Parohia Cărand

Parohia Cărand

Hramul Înălțarea Domnului

Protopopiatul Sebiș

Preot paroh Gașpar Florin-Ioan

Data şi locul naşterii: 26.09. 1993, Loc. Sebiș, Jud. Arad

Domiciliul : Cărand ,Nr 71

Studii : Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad

Adresă de contact: tel. 0752 130 661

Număr de credincioşi: 240

thumbnail

Istoricul Comunității Parohiale

Parohia Ortodoxă Cărand este situată în comuna Cărand, în zonă de deal, având la Est dealul Cărănzel iar la Nord dealul Usumal. În vest este învecinată cu lunca Teuzului, râu care își are izvoarele nu departe, ocupația principală și principala sursă de venit a populației fiind agricultura și creșterea animalelor. Prima atestare documentară a localităţii datează din 1493.

Istoricul Bisericii Parohiale

A existat o biserică de lemn care în 1750 se găsea în stare bună; aceasta s-a aflat undeva în marginea actualului sat, zona fiind numită Pe deal. În anul 1836 a fost înlocuită cu alta de zid. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial biserica a fost afectată de bombardamente, clopotnița fiind folosită ca obiectiv de observație. Datorită stării avansate de degradare, biserica a fost dărâmată și apoi s-a amenajat un paraclis în actuala casă parohială până la venirea ca paroh a ieromonahului Iliodor Astaluș care în  1971 a început construcția actualei biserici, finalizată în anul 1975 prin contribuția credincioșilor, dar mai ales – așa cum o arată pisania – prin importanta contribuție a starețului mănăstirii Cernica, Bărbieru Nifon. Biserica are formă de cruce, fiind zidită din cărămidă de un localnic numit Popa Pavel ( Boboloacă). Pictura a fost  realizată în tehnica frescă în anul 1977 de către doamna Angela Voiticeanu – Cărămidă , târnosirea fiind făcută de către episcopul Visarion Aștileanu în  1978.

Dimensiunile sfântului locaș sunt: 16 m lungime și 8 m lățime.

Cărți vechi: Chiriacodromion (Alba Iulia,1699), Octoih (Râmnic, 1750).

Preoți slujitori: Caracioni (alias: Crăciun, 1721); Ioan (1732-1750); Teodor Rusovici (= Rusu,1767), Ilie Popovici (1767); Iosif Marchiș (1848-1849); Andrei Marchiș (1900). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial și până în anii 60 a fost preot părintele Muscă, urmat de Astaluș Iliodor, Moț Dorel, Pop Alexandru, Petcuț Flavius,  Dragoș Teodor Terentie și în prezent Gașpar Florin-Ioan.

  1. Cimitir parohial nu există.
  2. Numărul actual al credincioșilor este de 311.

BIBLIOGRAFIE

Arhiva Parohiei; VESA, Pavel, Episcopia Aradului (1706-1918), Cluj-Napoca 2006, p. 591.

poza nr._-06

poza nr._-01

poza nr._-03