A devenit deja o tradiție, ca anual, mai ales în preajma sărbătorilor, Parohia Ortodoxă Odvos să fie aproape de locuitorii satului, care se află în situații sociale mai delicate.
Ținând cont de îndemnul din Pastorala Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, citită în biserică, în prima săptămâna a Postului Craciunului, cu directă implicare a preotului paroh Coraci Cosmin, credincioșii parohiei s-au mobilizat și din donațiile acestora s-au achiziționat alimente și bunuri atât de necesare unora dintre semenii noștri.
Astfel, în aceste zile, familiile cu mai puține posibilitati materiale din localitate au fost vizitate de către Pr. Coraci Cosmin, care a dăruit pachetele cu alimente și produse de sezon, spre marea bucurie și recunoștință a acestora.
Acțiunea social filantropică a Parohiei ortodoxe Odvos este așa cum spuneam, deja o tradiție și totodată, prilej de bucurie, pentru cei care beneficiază de aceasta, dar și pentru cei care dăruiesc din suflet , celor care se află în nevoie.
Bucuria darului este împărtășită în Biserica ortodoxă Româna și este rodul solidarității și al iubirii creștine .
Pr. Paroh Corâci Cosmin


