Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, s-au desfăşurat o serie de activităţi social-filantropice în Parohia Iercoşeni – Protopopiatul Ineu – Arhiepiscopia Aradului. Astfel, mai multe familii au primit pachete cu alimente de bază, cozonaci şi alte daruri.
Milostenia trebuie făcută din inimă, cu inimă bună, în limita de care dispui. Iubirea aproapelui înseamnă comuniune de rugăciune, bună sfătuire, răbdare și compasiune, dar și jertfelnicie samariteană față de cei aflați în aspră suferință. Trebuie să fim mai aplecaţi spre suferinţele şi lipsurile celor din jur. Milostenia sufletească constă în a nu răsplăti răul cu rău, ci a răsplăti răul cu bine. Ea vizează în mod deosebit iertarea insultelor şi ofenselor şi primirea lor ca laude, care ne curăţesc în cele din urmă de întinăciunea păcatului. Pe scurt, milostenia stă în a-L urma pe Hristos, adică a-I împlini cu grijă poruncile, a purta crucea Sa, a suporta cu inimă bună toate suferinţele, în nădejdea mântuirii şi dobândirii vieţii veşnice.
Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare de o însemnătate aparte, cu o încărcătură duhovnicească marcată de dăruire și simplitate. Postul Crăciunului ne ajută să ne pregătim sufletele pentru a-L întâmpina pe Mântuitorul Iisus Hristos, precum păstorii și îngerii, și să-i aducem ca dar viața noastră împodobită cu virtuți morale.
Pr. Paroh Ciprian Gheorghe Bisorca




