Slujire Arhierească la Spitalul Municipal din Arad

În dimineața zilei de 8 decembrie 2024, la bisericuța cu hramurile “Sfânta Teodora de la Sihla și Sfântul Iosif cel nou de la Partoș” din incinta Spitalului Clinic Județean Arad, Secția Piața “Mihai Viteazul” (fostul Spital Municipal), a fost săvârșită Liturghia Arhierească de către Preasfințitul Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Eparhiei Aradului.

Din soborul slujitor au făcut parte Părintele Arhidiacon Cristian Petruț și părinții slujitori ai acestui paraclis, Părintele Arxinte Mureșan și Părintele Denis-Vasile Rus.

La momentul cuvântării, ierarhul le-a vorbit credincioșilor, bolnavilor și cadrelor medicale despre răbdarea și credința pe care trebuie să le avem atunci când ne aflăm în suferință sufletească sau trupească, toate acestea izvorând din Evanghelia Duminicii de astăzi, a vindecării femeii gârbove.

La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul a mulțumit doamnei doctor Olariu Teodora, ctitorul lăcașului de cult, pentru că s-a îngrijit de bolnavi din punct de vedere trupesc, dar și din punct de vedere sufletesc, prin această sfântă biserică.

Pr. Denis-Vasile Rus