Deja Duminica după Nașterea Domnului! Și poate că nu suntem singurii care am gândit astfel în zorii acestei zile, conștientizând că trăim deja Odovania praznicului Nașterii Domnului, că am ajuns la ultima filă și ultima zi din calendarul pe 2023 și că ne aflăm deja întru întâmpinarea unui Nou An.
Dar, înainte de a închide calendarul acestui an, înainte de a ne îndrepta cu emoție spre anul 2024, Evanghelia acestei zile ne invită pe fiecare în parte și pe toți împreună să ne oprim un pic spre reflectare asupra stării lumii. Starea lumii, realitatea dureroasă în care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, pentru ca mai apoi să putem privi, în liniște și cu înțelepciune, spre lumea noastră interioară și cea exterioară în care trăim, ne desfășurăm activitățile, fiecare în domeniul spre care am fost chemați a ne înmulți talanții.
Două sunt evenimentele despre care s-a vorbit astăzi în Evanghelie și care privesc spre perioada imediat următoare Nașterii Domnului: fuga în Egipt, după îndemnul îngerului adresat Dreptului Iosif pentru a proteja viața Pruncului Iisus, și uciderea pruncilor din Betleem și împrejurimi, din porunca lui Irod care dorea cu orice preț moartea Pruncului cinstit de magii de la Răsărit ca fiind Mare Împărat. Așadar, într-o astfel de lume avea să se nască Mântuitorul Iisus Hristos.
Prezent în această Duminică la Catedrala istorică din Cetatea Aradului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a vorbit credincioșilor, pornind de la Evanghelia de la Matei 2, 13-23, despre diferite aspecte ale fugii, îndemnând totodată la ancorarea fiecăruia în responsabilitățile avute „pentru a nu lăsa familia și Biserica lipsite de dragostea și lucrarea noastră”.
CUVÂNTUL IERARHULUI
„Suntem în ultima Duminică din anul acesta și ultima zi din anul 2023 și ne aflăm în Sfânta Biserică, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate cele primite în acest an calendaristic, dar totodată cugetând la timpul și vremea pe care Dumnezeu ni le-a dat spre a ne pregăti pentru viitorul nostru pe pământ dar și viitorul din Împărăția Sa cerească.
La fel ca în a doua zi de Crăciun, și astăzi Biserica ne așează înainte un eveniment din viața Mântuitorului Iisus Hristos numit de către Sfinții Părinți Fuga în Egipt. O fugă pentru a împlini planul de mântuire a neamului omenesc.
După Nașterea Mântuitorului, ne relatează Sfinții Evangheliști, că Pruncul era urmărit pentru a fi omorât, de către Împăratul Irod care se temea că îi va lua locul. A fugi și a pleca sunt doi termeni asupra cărora ne putem opri astăzi.
Facem o legătură cu ceea ce a însemnat fuga lui Adam din Rai, de la fața lui Dumnezeu. Greșise, fugise și se ascunsese de Dumnezeu. Această fugă, ascundere de Dumnezeu, a însemnat de fapt fuga de responsabilitate, neasumare a greșelii. Fuga Mântuitorului, împreună cu Fecioara Maria și Dreptul Iosif în Egipt, nu a fost o fugă de oameni, ci pentru că trebuia să ducă la bun sfârșit planul mântuirii, ce avea să se plinească prin Răstignirea, moartea pe Cruce și Învierea Sa din morți. Lucrări dumnezeiști și mântutuitoare care erau necesare pentru răscumpărarea neamului omenesc din moarte și din păcat.
De-a lungul Vechiului Testament sunt multe episoade în care se arată faptul că oamenii au fugit de Dumnezeu sau au fugit unii de alții, însă privind spre Noul Testament vedem că Mântuitorul nu fuge de patimi, nu fuge de cruce, ci Și le asumă pentru noi, pentru mântuirea noastră, îndemnându-ne astfel și pe noi să nu fugim de Dumnezeu, să nu fugim de lucrarea pe care o are de împlinit El prin noi.
Plecarea noastră de acasă pentru a participa la Sfintele Liturghii și Sfintele Slujbe poate fi privită ca o fugă din societate, refugiu din tumultul vieții pământești pentru a fi mai aproape și împreună cu Dumnezeu.
Ne amintim de episodul în care, după Înviere, Mântuitorul merge spre Emaus împreună cu Luca și Cleopa și, poposind în această localitate și stând cu ei la masă, la un moment dat S-a făcut nevăzut. S-a ascuns în pâine, ne spun Sfinții Părinți, la fel cum la Sfânta Liturghie, sub forma pâinii și a vinului (Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos), noi ne împărtășim și nu fugim de El, fugim de păcat, de moarte, căci ele, Trupul și Sângele Domnului, sunt dătătoare de viață.
Fuga de moarte este și o trăsătură a vieții omului. Fugim de toate necazurile, fugim de moarte și de primejdia ei. Este firesc să fugim de rău. Din păcate, însă, fugim și unii de alții, pentru că nu mai avem încredere, și fuga aceasta este costisitoare pentru că adâncește prăpăstiile dintre oameni. Neîncrederea, ura și răutatea iau adesea locul dragostei. Privim cu îngrijorare spre fuga copiilor de părinți, spre fuga din țară a multor români, după 1989, în condiții de libertate, pentru un trai mai bun, dar care a dus la singurătatea părinților și bunicilor.
În biserica-lăcaș de cult căutăm un refugiu sufletesc, dorim să avem starea necesară pentru a ne conecta, a ne lega mai mult de ceea ce înseamnă dragostea noastră și comuniunea cu Dumnezeu.
Spune o cântare bisericească „Înflorit-a pustiul ca și crinul”, căci înflorește locul pustiu atunci când omul se roagă pentru el, pentru lume și pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu. Pustiul devine roditor, la fel cum locurile din orașe și din sate rodesc când noi ne rugăm și lucrăm cu dragoste pentru Dumnezeu și oameni.
Să nu fugim de responsabilitățile pe care le avem și să nu lăsăm familia și Biserica, în drumul nostru către veșnicie, lipsite de dragostea și lucrarea noastră. Să fugim de cei care sunt vicleni și fățarnici, să nu ne confruntăm totdeauna cu ei, pentru că nu este de folos, și să stăm cu vrednicie, cu demnitate și cu bucurie în fața lui Dumnezeu și a societății. Să fugim de păcat, să nu fugim de oameni și de Dumnezeu. Să ne bucurăm de prezența lui Dumnezeu în viețele noastre, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. La mulți și binecuvântați ani!”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian, în Catedrala istorică a cetății noastre.
31 decembrie 2023, Duminica după Nașterea Domnului, ultima zi a anului 2023, prilej numai bun pentru a ne odihni puțin din obișnuita fugă, pentru a privi spre cele ale trecutului și, înțelegându-le, să putem da viitorului un timp mai bun, un timp în care „Să nu fugim de responsabilitățile pe care le avem și să nu lăsăm familia și Biserica lipsite de dragostea și lucrarea noastră”.
