Duminica a 3-a a Postului Mare, numită și ”a Crucii”, ajutor și întărire la jumătatea urcușului duhovnicesc din perioada Postului Sfintelor Paști, unde, pe lângă conștientizarea faptului că am greșit, și îndreptarea prin pocăință, suntem chemați la o viață autentică creștină, în credință și dragoste frățească. Acest îndemn de credința și dragoste lucrătoare a prilejuit în Parohia Agrișu Mare, din Protopopiatul Ineu, întrunirea Cercului pastoral-misionar Târnova, coordonat de Pr. Ivănuț Voicu.

Taina Sfântului Maslu, a fost săvârșită în sobor, de către preoții: Pr. Ivănuț Voicu – Parohia Chier, Pr. Leucuța Marius – Parohia Agrișu-Mare, Pr. Tudor Robert – Parohia Drauț, Pr. Achim Giani – Parohia Dud, Pr. Lucaciu Marius  – Parohia Minișel, Pr. Măriuță Doru – Parohia Camna, dar și invitații de suflet, Pr. Zbîrcea Teodor-Gheorghe – Parohia Mădrigești, Pr. Pensionar Păiușan Teodor (Târnova).

Un înălțător cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele pensionar Păiușan Teodor, arătând cât de frumos este rânduit in Biserica noastră Ortodoxă, la jumătatea postului mare, întărirea duhovnicească prin cinstirea Sfintei Cruci. Astăzi, în Biserică – mireasa lui Hristos – se cinstește Sfânta Cruce din mai multe motive, amintind aici câteva dintre acestea:

• Prin Cruce a venit Mântuirea, jertfa de răscumpărare, Hristos răstignindu-se pe Cruce, S-a pogorât în cele mai de jos ale adâncului (n.n.: iad) slobozind din moarte (plata păcatului) neamul omenesc;
• Apoi Crucea, este puterea lui Dumnezeu pe pământ ” Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (I Cor. 1, 18). Crucea este prezentă în toate slujbele Bisericii, în Taine și Ierurgii, in Binecuvântări, la orice început și sfârșit de rugăciune, de Cruce fuge și se cutremură Diavolul, se împrăștie stihiile, se potolesc furtunile, firea apei se schimbă cu lucrarea Sfântului Duh la Binecuvântarea apei în semnul Crucii.
• Crucea este semn al biruinței, după rânduială, la sfârșitul Utreniei se scoate Sfânta Cruce împodobită frumos, spre închinare, cu cântări de biruință și cinstire: ” Mântuiește, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruiește. Şi cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.” (Troparul Sfintei Cruci), și ” Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim” (Stih), însă atât de frumos, reiese Biruința Crucii și din rugăciunea Sfintei Cruci: ” Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară demonii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoare Cruce a Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, și a călcat puterea diavolului, și te-a dăruit nouă pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașul. O, preacinstită și de viață făcătoare Cruce a Domnului, ajuta-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții, în veci. Amin.”

De altfel, scoatere Crucii spre închinare in Duminica a III-a din post, este și un act de recunoștință, adresat în primul rând Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce de bună voie a binevoit a Se sui cu trupul pe cruce, ca să-i scape din robia vrășmașului pe cei pe care I-a zidit (din Troparele de umilință). Acest act de recunoștință este marcat deosebit prin împodobirea Sfintei Cruci ce se scoate la închinare cu flori, acestea – florile – având dublă semnificație, prima, florile reprezentând frumusețea, sublimul, curăția, apoi, a doua semnificație fiind prețuirea, cinstirea.

Cinstirea Sfintei Cruci aduce roade în viața creștinului cinstitor, fie și dacă pornim numai de la cuvintele Mântuitorului când era răstignit pe Cruce:

• Iertarea, ”Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34),
• Căutarea adevărului, ”Mi-e sete” (Ioan 19, 28). Iisus, Cel ce este calea, adevărul și viața, în repetate rânduri sublinia importanța adevărului ca mod de viață pentru mântuire, începând cu ”Fericirile – Fericiți făcători de pace”.
• Grija față de ceilalți, ” Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.” (Ioan 19, 26-27).
• Perseverența, lupta ce bună până la capăt, ” După aceea, știind Iisus că toate s-au săvârșit acum, […] Iisus a zis: Săvârșitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.” (Ioan 19, 28-30)

Momentele înălțătoare au continuat și după Taina Sfântului Maslu printr-o serie de pricesne interpretate magistral de tinerii Ignișca Maria Lucia, Pingică Laurențiu, împreună cu toţi cei care au înfrumusețat momentul de la strană.

În încheiere preotul paroh Leucuța Marius a mulțumit preoților prezenți și credincioșilor pentru osteneala lor, stranei pentru frumoasele răspunsuri și pricesne, exprimând totodată bucuria revederii preoților din Cercul Pastoral Misionar Târnova, dar și ai invitaților de suflet, la prima reuniune a acestuia în anul 2025, apoi a fost susținută tema “Clerici și mireni care s-au implicat în recunoașterea autocefaliei BOR” .  Se amintește aici că, în anul 2025, Biserica Ortodoxă Română va aniversa 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei sale (aprilie 1885) și 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie (februarie 1925). Legat de personalitățile implicate în recunoașterea autocefaliei BOR amintim pe Mitropolitul primat, Calinic Miclescu (1822-1886), și ministrul cultelor și instrucțiunii, Dimitrie A. Sturdza (1833-1909), care au cerut prin scrisoare recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, astfel, în ziua de 25 aprilie 1885, Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea (1884-1886) a trimis Tomosul de autocefalie prin care „cu bucurie sufletească binecuvânta Biserica Ortodoxă Română, recunoscând-o autocefală, întru toate de sine ocârmuită”. De asemenea, printr-o scrisoare-enciclică, Patriarhul Ecumenic a comunicat tuturor Bisericilor Ortodoxe­Autocefale surori recunoașterea autocefaliei acordate Bisericii Ortodoxe Române. În ziua de 1 mai 1885, a fost emis Decretul regal privind aprobarea Tomosului, prin care Patriarhia de la Constantinopol recunoștea Biserica Ortodoxă a Regatului României ca autocefală. Evenimentul a fost conturat în cuprinsul unor acte normative ale vremii (Constituția din iulie 1866, Legea sinodală din 1864, Legea sinodală din 1872) se preciza că Biserica Ortodoxă Română este „autocefală” și „independentă”, „neatârnată de orice chiriarhie străină”, iar, la 25 martie 1882, la București, a fost sfințit Marele Mir, mărturie a statutului autocefal al Bisericii Ortodoxe din Principatele Române Unite.

Pr. Lucaciu Ionuț Marius