Sfântă Liturghie și Festivalul de colinde „Vin colindătorii” ediția a IX-a în Parohia Arad Bujac

Ziua de 15 decembrie a fost una plină de evenimente deosebite în Parohia Arad Bujac, o zi în care credincioșii s-au adunat în număr mare pentru a participa la activități religioase și culturale de mare însemnătate spirituală. Evenimentul a început dimineața, când Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Sfânta Liturghie, într-o atmosferă solemnă, plină de evlavie și de rugăciune.

Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, care au slujit împreună pentru a aduce laudă lui Dumnezeu și a întări credința celor prezenți. Răspunsurile liturgice au fost date cu mare dăruire și profesionalism de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, condus de diaconul Minel Ciuca. Această grup psaltic a impresionat credincioșii prin intonațiile sale clare și înălțătoare, care au amplificat caracterul solemn al sfintelor slujbe.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Lucian a oferit parohiei o cruce și două candele care să aducă aminte de rugăciunea de mulțumire înălțată către Bunul Dumnezeu, dar și de împreuna slujire. Preoții slujitori, Pc. Pr. Mircea PROTEASA și Pc. Pr. Dr. Vasile Ioan POP, au fost distinși de Preasfinția Sa cu diplomă de excelență și cruce pectorală. Întreaga comunitate a primit binecuvântărea ierarhului, iar credincioșii au plecat spre casele lor, purtând în suflet învățăturile și harul Sf. Duh împărtășit prin slujirea Sf. Liturghii, pregătindu-se pentru evenimentele din cursul după-amiezii.

La ora 17:00, Parohia Arad Bujac a fost din nou în centrul unui eveniment cultural deosebit – Festivalul de Colinde „Vin Colindătorii” ajuns la ediția a IX-a. Evenimentul a marcat tradiția sfântă a colindelor de Crăciun și a adus laolaltă cinci coruri din diferite localități ale județului care au cântat colinde tradiționale, îmbogățind atmosfera de sărbătoare a Praznicului Nașterii Domnului

I. Corul de copii al Parohiei Arad Bujac

II. Corul „EcoVocalis” al Școlii Gimnaziale „Dr. Ioan Danicico” Semlac

III. Corul de copii şi tineri Parohia Aluniș

IV. Corul Sf Maxim Mărturisitorul

V. Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului

În mijlocul acestui festival au fost prezenți trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române – Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Emilian Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului – care au binecuvântat întreaga comunitate, au rostit cuvinte de încurajare și au subliniat importanța păstrării tradițiilor și obiceiurilor autentice, care aduc lumina sărbătorii în inima fiecărui credincios.

Moderatorul evenimentului a fost Pc. Pr. Dr. Vasile Ioan POP, care a inițiat Festivalul de Colinde „Vin Colindătorii” în anul 2014, ajuns astăzi la ediția a IX-a, fiind cel mai longeviv eveniment cultural-spiritual din Arhiepiscopia Aradului

Ziua de astăzi a fost, așadar, o adevărată sărbătoare a spiritualității și a culturii, iar colindele nu doar că au răspândit bucuria Crăciunului, dar au și întărit legătura dintre generații, între tradițiile vechi și dorința de a le păstra vii și de a le transmite mai departe.

Parohia Arad Bujac s-a dovedit a fi un loc de întâlnire al credinței și al culturii, iar evenimentele din 15 decembrie au fost o dovadă clară a vieții duhovnicești active și a respectului pentru valorile tradiționale care definesc identitatea ortodoxă românească.

Pr. Paroh Mircea Proteasa

Bucurie și înălțare duhovnicească în Parohia Arad-Bujac