Porțile Mănăstirii Gai din Arad s-au deschis cu anume bucurie astăzi întru întâmpinarea tuturor celor care au vrut să fie în comuniune cu obștea de maici la Praznicul Întâmpinării Domnului.
Clopotele dimineții, pașii credincioșilor așezați pe calea Liturghiei, ieșirea maicilor cu flori și a soborului slujitor cu Evanghelia și Cucea întru întâmpinarea Ierarhului, fumul de tămâie și lumina lumânărilor, toate vorbeau cu nerostite cuvinte și pictau fără pensulă și culori pentru ca noi să auzim și să vedem cum ar trebui să Îl întâmpinăm pe Hristos în viețile noastre. Nu doar astăzi – ziua în care Noul An a împlinit 33 de zile, nu doar astăzi – la 40 de zile de la Nașterea Sa, nu doar astăzi – la Liturghia Arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul la Mănăstirea Gai. Astăzi, în fiecare zi, în toate cele ale noastre.
În cuprinsul altor articole publicate pe Glasul Cetății, spuneam că din bogăția unei Evanghelii sau a unui cuvânt de învățătură este foarte posibil ca mintea sau sufletul fiecăruia dintre noi să se oprească uneori doar asupra unui cuvânt sau idei care dă bun răspuns unei framântări interioare. De la an la an, de la sărbătoare la sărbătoare, tot altele și altele, în funcție de vârstă, trăire, frământare sau bucurie sufletească.
Se cuvine, așadar, a mărturisi de ce am ales să așezăm în titlul articolului de astăzi tocmai gândul despre mâna întinsă a săracilor ca prilej de întâlnire cu Hristos pe care Preasfinția Sa l-a strecurat între multe altele, în Cuvântul de învățătură de astăzi.
Nu de mult am participat la hramul unei bijuterii de bisericuțe. Liturghie Arhierească, oameni zâmbitori, caldă cântare la strană și un Cuvânt de învățătură în care ni se vorbise despre „Vederea, lucrarea și îndumnezeirea omului, prin întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu”. Totul o bucurie. La finalul Sfintei Liturghii, în curtea bisericuței, o grozavă agapă pentru toți cei prezenți. La colțul unei clădiri, unul dintre cei așezați astăzi în titlul articolului. Înfrigurat, haine subțiri, doar stătea, fără a deranja măcar cu vreun cuvânt. Unul dintre bărbații de la agapă, iritat doar de prezența lui, i-a arătat că locul lui este la poartă. Deși s-au așternut câteva zile peste acel moment, cumva, mâhnirea în fața acelui gest a rămas cuibărită în minte și-n suflet. Deloc surprinzător, așadar, că ceea ce nouă ne-a atins astăzi sufletul în chip deosebit și a vindecat mâhnirea a fost tocmai cuvântul Preasfințitului Părinte Emilian că „Îl întâmpinăm pe Hristos ori de câte ori vedem mâna Lui lânga mâna săracului ce stă întinsă”, întărit prin aducerea în prezent a cuvântului Sfântului Ioan Gură de Aur care spune că „Lângă mâna săracului ce stă întinsă, se cade să vedem mâna lui Hristos”. Bărbatul acela nu reușise, din diverse motive, să vadă mâna Lui lângă mâna ce stătea întinsă, iar noi picasem în capcana mâhnirii tocmai pentru că nu-i intuisem neputința aceea de moment pentru că, poate, nu auzise sau nu stăruise prea mult asupra celui mai simplu, frumos și cuprinzător mesaj al Mântuitorului: „Oricăruia dintre acești frați mai mici ați făcut, Mie Mi-ați făcut”.
Căci „Ce este mai folositor decât să ne potrivim voia noastră cu voia lui Dumnezeu?”, s-a și ne-a întrebat astăzi, la Mânăstirea Gai, Preasfințitul Părinte Emilian. Iar odată potrivită voia omenească cu voia dumnezeiească, Întâmpinarea nu poate fi, în suflet, minte, faptă, decât Liturghie de Praznic Împărătesc.
CUVÂNTUL IERARHULUI
„Ne aflăm astăzi întru bucuria și sfințenia praznicului Întâmpinării Domnului, cu importanță aparte în iconomia mântuirii omenești.
Evanghelia de la Luca 2, 22-40, citită la sărbătoarea Întâmpinării Domnului, ne relatează cu amănunte cum Maica Domnului și Hristos Domnul au împlinit Legea, însă nu în chip formal, ci în scop mântuitor. Îi vedem, așadar, pe Maica Domnului și pe Dreptul Iosif ducându-L pe Mântuitorul la templu și descoperirea Acestuia celor care Îl așteptau cu răbdare, de multă vreme, acolo: Dreptul Simeon și prorocița Ana.
Dreptul Simeon, omul drept și iubitor de Dumnezeu, care se lasă călăuzit de El și face voia Lui, ne învață cum să ne împlinim vocația de creștini și de monahi; cum să vedem cu ochii duhovnicești purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume și față de om; iar prin mulțimea anilor în care el așteptase să vadă cu ochii săi mântuirea Lui pe care o „gătise înaintea feței tuturor popoarelor”, ne îndeamnă să vedem anii dăruiți de la Dumnezeu pe pământ fiecăruia dintre noi ca pe o binecuvântare, ca pe un timp al faptelor bune și al pocăinței. Bătrânețea și neputința să nu ne depărteze de Biserică, de Sfânta Liturghie, ci să ne apropie mai mult, așa cum vedem atât la Dreptul Simeon cât și la prorocița Ana. Astăzi, Biserica și-a asumat responsabilitatea de a fi aproape celor bolnavi, spitalizați sau izolați, pe lângă activitățile sociale, și prin ducerea Cuvântului lui Dumnezeu în sufletele lor prin intermediul Radio și TV Trinitas, unde pot auzi sau vedea Sfintele Slujbe, astfel încât ei să nu se simtă departe de Biserică.
Sfântul Evanghelist Luca ne vorbește despre copilul Hristos, spunând „Iar copilul creștea și se întărea cu duhul, plin de înțelepciune, iar Harul lui Dumnezeu era cu El” (Luca 2, 39-40). Ne spune că Domnul Hristos sporea cu vârsta, cu înțelepciunea și cu harul, însă după ce a arătat că S-a născut dintr-un trup de femeie și a luat asemănarea noastră, abia apoi îi atribuie aceste însușiri omenești. Doar atunci Îi spune copil și arată că a crescut, pe măsură ce trupul îi crește încetul cu încetul, supus legilor corporale. Astfel, Dumnezeu-Cuvântul și-a manifestat treptat înțelepciunea, proporțional cu vârsta pe care o atinsese trupul. Natura divină nu poate să crească nici în una, nici în alta, de vreme ce cuvântul lui Dumnezeu deține totul în mod desăvârșit, spune Sfântul Chiril al Alexandriei.
Dumnezeu-Omul ne arată cum să creștem întru sfințenie și înțelepciune, fiind botezați și împărtășindu-ne din Harul lui Dumnezeu. Suntem botezați în numele Preasfintei Treimi, primim Sfintele Taine în numele Preasfintei Treimi, astfel încât creșterea noastră duhovnicească să fie întru înțelepciune și sfințire.
Căci ce poate fi mai folositor decât să ne potrivim voia noastră cu voia lui Dumnezeu?
Praznicul de astăzi ne învață Să-L întâmpinăm pe Domnul Hristos cu brațele deschise și să-L primim cu inima (sufletul) curată, să avem răbdare întru așteptarea împlinirii rugăciunilor, la fel ca Drepții Simeon și Ana, astfel încât să se nască permanent în suflet dorința după Dumnezeu, iar întâlnirea cu El să fie un eveniment care să ne găsească pregătiți și vrednici. Să ne lăsăm stăpâniți de dorințele bune, înlăturându-le pe cele rele.
Tocmai pentru a ne aduce aminte în fiecare zi de acest moment din viața Domnului, Biserica a rânduit ca la fiecare slujbă de seară (Vecernie), să se citească rugăciunea Dreptului Simeon: „Acum slobozește…”.
Prilejul de a ne întâlni și a-L întâmpina pe Mântuitorul nu este doar astăzi. Pe Hristos Domnul îl putem întâmpina în fiecare zi, căci, ne spune El: „Oricăruia dintre aceștia frați mai mici ați făcut, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40). Îl întâmpinăm pe Hristos ori de câte ori vedem mâna Lui lânga mâna săracului ce stă întinsă. „Lângă mâna săracului ce stă întinsă, se cade să vedem mâna lui Hristos”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ”fiindcă este mai fericit a da decât a lua” (Fapte 20, 35)
Bucuria cea mai mare a fiecărui creștin este să devină purtător de Hristos, adică Hristofor. Să ne ajute Dumnezeu să Îl purtăm cu noi în fiecare clipă a vieții, iar praznicul de astăzi să fie pentru noi prilej de întâmpinare a Sa în ființa noastră, cu gând curat, cu smerenie și cu răbdare. Zilele pe care Dumnezeu ni le va ma rândui pe acest pământ să ne fie un permanent prilej de întâlnire cu El, în mănăstire, în familie, în cetate.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
2 februarie 2024, Liturghie Arhierească la Mănăstirea Gai din Arad, sărbătoarea Întâmpinării Domnului și un îndemn: acela de a nu uita că Îl întâmpinăm pe Hristos și ori de câte ori vedem mâna Lui lânga mâna săracului ce stă întinsă…
