La fel ca și în anii precedenți, cu bucurie în suflet, copiii parohiei ortodoxe din Mănăștur, Protopopiatul Arad, s-au reîntalnit pentru a treia oară, asa cum au fost obișnuiți, să-și sărbătorească Copilăria.
A fost un prilej de bucurie atât pentru cei mari cât și pentru cei mici.
Programul a debutat cu o mică cateheză și rugăciunea Sfântului Efrem Sirul către părinții si duhovnicii copiilor susținută de către preotul paroh, după care împreună cu mic cu mare i-au mulțumit Preamilostivului Dumnezeu pentru toate darurile și binecuvântările revărsate asupra lor în acest an.
Principalele activități au fost susținute de către echipa Alinutza Kids Party, unde alături de preotul paroh, bunici și părinți, au retrăit cu toții sentimentele inocente ale copilăriei prin jocuri interactive, distractive, muzică de copii, modelaj de baloane; desigur ,nu au lipsit gustările dulci si sărate, prăjituri și deserturi cu gust al copilăriei oferite de enoriașele binevoitoare ale parohiei.
La finalul activității, copiii au avut parte de apariția surpriză a mascotelor animate alături de care s-au fotografiat și au petrecute clipe frumoase .
În încheiere preotul paroh a adus mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în această frumoasă activitate alături si de asociația ,,Îngeri pentru suflete” care prin simțita lor prezentă au atins din nou sentimente de puritate, bunătate, mângâiere si dragoste deplină prin darurile oferite tuturor, dar nu în ultimul rând ținând să-le amintească importanta copiilor în viata noastră și în Biserica lui Hristos!
Pr. paroh Valentin Strâmbei








