Privind și admirând cu emoții și smerită mândrie Sfânta și dumnezeiasca noastră Catedrală Națională putem afirma cu certitudine că aceasta va fi o Lumină căzută din Cer pe Pământul „Grădinii Maicii Domnului”, adică al României.

Prin această sfântă podoabă ridicată în capitala țării, București, ca o mărturisire de credință străbună creștină ortodoxă română și de mărturisire prin fapte întru apărarea și conservarea ei, Sfânta Catedrală Națională ce va dăinui, cu voia Celui Prea Înalt din Ceruri, veacuri și veacuri, va vorbi lumii de azi și de mâine despre atașamentul Neamului Românesc față de Biserica lui Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru.

Hronicul Românilor consemnează, mai la fiecare pagină a sa, un destin christic. Reperul unui atare destin îl reprezintă, în opinia noastră, uciderea în Duminica de 15 August 1714, în linie bărbătească, a familiei Sfinților Martiri Brâncoveni și a slujitorului domnitorului, ginerele Ianache Văcărescu.

Acest sfânt așezământ  bisericesc creștin ortodox român care întrunește virtuți arhitectonice și pictural artistice de excepție, în care se intersectează dimensiuni și volumetrii, expresii ale unui proiect arhitectonic unicat în istoria așezămintelor bisericești românești, fac din Catedrala Națională un monument care sporește prin rafinamentul și frumusețea lui artistică realizată în întregime în arta mozaicului, impunându-l, incontestabil, și spațiul european ca pe un veritabil monument de artă religioasă!

În sfârșit, putem spune cu smerenie dar și cu mândrie lipsită însă de infatuare că România, la început de mileniu al treilea, mai precis, între anii 2010-2025, țară care a adus atâtea jertfe pe Altarul apărării Europei creștine, poate privi și primi cu generozitate pe frații creștini din lumea întreagă într-o „Casă a Domnului” pe măsura rolului ei în viața Neamului Românesc! Biserica Catedrală Națională este, neîndoielnic, parte a tezaurului nostru spiritual-cultural. Ea, Sfânta noastră Biserică Catedrală Națională este un element definitoriu, care sporește, cu raza ei de lumină dumnezeiască zestrea identității naționale a românilor!

Evident, la capătul acestor slove menite a fixa în linii fugare semnificația Catedralei Naționale în configurația spiritual religioasă, creștin ortodoxă, se cuvine să aducem imnuri și cântări de slavă și preamărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimii Celei de-o Ființă și nedespărțită, Cea care a patronat cu puterea Ei ridicarea acestui sfânt așezământ bisericesc creștin ortodox în România.

De asemenea, recunoștință și gratitudine binemeritate se cuvine a-i aduce Întâistătătorului Bisericii noastre Ortodoxe, Preafericitului Părintelui Patriarh Daniel, pentru cutezanța și ostenelile depuse cu responsabilitate și constanță întru demararea și desăvârșirea acestui grandios proiect de înălțarea a neamului românesc pe verticală, spre înălțimile cerești, prin ctitorirea acestei Catedrale cum nu este alta pe întinsa vatră românească de la Nistru pân’ la Tisa.

De asemenea, mulțumiri se cuvin tuturor înalților Ierarhi români ortodocși care au fost în preajma Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Nu în ultimul rând prețuire și grație li se cuvin echipelor de artiști plastici, ajutoarelor lor, echipelor de pricepuți arhitecți și ingineri, de muncitori devotați unei ridicări, pe zi ce trecea a acestui simbol al demnității naționale românești! Cuvinte de recunoștință și mulțumire îi rugăm să le primească Guvernul României pentru sprijinul acordat, precum și toți cei care au dăruit din țară sau din lumea largă, au oferit deci, din mai multul lor sau din mai puținul lor, devenind astfel ctitori știuți și neștiuți de noi, dar știuți de Dumnezeu, ai Catedralei Naționale.

Ne rugăm Bunului Dumnezeu cel Întreit în Ființă să ocrotească această țară și lumea întreagă, împodobindu-le cu pace și bună sporire în toate . Ne rugăm pentru sănătatea harnicului nostru Întâistătător, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și a întregului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru sporul în sănătate și a tuturor celor care ca „zidari și meșteri mari”, întocmai ca legendarul Manole înălțat-au ziduri sub formă de Biserică ce vor dăinui spre slava și preamărirea Dumnezeului Celui Viu, a Domnului nostru Iisus Hristos!

Desigur ,ruga-ne-vom și pentru Biserica cea vie și luptătoare ca Dumnezeu să-i sporească zilele cu sănătate, astfel încât la momentul prăznuirii celor 100 de ani de când în februarie 1925 Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la statutul de Patriarhie ca semn al biruinței principiului independenței confesionale religioase, firești, după ce România întregitu-s-a la 1 Decembrie 1918, cu toții să fim sănătoși spre a trăi în bucurie și pace acest, cu adevărat unic, eveniment din Istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Nădăjduim că atunci, când Dumnezeu cel Întreit în persoane, prin rugăciunile imnice specifice unei astfel de sărbători unice se va pogorî în sfânta și măreața Catedrală a Neamului sfințind-o cu harul Său, în prezența miilor de credincioși și înalți ierarhi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va putea spune sub semnul celor mai mari emoții trăite în viața Sa: „Doamne, Doamne, Părinte al Luminilor, mulțumescu-Ți Ție pentru că ai fost lângă mine, sporindu-mi puterile ca împreună cu turma de credincioși încredințată mie să pot desăvârși construcția acestei lumini în „Gradina Maicii Domnului”,  spre slava și preamărirea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

Emoțiile celor ce vor participa la Slujba sfințirii Catedralei Naționale vot fi mai mari în speranța că de acolo, din Împărăția Luminii neînserate, sufletele tuturor Eroilor -Martiri care au viețuit întru apărarea țării și a legii străbune creștin ortodoxe, privi-vor cu recunoștință, admirând cum urmașii lor au ridicat un „semn sfânt” pe pământul României, în București, întru veșnica lor pomenire în Împărăția cea plină de pace și lumină cerească!

Prof. Dr. Doru Bogdan

Foto credit: ziarullumina.ro