era depopulat. În aceste condiţii cei veniţi au adunat bani necesari pentru refacerea lăcaşului. Biserica a fost refăcută iar în 1783 a fost împodobită cu un iconostas realizat de Ştefan Teneţchi. După 1785 populaţia în zonă a crescut pentru că după răscoala lui Horea numeroşi ţărani din Apuseni au ajuns a locui în satele de pe malurile Mureşului. În acest context cei veniţi au început a aduna bani pentru ridicarea unei biserici noi pentru că cea veche era prea mică. Piatra de temelie a noi bisericii a fost pusă în 1789 când au început şi lucrările care au durat 10 ani. Biserica a fost ridicată din daniile credincioşilor, cărămida a fost arsă în sat iar toţi locuitori au contribuit la ridicarea noului locaş de cult „cu mâinile lor şi cu transportul materialelor”[4].

Biserica terminată în 1799 este ridicată în stil baroc cu hramul „ Sfântul Grigore de Dumnezeu Purtător” Clădirea a suferit unele transformări pe  parcursul secolului al XIX-lea În timpul păstoririi lui Teodor Popoviciu 1852-1891 biserica a fost pictată şi a fost ridicat un iconostas nou, pentru că cel vechi era prea mic. În 1mai 1871 a fost încheiat contractul între pictorul Alexici şi sinodul parohial. Pentru aurirea şi pictarea bisericii s-a plătit lui Duşan şi Vasile Alexici 4200 florini

În 1878 au fost luate măsuri privind repararea şi renovarea exterioară a bisericii. În 7/19 mai a fost încheiat un contract între comitetul parohial şi Suţs Adam care se “obliga a ridica un nou turn şi a repara biserica în schimbul a 2200 florini valută austriacă, sumă care s-a achitat în cinci rate”[5]. Prin realizarea lucrărilor din interiorul şi exteriorul bisericii s-a realizat o unitate între pictură şi arhitectură O parte a lucrărilor realizate în a doua jumătatea secolului al XIX-lea dăinuie şi azi şi au devenit simbolul unei comunităţi înstărite care a preţuit arta şi frumosul. Iconostasul realizat de Alexici mai poate fi văzut şi azi.  În 1881 biserica a fost sfinţită de episcopul Meţianu.

Pictura actuală este din 1928 fiind realizată de Iulian Toader. Alte reparaţii au fost realizate în 1958 când a fost schimbată tabla de pe turn, în 1966 au fort făcute unele reparaţii în interior şi s-a înlocuit padimentarea uzată cu marmoră.

Lucrările de restaurare din 2010 au fost conduse de prof. dr. Ţigu Viorel fapt ce a făcut ca iconostasul să fie salvat şi  restaurat iar pictura curăţită. În  20 mai 2010 prof dr. Ţigu Viorel,  referindu-se la valoarea picturii declara pentru România liberă  că biserica este „una dintre cele mei splendide din vestul ţării. Este singurul complex a lui Toader rămas intact”. În ceea ce priveşte iconostasul prof dr Ţigu Viorel arată că ˝Icoanele lui Alexici sunt aproape în mărime naturală  iar figurile acestora amplasate într-o lumină deosebită….Este extraordinar să vezi cum un pictor sârb scrie atât de frumos româneşte. Pictura şi arhitectura se înscriu unitar cea ce este aproape unicat˝.

Biserica din Şeitin prin istoria sa,  arhitectură şi pictură este o „cronică” a comunităţii ortodoxe române din localitate. Începând cu 1799 cele mai importante evenimente ale satului s-au desfăşurat în jurul bisericii, iar preoţii prin menirea lor au fost prezenţi în cele mai importante momente ale comunităţii.

 

Pr.paroh Bocsa Radu Marian

[1] Pavel Vesa,  Episcopia Aradului în timpul episcopului  Sinesie Jivanovic 1751-1768 Arad Ed. Arhiepiscopiei 2013, p144

[2] Erau din Comitatul Alba de Jos

[3] Localitate din comitatul Cluj

[4] Ştefan Costea, Dumitru Coste, Şeitin o aşezare milenară pe Mureşul Inferior, Arad, Ed Mirador, 1998  p. 212

[5] Pantea Maria Alexandra, Teodor Popovici om al şcolii şi Bisericii în Administraţie românească arădeană vol VIII, p. 406