CONCURSUL DE PRICESNE PENTRU COPII – „SFINȚIȘORII GLĂSUIESC” – EDIȚIA a II-a

Duminică 29 aprilie 2022 în biserica Parohiei Ortodoxe Aradul Nou a avut loc a doua ediție a Concursului de pricesne pentru copii „Sfințișorii glăsuiesc” organizat de Asociația Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe” Aradul Nou, de această dată în apropierea Zilei Interaționale a Copilului – 1 iunie.

Peste 40 de copii, din parohia gazdă dar și din alte parohii, au interpretat fiecare câte o priceasnă ortodoxă fără acompaniament sau negativ, în port național, sub îndrumarea preoților și a coordonatorilor (părinți sau profesori). Concursul a fost jurizat de o comisie formată din preoții slujitori ai parohiei, profesori de muzică bisericească, de canto și reprezentanți ai Asociației Ortodoxe „Sf. M. Mc. Gheorghe” Aradul Nou.

Toți participanții au primit diplomă, medalie, iconițe, și alte premii, prin purtarea de grijă a membrilor Asociației mai sus amintite.

Asociația Ortodoxa „Sf. M. Mc. Gheorghe” Aradul Nou