În prima săptămână din Postul Mare am obișnuit să săvârșim după rânduiala Triodului, Pavecernița Mare și canonul Sf. Andrei Criteanul împărțit pe cele patru zile, având invitați în fiecare seară duhovnicească câte un preot duhovnic pentru a ne întări în credinta cea ortodoxă și a întelege mai mult despre viața în Hristos.

Înainte cu două săptămâni am fost pe la casele creștinilor din parohie fără excepție pt a le adresa o “invitație la rugăciune” stând de vorbă cu ei și aflând că în urmă cu mulți ani pe vremea Pr. Partenie Mârza se săvârșeau aceste slujbe împreună cu ceasurile împărătești, la vremea lor.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Timotei Seviciu al Aradului și a Preasfințitului Emilian Crișanul ne aflăm la a X – a ediție.

Cu mare bucurie în suflet în prima seară ne-am strâns la Biserica din sat în număr foarte mare la ora 18.00, începând slujba și având în mijlocul nostru pe Pr. Mircea Bupte de la Parohia Micalaca Veche II iar la sfârșitul slujbei părintele ne-a vorbit despre importanța Postului și despre folosul acestor slujbe ce trezesc în noi conștiința sufletului și ne duc gândul la adevărata pocăință și folosul postirii. Pocăința având patru etape și anume: recunoasterea păcatului, mărturisirea lui către preotul duhovnic, făgăduința că nu se va mai repeta păcatul în viața noastră și împlinirea canonului dat de preotul duhovnic, iar aceste etape împlinite ne fac să trăim pocăința. În finalul cuvântului părintele ne-a spus că postul întâi de toate este o faptă de virtute , un act de înfrânare pentru a potoli poftele trupului și a întări voința noastră înaintea lui Dumnezeu, un act de cult, o cinstire adusă lui Dumnezeu și în ultimul rând un act de sfințire a noastră pentru a reveni și a reajunge la acea stare din care Adam a căzut iar Hristos (noul Adam) S-a făcut ascultător de Dumnezeu Tatăl.

Sfântul Simion Noul Teolog al Tesalonicului spune că postul este lucrul lui Dumnezeu, că Lui nu-I trebuie hrană, este viață și petrecere îngerească pentru că îngerii sunt fără de hrană și este omorârea trupului că acesta hrănindu-se ne-a făcut morți !

În seara zilei de marți ne-am bucurat în mijlocul nostru de prezența părintelui Nicolae Călin Tănase de la Parohia Livezeni I Episcopia Hunedoarei care ne-a vorbit despre importanța Bisericii în viața noastră sau de ce avem nevoie de ea?

Sfântul Apostol Petru a întrebat pe Hristos ce va primi că a lăsat toate și a venit după Hristos? Cu toate că Petru nu  era om sărac era pescar, avea afacerea lui să zicem, dar avea și corabia lui care nu ar fi puțin lucru nici în zilele noastre, nici în vremea Mântuitorului, cu toate că Mântuitorul făcuse  foarte multe minuni cu Petru răspunzâdu-i: „ Petre, Petre oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde pentru Numele Meu va primi însutit și va moșteni viața veșnică” (Matei 19,29) . Dar noi ne punem întrebarea cum a luat Petru însutit în lumea aceasta?

Dacă vom deschide paginile Scripturii Noului Testament o să observăm că în Faptele Apostolilor la cap. V vers. 15-16 ni se spune: „ Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau.” fără rugăciune, doar cu umbra trecând se vindecau cei bolnavi atâta har a primit Petru de la Domnul.

Lui Petru în Evanghelia după Matei la cap XVI vers 18 : „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.”

Noi spunem că Biserica este a oamenilor dintr-o localitate, dar Mântuitorul spune asta-i Biserica Mea , noi facem parte din Biserica lui Iisus Hristos , Biserica fiind revendicată de Hristos. După mărturia Sfintei Scripturi aflăm că din Biserică primară fac parte credincioșii care sunt numiți și sfinți, episcopii, preoții și diaconii iar în cartea Faptele Apostolilor cap. XX  vers. 17: „Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii.” Acest lucru arată că încă din primele veacuri creștine Biserica era foarte bine organizată care avea un singur lucru comun, credeau în Iisus Hristos Cel Înviat ca fiind Fiul lui Dumnezeu, aceasta îi caracterizau pe ei. Însă în Apocalipsă la cap II în primul verset se spune: să scrie Îngerului Bisericii din Efes (Apostolul Ioan) iar din această mărturie aflăm că din Biserica pământească fac parte și anumiți îngeri care sunt slujitori ai lui Dumnezeu, ai oamenilor și ai Bisericii deopotrivă, așa identificându-se această Biserică din Noul Testament.

Și pentru a înțelege mai bine rolul Bisericii în viața noastră trebuie să facem următoarea analogie și să ne întrebăm: ce ne dă nouă școala?  La școală învățăm să scriem, să citim, să socotim și toate celelalte ce urmează. Ce ne dă nouă spitalul? Când avem o afecțiune , mergem la medicul de familie care ne îndrumă pentru a merge la Spital, acolo primim diagnostic și tratament pentru a ne îmbunătății starea de sănătate. Pământul ne dă pâinea, dar ce ne dă Biserica? De ce să venim la Biserică? Ne dă două lucruri pe care nu ni le poate da nimeni: iertarea păcatelor, care nu o poate da nimeni, Însuși Mântuitorul Hristos spune slăbănogului înainte de a-l vindeca iertate sunt păcatele tale , această iertare nu o primim de la zidurile Bisericii ci de la Hristos și Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos.

La finalul cuvântului părintele Nicolae a mai scos în evidență cele trei lucruri care sunt numai în Biserică: Cuvântul care a luat trup deci avem CHIPUL Lui Iisus prin icoane, avem CUVÂNTUL Lui Hristos pentru că la baza slujbelor, a rugăciunilor a textelor stă Sfânta Scriptură și TRUPUL Lui  Hristos aflăm aceasta din Evanghelia de la Ioan cap. VI vers. 32-35 : „Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii. Deci au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.”

În a treia seară duhovnicească am avut în mijlocul nostru pe Părintele Vlad-Sergiu Sandu de la Parohia Șega I care a vorbit despre Dumnezeu și omul – comunicare și relație plecând de la faptul că rugăciunile, slujbele, gesturile sunt forme de comunicare cu Dumnezeu dar și Dumnezeu ni se comunică nouă chiar atunci când ne punem în genunchi în fața icoanei sau când pășim în Sfânta Biserică pentru că simțim că rugaciunea care o înălțăm în spre El se intoarce către noi cu binecuvântarea pe care El o are a ne-o dărui fiecăruia dintre noi. Cu alte cuvinte relația dintre om și Dumnezeu este definită și prin taina rugăciunii prin Biserică, ce continuă și acasă a comunica împreună cu Dumnezeu ca în felul acesta să simțim că relația dintre noi și El nu este întreruptă. Însă și Dumnezeu ni se comunică nouă în multe și felurite chipuri și cel mai deplin fel, cea mai deplină modalitate prin care Hristos se comunică omului o găsim pe Masa Sfântului Altar în Potirul în care sunt așezate Trupul și Sângele Lui care în mod deplin se așează în taina trupului nostru făcându-ne în felul acesta purtători de Dumnezeu, arătându-se în felul acesta comunicarea deplină față de om. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă Dumnezeu nu ar fi ales Să Se întrupeze din  Fecioară luând trup de om, pentru ca din omenitatea pe care El Și-a asumat-o să ajungă a se comunica acesteia în așa fel  încât Hristos Dumnezeu S-a făcut frate cu omul asumându-Și toate ale omului în afară de păcat pentru ca pe om să-l ridice din nou spre dumnezeire, aceasta fiind taina întrupării lui Dumnezeu.

Comunicarea lui Dumnezeu către om s-a făcut dintr-un singur motiv pe care îl găsim de multe ori în cuprinsul Sfintei Scripturi punctând aici doar un singur pasaj: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ev. Ioan 3:16) . Motivul întrupării lui Dumnezeu este unul singur iubirea nemărginită a Lui față de om.

Dumnezeu se comunică omului încă de la crearea lui prin acea suflare de viață pe care o găsim în prima carte a lui Moise, Facerea  acea suflare de viață nu este altceva decât  sclipirea de dumnezeire care se află în fiecare om. Părintele încheie prin câteva versuri a unei scriitoare, ce a murit la tinerețe Magda Isanos le-a scris pentru a atrage atenția în prioritatea acțiunilor din viața noastră datorită faptului că timpul vieții noastre este relativ scurt, poezia se intitulează Murim… ca mâine :

E-așa de trist să cugeți ca-ntr-o zi,               

poate chiar mâine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voioși, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare

o să mai fie-n lume după noi;

cortegii de-anotimpuri și de ploi,

ce par din care șiruie răcoare…

Și iarba asta o să mai răsară,

iar luna tot așa o să se plece,

mirată, peste apa care trece-

noi singuri n-o să fim a doua oară.

Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate

găsi atâta vreme pentru ură,

când viața e de-abia o picătură

între minutu-acesta care bate

și celălalt – și-mi pare nențeles

și trist că nu privim la cer mai des,

că nu culegem flori și nu zâmbim,

noi, care-așa de repede murim.

În a patra seară duhovnicească am avut bucuria să il primim pe părintele Gheorghe Gligor de la Parohia Sânicolaul Mic, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului  care ne-a vorbit despre Importanța asistenței sociale și îngrijirii bolnavilor în Biserică, cu atenția la cuvântarea eshatologică a Mantuitorului nostru Iisus Hristos care a spus în Evanghelia de la Matei cap. XXV : Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.

Și toți vor întreba același lucru pe Dreptul Judecător : Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Răspunzând Hristos că atunci când facem unora mai mici ai Lui , Lui am făcut sau nu am făcut , defapt Hristos se identifică cu cel aflat în nevoie ! Asta ne v-a întreba Mântuitorul la Judecată nu câtă școală avem, ce funcții am avut, ce averi am avut, nici ai cui suntem?

În Sfânta Scriptură suntem învățați cine este aproapele nostru și ce să facem ca să moștenim viața veșnică, nu putem să fim indiferenți față de nevoile aproapelui nostru, pe unii nu-i ajută mintea , efectiv nu pot, atâta este limita lor pe care nu o pot depăși , alții sunt oameni pătimași și nu știu să-și chivernisească venitul fiind stăpâniți de patimi și păcate din care nu se pot ridica singuri, unii fiind în diferite depresii o boală răspândită în zilele noastre, devin depresivi datorită informațiilor multe, stres teribil pentru că lumea aleargă și nu știe încotro se duce și atunci oamenii au nevoie de oameni.

Mitropolitul Antonie Plămădeală a spus în una din predicile sale că în anii 1970-1980 în Londra exista un cotidian unde existau zeci de anunțuri în care oamenii făceau apel la alți oameni care căutau pe cineva o oră pe săptămână cu care să vorbească, atât erau de singuri, o singurătate care-i ucidea. Sunt țări în occident în care vecinii nu se salută între ei, ceea ce la noi nu a fost niciodată așa ceva și sperăm nici să nu fie. La noi în țară se ajută și se împrumută vecinii trăind în comuniune unii cu alții, aceasta este și vocația Bisericii iar Biserica suntem noi fiecare în parte !

Rugăciunea, postul și milostenia sunt mijloace pe care Dumnezeu le-a pus la îndemâna fiecăruia dintre noi ca să ne mântuim. Ce bucurie poate fi mai mare decât atunci când poți ajuta pe cineva și Dumnezeu se bucură când facem acest lucru cu discreție , fără a trâmbița atunci când facem binele. Biserica noastră ortodoxă s-a străduit să împlinească această vocație misionară, aceea de a fi alături de oamenii aflați în suferință dezvoltând diferite proiecte și în Eparhia Aradului derulându-se proiectul MASA PE ROȚI unde se duce mâncare în mod gratuit la 170 de oameni ajutați de voluntari din parohie și mai vin 130 de persoane în fiecare zi să îsi ducă o mancare caldă la amiază, acest lucru se realizează și cu sprijinul credincioșilor și a parohiilor.

În seara zilei de vineri am așteptat prezența părintelui Lucian Farcașiu profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad  care a avut de abordat tema despre pravilă, dezlegări, farmece și blesteme. Aceste rânduieli destul de practice și dorite de credincioși în parohie dar nu totdeauna o facem după rânduiala Bisericii și așa cum îi place lui Dumnezeu, ci facem acestea după socotința noastră existând un cuvânt al Sfintei Scripturi că gândurile Mele noastre nu sunt cu gândurile voastre și planurile Mele nu sunt ca și planurile voastre iar acestea nu se potrivesc cu lucrarea lui Dumnezeu din viața noastră.

Aceste rugaciuni și rânduieli sunt cerute de credincioși fără a ști rostul lor și nu au  efectul pe care noi l-am dori, pentru că viața noastră nu este în acord cu ceea ce voiește și așteaptă Dumnezeu de la noi. Dumnezeu face cum vrea El, pentru că El știe cu adevărat ce este de folos pentru viața noastră duhovnicească.

Ce sunt blestemele, dezlegările, rugăciunile de exorcizare?

Sunt de fapt rugăciuni de izbăvire de lucrarea celui rău. Există diavol? Cu siguranță că există, Mântuitorul Însuși ne spune în Sfânta Evanghelie că l-am văzut pe satana ca un înger coborând din cer iar în altă parte ni se spune că lucifer a căzut dintre îngerii de lumină și s-a făcut înger de întuneric. Sfântul Apostol Pavel în epistolele sale ne spune că satana răcnește ca un leu căutând pe cine să înghită, noi toți stăm sub lucrarea celui rău care stă să ne înghită cu lucrarea lui demonică. Oare să stăm mereu cu frică că cel rău ne cauzează dureri și neplăceri tot timpul? Sau să ne încredem în Dumnezeu care pe toate le poate câte le voiește?

Noi trebuie să ne încredem mai mult în lucrarea și voia lui Dumnezeu care ne păzește și ne ocrotește de cursele și de lucrarea celui rău și atunci nu ne vom teme de ce ne vor face  oamenii sau diavolul, pentru că DUMNEZEU este cu noi!

În continuare părintele profesor a scos în evidență importanța pregătirii noastre prin spovedanie, împărtășanie și participarea la sfintele slujbe care ne pot apăra și feri de orice răutate a vrăjmașilor văzuți și nevăzuți dar înainte de toate nu există rugaciune mai mare de dezlegare precum SPOVEDANIA în care primim dezlegarea de păcatele săvârșite.

Sâmbătă seara am avut bucuria de a fi în mijlocul nostru la Vecernia cu Litie, părintele Laurențiu-Ioan Suba de la Parohia Căprioara care ne-a făcut o trecere în revistă în linii foarte mari despre istoria creștinismului, despărțirii Răsăritului de Apus, apariția protestanților și a neoprotestanților, despre încreștinarea teritoriului de la Marea Neagră și prezența episcopilor la primele Sinoade Ecumenice .

Credința noastră creștină este înființată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în ziua Cincizecimii când Duhul Sfânt se coboară peste Apostoli și sunt botezați primii creștini. Întărită pe crezul niceo-constantinopolitan, pe hotărârile Sinoadelor Ecumenice , pe Sfintele Taine pe învățătura și tradiția Bisericii ancorate în paginile Sfintei Scripturi.

La finalul cuvântului de învățătură împreună cu părintele am uns cu untdelemn de la Litie pe toți cei prezenți și am împărțit pâine cu vin binecuvântate la rugăciunea Litiei.

Această experiență și practică a fost foarte benefică și cu succes în parohia noastră privindu-o ca pe o necesitate în viața creștinilor care au răspuns la acest apel cu o prezență îmbucurător de mare , aducând doxologie lui Dumnezeu Celui Slăvit în Treime pentru toate.

Pr. Ștefan Dimitriu

Parohia Petriș pe Mureș